Prima campanie Emma Stone pentru Louis Vuitton

Pentru prima ei campanie ca ambasador Louis Vuitton, Emma Stone a fost fotografiată de Craig McDean în deșertul californian, purtând rochii din colecția Prefall 2018.

Prima campanie Emma Stone pentru Louis Vuitton

Această nouă campanie de Travel o înfățișează pe Emma Stone, câștigătoare a unui premiu Oscar, ca pe o eroină contemporană, îndrăzneață, încrezătoare și mereu în mișcare, și pune accent pe iconica geantă Capucine, în mai multe variante de piele și culoare.

Nicolas Ghesquiere, directorul artistic al colecțiilor pentru femei, își dorea de multă vreme ca Emma Stone să se alăture ambasadoarelor Louis Vuitton. În 2017, Emma Stone a devenit noua muză Louis Vuitton, purtând ținute Louis Vuitton la aproape toate evenimentele importante, și apărând acum în prima ei campanie Louis Vuitton.

„Sunt foarte fericită și mândră să lucrez cu o casă atât de pasionată ca Louis Vuitton, și să port creațiile unice ale lui Nicolas Ghesquiere”, a declarat Emma.

În una din imagini, starul din „La La Land” poartă o rochie cu același imprimeu pe care l-a avut și ținuta purtată de curând la prezentarea Louis Vuitton de la Muzeul Luvru din Paris, unde a fost flancată de Justin Theroux, alături de care joacă în serialul „Maniac” care va apărea în curând, și de alți ambasadori ai Casei, Mihelle Williams, Jennifer Connely și Jaden Smith.

Citește și:
Vedete la prezentarea colecției Louis Vuitton toamnă iarnă 2018/2019

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Noizz
Psychologies
Mai multe din fashion