5 metode simple pentru a-ți gestiona furia

De ce să te înfurii atunci când nu poți obține ceva când ai putea să fii mult mai eficient(ă), apelând la trucuri simple?

5 metode simple pentru a-ți gestiona furia

Îți iubești copiii, partenerul sau colegii de aparatment. Cu toate astea, de fiecare dată când încerci să te uiți la știri, cineva te deranjează atât de tare încât nu ești în stare să te concentrezi nici măcar o secundă. Este momentul în care vezi negru în fața ochilor și simți că te inundă valuri de furie. Începi să țipi și să adresezi cuvinte grele celor care te-au deranjat. Îți sună ca un scenariu familiar?

Dacă răspunsul la această întrebare este unul afirmativ, probabil că ai acumulat o mare cantitate de furie. Nu trebuie să fie neapărat știrile de la TV ca să se declanșeze o criză; sunt suficiente o ușă trântită accidental, o replică mai acidă din partea partenerului, o notă proastă luată de copii la școală, un mesaj la care nu ți s-a răspuns cu promptitudinea anticipată de tine, dezordinea din casă, un plan eșuat în ultimul moment. Și atunci te dezlănțui.

Este evident că accesele de furie sabotează relațiile: nimănui nu-i plac oamenii furioși. Chiar dacă, după aceea te cuibărești în brațele partenerului tău, îți ceri scuze și ești cuprinsă de remușcări, oamenii se simt inconfortabil atunci când izbucnești sau sunt de-a dreptul răniți de vorbele tale. Iar reacția lor poate fi distanțarea sau o criză de furie care o oglindește pe a ta.

În plus, accesele de furie îți fac rău și fizic, nu numai mental, iar asta se poate traduce prin hipertensiune, atacuri cerebrale sau de cord. Asta ca să nu mai vorbim de efectele emoționale pe care le are o criză de furie asupra „țintei” tale, mai ales dacă te-ai descărcat asupra unui copil.

Așadar, cum facem să ne gestionăm furia? Noi îți propunem cinci trucuri simple, care îți vor ușura viața și te vor ajuta să-ți îmbunătățești relațiile cu cei din jurul tău. În plus, și ei se vor simți mai relaxați și mai ușurați în preajma ta.

1. Ține o evidență a crizelor de furie

Acordă-ți o scurtă pauză și fă o listă a momentelor recente în care te-ai simțit furioasă. Care au fost factorii declanșatori? Există un tipar al crizelor și o similitudine a situațiilor? În următoarele zile, continuă să observi ce te scoate din sărite și încearcă să identifici un tipar. Te implici în aceleași bătălii mereu și mereu? La ce subiecte devii excesiv de sensibilă? Dacă ținând această evidență, remarci mai multe episoade de furie decât ai crezut tu că sunt în realitate, poate ar fi cazul să acționezi.

2. Părăsește discuția!

De îndată ce simți că ești pe punctul de a izbucni într-o criză, părăsește discuția! Dacă este o problemă minoră, pur și simplu schimbă subiectul! Iar dacă simți că o să vorbești pe un ton ridicat, frustrat, iritat, înainte de a deschide gura, ieși din cameră! Da, ai citit bine: ia-ți picioarele la spinare! De îndată ce simți cel mai mic sâmbure de iritare, părăsește încăperea! În felul acesta, eviți o confruntare directă (și probabil și costisitoare din punct de vedere emoțional) și o escaladare a situației.

3. Învață să te calmezi singură!

Atunci când părăsești încăperea, nu folosi acel timp pentru a te alimenta singură, ci pentru a te calma. Respiră profund și rar! Încearcă să-ți distragi singură atenția: citește o revistă, joacă un joc pe telefon, sună o prietenă! Treptat, sentimentul de furie se va disipa. Cel mai important: nu-ți fixa mintea analizând incidentul care ți-a declanșat accesul de furie și imaginându-ți tot felul de scenarii. „Ce ar fi fost dacă ea ar fi zis…?!”, „Ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi făcut…?!”. În felul ăsta nu faci altceva decât să torni gaz pe foc!

4. Încearcă să faci un pic de introspecție!

Întreabă-te ce-ți dorești cu adevărat. Și fii foarte atentă când formulezi această întrebare. Pentru că întrebarea corectă nu este: „Ce-mi doresc să facă el/ea?”, ci: „Ce-mi doresc eu?, „Care este principal mea preocupare?”. Iar în cazul scenariului prezentat la începutul acestui articol, întrebarea nu este: „Ce-mi doresc să facă copiii?”, ci „Ce-mi doresc să fac eu?”. Răspunsul este unul simplu și care are legătură cu dorințele și nevoile tale: „Ei bine, îmi doresc să ascult știrile”.

5. Găsește opțiuni alternative pentru ceea ce-ți dorești!

Pune-ți următoarea întrebare: „Ce aș putea face diferit pentru a fi mai calmă și mai eficientă și pentru a obține ceea ce-mi doresc?”. Ai putea să dai volumul mai mare la televizor, ai putea să le distragi copiilor atenția cu un joc, i-ai putea chema să stea cu tine pe canapea și să vă uitați împreună la știri. Sau ai putea să te duci în altă cameră și să urmărești știrile pe telefonul mobil. Sau ai putea decide să te uiți la știri după ce se culcă copiii și nu atunci când sunt dornici să-ți câștige atenția.

Copiii mici se înfurie adesea. Adulții – și aici vorbim de indivizii maturi emoțional – folosesc foarte rar furia pentru a obține ceea ce vor. Ei își rezervă escaladările emoționale pentru situații de pericol sau urgență – și chiar și atunci o intervenție calmă și fermă este mult mai eficientă decât un acces de furie. Atunci când ești calmă, acționezi mai inteligent! Mintea este mai creativă atunci când este mai relaxată: poți găsi soluții câștigătoare pentru ambele părți antrenate într-un conflict, iar asta va genera o stare generală de mai bine. Iar tu vei obține ceea ce-ți dorești, cu mai puțin consum emoțional. Și asta este tot ceea ce contează până la urmă!

Citește și:
Despre relații și nevoia de validare

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din health & diet