5 lucruri bizare despre care nu știai că îți afectează menstruația

Menstruația neregulată poate fi și din cauza unor probleme de sănătate, deci asigură-te că apelezi la consultul unui medic pentru a-ți pune un diagnostic corect.

5 lucruri bizare despre care nu știai că îți afectează menstruația

Unele femei știu exact ziua în care trebuie să se pregătească pentru ciclul menstrual, cât va ține și cum se vor simți în acea perioadă. Pentru alte femei, însă, menstruația apare când se așteaptă mai puțin, întrerupându-le desfășurarea normală a activităților.

Bineînțeles, există mai mulți factori care ne pot influența menstruația, unul dintre ele fiind, după cum știți, schimbarea anticoncepționalelor. Dar există și alte moduri (chiar neobișnuite am spune) prin care ciclul menstrual devine neregulat:

Stresul

Când suntem stresate sau ne facem griji în privința mai diverselor lucruri care ne preocupă zilnic, organismul nostru produce prea mult cortizol, hormonul stresului. Sunt mai multe soluții pentru a diminua stresul, iar cea mai eficientă se referă la o tehnică de respirație. Inspiră și ține aerul în plămâni până numeri la patru, apoi expiră numărând până la șapte.

Plasticul

Suntem conștiente că plasticul trebuie să se diminueze drastic pentru sănătatea planetei, dar știai că ne influențează direct și menstruația? Pesticidele, bisfenolul și alte chimicale din plastic interferează cu sistemul hormonal al organismului. Acestea cresc în mod artificial nivelul de hormoni în corp, care, pot duce la menstruații neregulate. Este într-adevăr dificil să renunțăm complet la plastic, dar, fiecare inițiativă ne conduce către schimbări semnificative.

Zahărul

Echilibrul hormonal este esențial pentru un ciclu menstrual regulat, iar ceea ce mâncăm sau nu mâncăm are un impact major asupra lui. Alimentul pe care trebuie să îl evităm cât de mult posibil este zahărul. Excesul de zahăr duce la creșterea insulinei, care, în schimb, stimulează ovarele să producă mai mult testosteron, întrerupând astfel regularitatea ciclului menstrual.

Călătoritul

Deși există foarte puține dovezi clare care să ateste că zborul cu avionul afectează regularitatea menstruației, călătoritul poate interveni asupra ritmului circadian, care, mai apoi, influențează nivelul hormonilor din corp.

Luna

Ani la rând, s-a crezut că menstruația se poate sincroniza cu fazele lunii, dar un studiu recent a arătat că nu există o corelație între lună și ciclul menstrual. Acest factor încă este pus sub semnul întrebării, cercetătorii căutând să afle mai multe detalii.

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre migrenele menstruale

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din health & diet