Unde mergem și ce purtăm după izolare?

Ți-ai pierdut exercițiul de styling? Iată câteva inspirații pentru cum te îmbraci după 15 mai!

Toată lumea așteaptă data de 15 mai ca pe o eliberare, însă va trebui să fim foarte atenți în continuare în ceea ce privește locurile în care ieșim și mai ales să nu ne întâlnim cu foarte mulți oameni în același timp. Chiar dacă până acum nu te-ai gândit la capitolul styling, ei bine, a venit momentul să îți (re)activezi garderoba pe care sigur ți-ai reorganizat-o în tot acest timp. Așadar, este o plăcere să o redescoperi.

Iată câteva idei de styling-uri pentru situații în care sigur te vei regăsi în viitorul apropiat:

1. La birou

Alege un blazer într-o culoare puternică precum verdele, pe care îl poți asorta cu o ținută neagră sau, dimpotrivă, cu una albă. Blazerul verde va arăta foarte bine în ambele situații. În cazul în care nu ești pregătită pentru astfel de culori puternice (eu una, nu simt nevoia de nuanțe atât de violente, de exemplu), alege un blazer bej. Adaugă-i o centură în talie pentru ca silueta ta să capete structură.

2. Meeting

Poate fi vorba despre o întâlnire legată de jobul tău sau de una cu prietena ta cea mai bună. Ei bine, poate nu îți vine să crezi, dar în ambele situații poți purta o rochie șic. Poate avea o tentă un pic romantică sau una extrem de fashion. Ideea este să eviți să porți o rochie micro mini.

3. Dinner

Cred că abia aștepți să fii invitată sau să îți inviți cei mai buni prieteni la un dinner la tine acasă și să le prezinți noile tale descoperiri culinare, dar și ținuta ta stylish! Ce zici de o rochie neagră, sexy, care să îți vină impecabil? Dacă preferi o variantă mai cool atunci îți propunem un layering format dintr-o maletă și un top sau chiar un sutien deasupra acesteia.

4. Plimbare în parc

După părerea mea, în această situație jeanșii tăi favoriți sunt cei mai potriviți. Fie că îți plac cei boyfriend, cei evazați sau cei skinny, poartă-i cu un tricou alb oversized, un colier auriu la baza gâtului și o pereche de teniși și bucură-te de natură și de vremea frumoasă!

Citește și:
10 franțuzoaice cu un stil inconfundabil

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion