10 greseli din timpul dietei care iti incetinesc metabolismul

Metabolismul incetineste inevitabil odata cu varsta, deci te poti ingrasa, de-a lungul anilor, chiar daca ai un stil de viata constant. Daca ai inceput o dieta de ceva vreme, insa nu reusesti sa pierzi in greutate asa cum ti-ai propus, s-ar putea sa ai cateva obiceiuri daunatoare care iti incetinesc metabolismul si care iti ingreuneaza dieta.

10 greseli din timpul dietei care iti incetinesc metabolismul

Urmatoarele greseli constituie, cu siguranta, motivele pentru care nu reusesti sa slabesti:

1. Mananci prea putin

Este adevarat ca trebuie sa reduci numarul de calorii pentru a pierde in greutate, insa nu trebuie sa exagerezi. Cand mananci mai putin decat este necesar pentru functiile de baza ale corpului (in jur de 1200 de calorii pe zi pentru majoritatea femeilor), metabolismul tau va incetini.

Mai mult de atat, corpul va incepe sa foloseasca rezervele de energie din masa musculara. Nutritionistii spun sa mananci suficient incat sa nu simti ca iti este foame – poti lua mici gustari intre mesele principale pentru a-ti mentine metabolismul eficient.

2. Eviti cofeina

Cofeina este un stimulant pentru sistemul nervos central, iar ceasca zilnica de cafea iti poate accelera metabolismul cu 5-8%, ceea ce inseamna ca vei arde cu pana la 170 de calorii mai mult in ziua respectiva. De asemenea, o cana de ceai verde sau negru are un efect chiar mai mare asupra metabolismului, accelerandu-l cu pana la 12%. Asta nu inseamna ca trebuie sa faci exces de cafea sau ceai, deoarece cofeina poate fi daunatoare in cantitati prea mari.

3. Carbohidratii pe care ii consumi sunt albi

Painea alba, orezul alb si pastele iti pot afecta foarte tare cura de slabire, chiar daca nu le mananci cantitati foarte mari. Cel mai bine este sa consumi produse din faina integrala si mai multe fructe si legume – asa iti vei mari consumul de fibra, ceea ce te poate ajuta sa arzi cu pana la 30% mai multe grasimi. Studiile arata ca femeile care consuma cea mai multa fibra se ingrasa cel mai putin pe perioade indelungate. Ideal ar fi sa consumi in jur de 25 de grame de fibra pe zi.

4. Bei apa la temperatura camerei

Cercetatorii au constatat ca un consum de 6 pahare de apa rece in fiecare zi poate contribui la arderea cu pana la 50 de calorii mai mult pe zi – nu pare un numar foarte mare, insa pe parcursul unui an, consumul de apa rece te poate ajuta sa pierzi 2-3 kilograme. Arzi mai multe calorii cand bei apa rece pentru ca este nevoie de mai multa energie pentru a aduce lichidul la temperatura corpului.

5. Mancarea ta este plina de pesticide

Studiile arata ca persoanele aflate la cura care consuma cele mai multe organoclorine (poluanti din pesticide care sunt pastrati in celulele grase) arata cele mai mari incetiniri ale metabolismului. Aceste substante pot interveni in procesul de consum al energiei. Unele studii arata ca pesticidele pot declansa cresterea in greutate. Prin urmare, trebuie sa cumperi fructe si legume organice.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet