5 sfaturi pentru a renunta la obiceiurile nesanatoase

Trebuie neaparat sa renunti la stilul tau de viata nesanatos! Obiceiurile sanatoase iti vor oferi mai multa stamina, iar aceasta contribuie la cresterea calitatii vietii.

5 sfaturi pentru a renunta la obiceiurile nesanatoase

Din pacate, tinerii nu acorda suficienta atentie stilului lor de viata. Este foarte usor sa devii dependent de lucruri care iti fac rau pentru ca sunt mult mai accesibile. De exemplu, este mai la indemana sa iti cumperi un covrig decat sa iti pregatesti o salata. Dar ar trebui sa te gandesti si la consecintele negative pe care o alimentatie nesanatoasa le poate avea asupra ta.

Pentru a iti insusi un obicei nou, trebuie sa il repeti timp de 60-90 de zile. Nu este o perioada scurta si este dificil sa renunti din prima la obiceiurile nesanatoase. La urma urmelor, acestea iti ofera satisfactie pe moment. Dar merita sa te straduiesti putin la inceput: obiceirile sanatoase isi lasa amprenta asupra ta dupa ceva vreme.

Chiar daca pare mai usor de spus decat de facut, iata 5 sfaturi care te vor ajuta in incercarea ta de a trai mai sanatos:

1. Imparte un obiectiv mare in mai multe obiective mici

Nu incerca sa renunti din prima la obiceiul tau nesanatos pentru ca nu vei reusi. Trebuie sa il reduci treptat. De pilda, sa presupunem ca bei doi litri de Cola pe zi. Chiar daca iti propui sa nu mai bei deloc, nu vei putea face acest lucru de la inceput deoarece ti-ai insusit acest obicei. Ar trebui sa bei o perioada doar un litru si jumatate, dupa aceea un litru si continua in acest mod pana vei scapa definitiv de dependenta ta de Cola.

Citeste si:
11 obiceiuri din social media care pot fi daunatoare pentru sanatatea ta

2. Triseaza din cand in cand

Poti pacatui' ocazional, caci o prajitura sau o bere o data pe saptamana nu vor face rau nimanui. Nu trebuie sa exagerezi: nu vei da dovada de slabiciune daca mananci o felie de tort la ziua prietenei tale cele mai bune! Cel mai important principiu al unui stil de viata sanatos este echilibrul. Atata vreme cat nu exagerezi cu un anumit aliment, acesta nu dauneaza grav sanatatii tale.

3. Recompenseaza-ti efortul

Pentru a fi sigura ca iti vei indeplini misiunea, ar fi indicat sa ai o motivatie. Ofera-ti din cand in cand mici premii'. Propune-ti urmatorul lucru: voi face 50 de abdomene in fiecare seara, iar apoi ma voi recompensa cu o baie aromata.' In acest fel, vei simti ca munca ta este rasplatita si iti vei indeplini sarcinile mult mai eficient.

4. Cere sprijinul celor dragi

Este foarte important sa beneficiezi de sustinerea apropiatilor tai. Explica-le ca vrei sa renunti la anumite obiceiuri nesanatoase si roaga-i din tot sufletul sa nu te mai incurajeze sa le continui. Daca tu vrei sa te lasi de fumat si ai un partener fumator, explica-i ca ti-ai dori sa nu mai fumeze de fata cu tine. Ai putea ceda ispitei si nu iti doresti acest lucru!

Citeste si:
7 obiceiuri proaste care iti vor distruge genele

5. Fa exercitii fizice

Chiar daca esti obosita dupa o zi lunga de lucru, ar trebui sa faci macar 30 de minute de sport in fiecare zi. Iti va fi foarte greu la inceput, mai ales daca nu esti obisnuita deloc cu efortul fizic, dar beneficiile sportului pentru sanatatea ta sunt nepretuite. Nu uita ca un trup frumos iti va creste increderea in tine si merita sa depui putin efort pentru acesta! Dupa ce vei observa efectele benefice ale exercitilor fizice, vei renunta definitiv la alte obiceiuri nesanatoase.

Text: Monica Macedonski

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet