(P) „A fi rom nu era neapărat ceva ușor, plăcut, sau la modă”

Alina Șerban, regizoare și actriță de etnie romă, a trecut granițele României cu succesul proiectelor ei, și continuă să facă ce știe mai bine: să spună poveștile în care crede.

(P) „A fi rom nu era neapărat ceva ușor, plăcut, sau la modă”

ELLE: De fiecare dată când ești intervievată, este menționat faptul că ești o actriță și regizoare romă – cât cântărește lucrul acesta pentru tine ca fiind unul pozitiv și în ce măsură crezi că este o abordare care duce înainte stereotipul romul excepțional, care își depășește condiția, și pe care oamenii în general îl vehiculează ca pe un fel de excepție care nu face altceva decât să confirme o regulă?

Alina Șerban: Consider reprezentarea un element important în societatea de azi. Nu avem o reprezentare media diversă, care să includă vocile femeilor, comunității LGBTQ+, persoanelor cu dizabilități ș.a.m.d., deși această diversitate există în realitatea noastră de zi cu zi. Mergând pe stradă, vedem diversitate, și totuși ea lipsește din media și film. De aceea cred că este important să-i vedem și să-i numim pe acești oameni care sunt de obicei ignorați. Într-adevăr, dacă reprezentarea s-ar diversifica, dacă aceste voci ar fi prezente în interviuri și promovate în mai multe domenii, pe viitor e posibil să nu mai fie nevoie ca discursul să se concentreze pe ei ca fiind excepții. Personal, am mereu grijă să menționez faptul că eu nu sunt o excepție, că nu am nimic în plus față de verișoarele cu care am crescut, de exemplu, dar nu stă în puterea mea să controlez ce face media cu mesajul meu, cum și dacă îl trunchiază.

ELLE: Subiectele pe care le-ai abordat în proiectele tale izvorăsc din experiența ta de viață – de ce a fost important pentru tine să îți spui povestea (și pe cea a comunității din care faci parte) și care sunt lucrurile pe care crezi că le-ai lămurit făcând acest lucru, atât pentru tine, cât și pentru ceilalți?

A.Ș.: Sunt, în primul rând, o ființă umană ce își spune povestea. Ca fiecare ființă umană, poveștile mele sunt complexe, incluzând multiple nuanțe, aspecte personale, precum și culturale. Am crescut într-o societate în care a lipsit reprezentarea media pentru romi ca mine, pentru oameni normali care munceau și care nu se încadrau în stereotipul de om rău și nici în stereotipul exotic (dansatori, muzicieni ș.a.m.d.). Nu mă regăseam, nici pe mine, nici pe cei din familia mea, în filme, de exemplu, și din acest motiv este foarte important pentru mine să-i prezint pe romi ca oameni printre oameni, cu părți bune și rele, așa cum sunt portretizați cei ce aparțin majorității, cu năzuințe, dorințe, defecte și calități. Această multidimensionalitate a lipsit până acum din descrierea romilor și poate din acest motiv nu arătăm solidaritate față de romi. Ca și cum nici nu-i percepem ca fiind oameni ca toți oamenii. Ei sunt ori buni, ori răi. Poate putem începe de la a recunoaște că nu avem toți șanse egale la început de drum și, în viață, contează mult de unde plecăm.

Pun accent pe a aduce un mesaj de solidaritate prin munca și proiectele mele. Propun o perspectivă nouă și spun o nouă poveste, și mă bucur că am putut face loc pe scena de teatru și film pentru romi. Și asta îmi doresc să fac în continuare. Să amintesc, într-un mod creativ, că avem mult mai multe lucruri în comun decât lucruri care ne despart.

ELLE: Ai avut o copilărie dificilă – în ce fel te-a motivat asta și în ce fel simți că te-a tras înapoi?

A.Ș.: Toate experiențele pe care le-am trăit, fie bune sau mai puțin bune, au construit omul ce sunt astăzi, și continui să învăț din cicatrici, să mă bucur de oamenii care îmi arată solidaritate, dar și de cei care nu o fac, pe care încerc să îi înțeleg. Experiențele dificile prin care am trecut mi-au adâncit empatia față de ceilalți oameni. Mă uit la cei care nu au nimic. Nu mă interesează dacă sunt romi, ne-romi, ce sex sau religie au, mă doare când îi văd căutând în gunoaie, mă afectează profund când văd că sunt foarte mulți oameni la noi în țară care nu au resursele de bază pentru a supraviețui. Trăim într-o societate a contrastelor accentuate. Cred că pot empatiza mai ușor cu cei săraci tocmai pentru că, la rândul meu, am trăit experiențe similare. Știu ce înseamnă să nu ai casă, să-ți dorești lucruri banale, pe care alții le iau de bune. Poate aceasta a fost și sursa motivației mele și determinării mele, faptul că în multe situații a trebuit să muncesc mai mult decât ceilalți pentru a fi *acolo, în aceeași bancă. Mă gândesc acum la colegi, chiar la colega mea de bancă, a trebuit să demonstrez că merit să fiu în aceeași bancă cu ea.

ELLE: Ai vorbit deseori despre cum te-a afectat rasismul –  atât la adresa ta, cât și cel generalizat, sistemic, la adresa romilor. Cum ți-a modelat rasismul cu care te-ai confruntat viața și cariera?

A.Ș.: Rasismul există și va exista, nu cred că este un personaj care va pleca prea curând din viețile noastre, din societățile noastre. M-am confruntat și mă confrunt încă cu el. Nu aș spune că mi-a modelat viața sau cariera, e o cutumă, un obicei despre care doresc să îmi exprim, la rândul meu, punctul de vedere. De multe ori nu pot face nimic să schimb situația, pentru că nu ține de mine, însă încerc să vin cu o altă perspectivă și să aduc acest subiect în atenția publicului.

ELLE: Povesteai într-un interviu că mama ta a făcut tot posibilul să te apere de prejudecățile altora, încercând să preîntâmpine orice fel de problemă care te-ar fi pus în dificultate – plăteai prima fondul clasei etc. – și ai menționat că acesta este un fel de privilegiu. Cum crezi că ar fi fost viața și cariera ta fără acest ajutor? Și cum crezi că ar fi fost dacă nu ai fi avut nevoie de acest ajutor?

A.Ș.: Simt că noi toți suntem un cumul al mediului în care ne-am născut și am crescut, al oamenilor pe care i-am întâlnit pe drumul nostru. Așa mă văd și pe mine, într-un context complex. Au fost lipsuri și am beneficiat și de câteva plusuri: părinții mei știau să scrie, să citească, au considerat educația importantă și nu m-au lăsat să mă căsătoresc la 14 ani – așa cum s-a întâmplat cu verișoara mea. Dacă m-aș fi născut în familia verișoarei mele, desigur că altfel ar fi decurs viața mea. În comparație cu cei ce nu erau romi, am avut mult mai puțin, dar în comparație cu alți romi din familia mea – rudele tatălui meu –, am avut totuși un start mai bun în viață, și privilegiul de a avea o piele mai deschisă decît verișorii mei, care nu puteau pretinde că sunt altceva decât romi.

Am avut șansa să o am în viața mea pe mama, pe care o consider și o voi considera mereu modelul meu și cel mai puternic om pe care îl cunosc. Cum ar fi arătat viața mea dacă nu aș fi avut acest ajutor? Cu siguranță, există foarte mari diferențe între a fi sărac rom și sărac ne-rom, între dragostea primită acasă de la părinți și a cea primită de copiii ce cresc în sistemul de protecție a copilului. Din păcate, nu primim aceleași instrumente pentru a porni în viață. Fac des acest exercițiu de imaginație – mă uit la celălalt și îmi imaginez că trăiesc viața lui. E un bun exercițiu pentru trezirea compasiunii. Sunt profund recunoscătoare mamei mele, fără ea nu aș fi cine sunt azi. Mă gandesc des la copiii care o duc mult mai greu decât am dus-o eu. Îmi pasă și sper să pot să aduc un dram de bine în viețile lor.

ELLE: Este o cauză, un scop pentru tine să transmiți mai departe o poveste despre comunitatea ta? Cum reacționează publicul la ce ai de spus?

A.Ș.: Ca artistă, îmi spun povestea mea și în general e important pentru mine să spun povești în care cred. Aceste povești au deseori un mesaj social și aduc în lumină aspecte nespuse despre romi, femei și sărăcie. Din păcate, foarte puține persoane din comunitatea mea ajung să primească microfonul, și dacă mie mi se oferă această posibilitate, simt că am o responsabilitate să dau tot ce e mai bun, să fac cât mai mult bine și cât mai puțin rău. Asta mă determină să merg mai departe pe drumul acesta de artist independent, care este foarte anevoios. Publicul este motivația mea principală, ei îmi dau putere și sens. Mă bucur profund când primesc mesaje de la oameni care au văzut filmele sau piesele pe care le-am regizat. Asta mă face să continui, sentimentul că munca mea, energia mea atinge alți oameni și le face bine, oricât de puțin.

ELLE: Ai povestit la un moment dat despre faptul că, până la o anumită vârstă, îți discriminai chiar tu familia. Cum e să crești cu astfel de sentimente, de ce crezi că te privează în dezvoltarea ta?

A.Ș.: În România anilor în care am fost adolescentă și, după părerea mea, situația nu e foarte diferită azi, a fi rom nu era neapărat ceva ușor, plăcut, sau la modă. E posibil ca astăzi să fie puțin mai ușor, pentru că au pătruns și la noi în țară discursurile despre diversitate. Sub presiunea Uniunii Europene, facem eforturi să ne aliniem la valorile europene, sau cel puțin așa pretindem.

Fiind copil, am fost expusă la povestea majorității și am interiorizat părerilor lor.  Am interiorizat judecățile ce spuneau că era ceva inerent rău în etnia mea. Auzind tot timpul: „Nu fi țigan, nu te juca cu țigani., de ce aș fi vrut eu să fiu romă? În plus, mă confruntam și cu limitările sărăciei. Nu îmi permiteam nici măcar o pereche de blugi. Visam să-mi pot permite ce purtau colegele mele. Toate acestea adunate au fost destul de apăsătoare pentru o adolescentă ce oricum trece prin schimbări majore. Eram vulnerabilă, în creștere, și mi-a fost foarte greu să dezvolt o încredere în mine în aceste împrejurări. Recunosc și acum, în unele contexte sociale, elemente din complexul meu de inferioritare și sentimentul că nu aparțin. Sunt prima din familia mea care ajunge în aceste locuri și de foarte multe ori sunt singura romă dintr-o cameră, unde simt că reprezint etalonul diversității. Deoarece nu am văzut pe nimeni din familia mea mergând pe acest drum, și nu a fost nimeni acolo să îmi spună cum se face, încă mă mai confrunt cu sentimentele de inferioritate și sindromul impostorului. În același timp, sunt profund recunoscătoare pentru șansa pe care am primit-o și sunt hotărâtă să merg mai departe, să-mi depășesc frică și să îmi continui munca. Simt că este vital să le spunem celor din următoarea generație că îi acceptăm și iubim așa cum sunt, că nu există un model de frumusețe, nu exista normalul, noi îl definim, în fiecare moment. Și să privim, să hrănim umanitatea din fiecare om pentru că lucrurile exterioare contează mult mai puțin.

ELLE: Ai făcut piese de teatru, film, bandă desenată – ce tip de exprimare creativă îți e mai aproape?

A.Ș.: Mă simt eu însămi în oricare din aceste medii. Fiecare are dificultățile lui particulare, pe unele le cunosc mai bine, iar pe altele mai puțin, însă toate îmi oferă șansa de a mă exprima, ceea ce mă face fericită.

Când am ocazia să spun o poveste în care cred, mă simt eu însămi. Și nu sunt singură. Din fericire, am mereu alături de mine aliați și artiști care mă ajută să-mi finisez mesajul și să îl aduc în fața cât mai multor oameni. Împreună cu ei, armată mea de îngeri, poveștile mele pot fi spuse și puse în scenă. Pe de o parte, aș putea spune că este mai ușor să fiu doar actriță și să aștept ca regizorul să-mi spună ce să fac, dar pe de altă parte, toate rolurile pe care mi le asum vin cu darul lor și satisfac diferite aspecte ale personalității mele, deci nu aș putea să aleg una dintre ele. Simt că mai am mult de lucru până să-mi ating potențialul maxim, așa că tot ce îmi doresc este să continui să merg pe acest drum și să creez.

ELLE: Cum te exprimi vestimentar? Este aceasta o modalitate prin care poți, printre altele, să spui cine ești?

A.Ș.: Exprimarea prin vestimentație o descopăr abia acum, pentru că nu mi-am permis să mă ocup de acest aspect până acum. Sunt interesată de diferitele moduri de exprimare artistică, printre care și cel vestimentar. Ma bucur că acum am mai mult timp și resurse să descopăr și această artă.

ELLE: Faci parte din acest proiect care promovează oameni care împing lucrurile înainte. Cum crezi că faci asta? Și de care dintre valorile Tommy Hilfiger, ale cărui haine le porți acum – circularitate, durabilitate, incluziune, șanse egale – ești mai atașată?

A.Ș.: În 2009, am pionierat în România o nouă formă de teatru, neștiind că voi crea un trend, și anume acela al teatrului cu mesaj social ce-i reprezintă pe romi. Am vrut pur și simplu să îmi spun povestea, simțind, crezând că și alții se vor regăsi în ea.

Încerc să aduc pe scenă noi perspective, să deschid noi uși, să prezint noi unghiuri despre care nu se vorbește prea des. Spun poveștile oamenilor ce au fost îndelung ignorați și aduc în discuție lucrurile cu care eu m-am confruntat și mă confrunt, cu speranța că nu va mai trebui să le discutăm din nou peste zece ani. Proiectele mele sunt invitații la discuție, un fel de acceleratoare artistice ale evoluției sociale.

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion news