The Hug – tricotaje cu dragoste

The Hug este o colecție de tricotaje (pulovere, manșete, jambiere, rochii și cagule) creată de Noemi Meilman și Robert Rațiu în colaborare cu brand-ul românesc Demira, un statement de purtat care vorbește despre drepturi egale (și donează o parte din profit unei asociații comunitare).

The Hug – tricotaje cu dragoste

The Hug este o colecție-capsulă creată de Noemi Meilman și Robert Rațiu împreună cu brand-ul de tricotaje clujean www.demira.ro.

The Hug

Ce e mai important, însă, e că The Hug este un omagiu adus prieteniei și iubirii, după cum o arată și șirurile de omuleți tricotați, laitmotivul colecției, ce apar pe cea mai mare parte a pieselor. Creatorii spun că The Hug este despre bucuria de a revedea pe cineva drag după o oră sau după 10 ani, despre drepturi egale și respect (nu întâmplător, cei doi s-au aflat în primele rânduri ale campaniei anti-referendum din această toamnă și militează de multă vreme pentru drepturi egale pentru cei care simt altfel decât norma), despre people like you and me.

The Hug

Într-o vreme în care mesajele se poartă pe piese de îmbrăcăminte și spun ceva despre purtător, cei doi afirmă că și-au dorit să creeze un statement pe cât de puternic, pe atât de ușor de asumat. 'Rândurile de cupluri vorbesc despre solidaritate și respect, despre grija necondiționată pentru cei de lângă noi și despre cum fiecare dintre noi îi poate face celuilalt viața mai bună.'

The Hug

Iar, în cazul de față, lucrul acesta chiar se întâmplă, pentru că 10% din vânzările fiecărei piese The Hug sunt donate asociației comunitare MozaiQ (@mozaiqlgbt).

The Hug

Ce mai este de spus e că The Hug este o colecție compusă din cinci piese-cheie: rochia Comfort me, puloverul Cuddle me bad, jambierele sau mânecile Hold me, cagula Cover me și salul Love me. Fiecare piesă este disponibilă în patru printuri. Iar prețurile colecției The Hug sunt: Cagula: 82,80 Lei, Jambiere/mâneci: 100,80 Lei, Șal: 170 de Lei, Pulover: 273 de Lei și Rochie: 357 de Lei.

The Hug

Lansarea oficială a colecției are loc duminică, 16.12, la spațiul Beans & Dots Mezanin, de la ora 11:00 la ora 18:00, în cadrul unui Pop-up store de o zi.

The Hug

Wear The Hug & Hug all your dear people.

Citește și:
10 filme controversate ale anului 2018

Credite: Grafică print: Mihai Guliman, fotografii de Oltin Dogaru, Modele: Oana Maria Zaharia și Răzvan Firea,
Make up: Claudiu Burcă, Styling: Răzvan Firea & Robert Rațiu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din fashion