Moncler Genius, un proiect inedit lansat în cadrul Milano Fashion Week

Sub deviza că unicitatea este forța care ne definește identitatea, Moncler a lansat aseară în cadrul Milano Fashion Week un proiect total inedit, #MonclerGenius!

Ce înseamnă Moncler Genius? Un hub creativ ce curpinde mai multe nume sonore din lumea modei pentru o serie de colecții – capsulă care și-au propus să îmbine ADN-ul Moncler cu cel al fiecărui designer în parte.

Aseară a fost lansarea acestui proiect structurat sub forma unei clădiri în care fiecare designer are dedicat propriul său spațiu vizual. Aceaste numere nu reprezintă o ierarhie, ci vocea individuală a fiecărui designer și al aportului său creativ în lumea Moncler.

Cine sunt aceștia?

1. Moncler Pierpaolo Piccioli -directorul de creație Valentino a luat clasicul material duvet, fâșul care stă la baza tuturor creațiilor Moncler și l-a dus la forma sa cea mai pură, când aceasta reflectă esența eleganței. Rezultatul? Rochii cu aer couture realizate din fâș!

2. Moncler 1952 – clasicele piese Moncler reinterpretate prin culori fluo și logo-uri supradimensionate.

3. Moncler Grenoble– mixurile de imprimeuri și material sunt detaliile care caracterizează această direcție.

4. Moncler Simone Rocha– creatoarea Simone Rocha s-a inspirat de la alpiniștii din era victoriană pentru a-și pune amprenta pe ADN-ul Moncler, rezultând volume și deconstrucții cu accente prețioase. Neașteptat? Da. Wow? Cu siguranță!

5. Moncler Craig Green– designerul a rescris dialogul dintre corp și îmbrăcăminte, haine și habitat și a luat ideea de funcționalitate pe care pus-o într-un context complet abstract.

6. Moncler Noir Kei Ninomiya– în cazul lui, vorbim despre siluete de impact care se definesc prin volumetrii și module, ba mai mult, acesta a reușit chiar să ia clasicul fâș duvet și să îl transforme în tricotaje!

7. Moncler Fragment Hiroshi Fujiwara– creatorul are un fel aparte de a reinterpreta piese clasice, a le da un nou twist și a le transforma în cele mai dezirabile elemente ale sezonului. Zis și aplicat și pentru acest nou fragment din istoria Moncler!

8. Moncler Palm Angels– acest capitol este dedicat sloganelor și logo-urilor, trasnmițând measjul Moncler într-o manieră inedită și virală.

Este suficient să te uiți la imagini pentru a constata alături de noi că rezultatul, dezvăluit aseară în prima zi de la Milano Fashion Week cu o prezentare nu doar specială, ci cu advărat wow, se poate caracteriza ca fiind unul aproape couture, revoluționând nu numai istoria brand-ului Moncler, dar demonstrând că sloganul acestui proiect – Schimbarea este cea care ne face să evoluăm.– este cât se poate de valabil, acest proiect fiind cu adevărat Moncler Genius!

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din fashion