Pas Du Tout, prima colectie a brandului creat de Madalina Dorobantu

Prima colectie a brandului Pas Du Tout a aparut in lumina reflectoarelor intr-o prezentare de moda organizata la Nusco Tower, la care au participat peste 300 de persoane.

Pas Du Tout este echivalentul englezesc “NotAtAll” pentru “deloc” din romana, cuvinte ce reunesc filozofia relaxata, nonsalanta a unuia dintre cele mai noi branduri de pe piata de moda din Romania. Gandit ca un mix energic de elemente dark, taieturi aproape matematice, forme versatile si materiale premium, brandul isi revendica provenienta din zona esteticului Dark Chic. Discretele referinţte din zona Goth se impletesc cu jocuri abile ale senzualitatii feminine traduse in texturi diafane, modele second skin, dar si extrem de structurate, ce permit expresia totala a corpului feminin. Tusa luxurianta provine din utilizarea blanurilor, tweed-ului, pielii, jerseului, tulle-ului, dar si a unor materiale high tech precum neoprenul, trademark absolut al intregului univers conceptual.

 

Pas Du Tout s-a nascut din si pentru imaginatie, dar si din dorinta de a o face palpabila si, mai ales, purtabila. Madalina Dorobantu, detinatoarea celui mai sonor boutique club din Bucuresti, Gaia, impreuna cu intreaga sa echipa de creatie, au creat o colectie-statement, al carei ADN imbina datele cool cu senzualitatea, dar si accentele minimaliste cu o decadenta controlata. Platformele si cizmele manechinelor au fost create in colaborare cu Mihaela Glavan.

 

Aceasta prima colectie a brandului duce estetica luptei pe teritoriul modei, traducand o colectie perfect articulata in care contrastele coexista intr-un duel al formelor, texturilor si taieturilor: rochii transparente all black, alaturate jachetelor din piele, neopren sau blana. Melanjul de texturi contradictorii, liniile drepte alternand cu impreciziile asimetrice, imprima colectiei o nota experimentala intr-o experienta absoluta a contrastelor. Alaturi de haina din neopren, piesa-statement, ce poarta semnatura unica a brandului, se disting o suita de alte creatii singulare, precum kilturile masculine sau cardiganul din plasa.

 

Madalina Dorobantu: "Pas Du Tout este brandul pe care cred ca mi-am dorit sa il port dintotdeauna si pe care am reusit, in cele din urma, sa-l conturez. Am vrut mereu sa pot imbraca ceea ce sunt, ce gandesc, ce vad, ce traiesc, ce imi imaginez. Iar Pas Du Tout este suma tuturor acestora. Este un proiect in care am investit tot timpul, munca si energia si care, acum, in preajma primei "iesiri la rampa", imi da mari emotii, dar si o enorma multumire. Urban Warrior este, da, pentru femeia din noi, pentru barbatul modern, dar este, inainte de orice, pentru luptatorul din fiecare dintre noi. Si pentru nevoia de alternativa, de ceea ce ramane mereu neexplorat. Este o colectie in care atentia la detaliu si minutiozitatea executarii pieselor au primat. Provocarea a fost cu atat mai mare cu cat m-am "jucat" cu tipare dificile, aplicate pe materiale speciale si texturi complexe, care merg de la high tech la ultra-luxuriant sau diafan si al caror mixaj defineste, intr-o interpretare omogena, brandul insusi".

 

Printre invitatii prezenti la Nusco Tower s-au numarat Camelia Şucu, Amalia Nastase, Loredana Groza, Catalina Grama (Jojo), Albertina Ionescu, Sophia, Alexandra Ungureanu, Corina, Ilie Nastase si Brigitte Sfat, Codin Maticiuc, Sonia Argint Ionescu, Rucsandra Hurezeanu, Roxana Voloseniuc (Elle) si Alexandru Popescu (Gaia), Alin Galatescu, Mihaela Drafta si Bogdan Vladau, Corina Vladescu, Bianca Ionita, Roxana Iliescu, Mirela Diaconu, Alexandru Abagiu, Sorin Stratulat, Laura Lazar, Lena Criveanu, Cristian Samfira, Mirela Bucovicean (Molecule – F) si multi altii.
 

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion