ELLE EXCLUSIV: Express yourself in an arsty way!

20 de ani de existență a revistei ELLE în România!

Ce altceva ar mai fi de spus când vorbim despre o astfel de aniversare care ne bucură și ne onorează în același timp? Nu multe – dar printre lucrurile care merită spuse este unul singur extrem de important.

Și anume că, vreme de 20 de ani, am încercat să facem din această publicație una prin intermediul căreia profesioniștii modei și frumuseții să se exprime liber și foarte creativ.

Acesta a fost și motivul pentru care, în această ședință foto aniversară, am reunit colaboratori și prieteni dragi, pe care i-am provocat încă o dată să își depășească limitele, să se manifeste cu îndrăzneală și să creeze, împreună cu noi, niște imagini de neuitat!

Tot pentru a celebra ocazia i-am întrebat pe nominalizații la ELLE Style Awards de anul acesta ce anume pun în munca lor din ceea ce îi definește pe ei ca oameni. Așadar, îi vei cunoaște mai bine și suntem convinși că te vei bucura să îi vezi în posturi curajoase.

Fotografii: Dan Beleiu.

Realizatori: Domnica Mărgescu, Cristina Crăciun, Maurice Munteanu.

Texte: Ioana Ulmeanu și Ștefana Macovei.

Machiaj: Alexandru Abagiu, National Make-up artist Lancôme.

Coafură: Sorin Stratulat, Artist Kérastase în România.

Decor realizat de artista Oana Cîrjoi.

Machiaj: echipa Beauty District – Liana Veveriță, Cătălina Adelina, Mihăilă Cătălina, Ruxandra Zechiu, Cristina Toma, Cristina Pencu.

Coafură: Valentina Parciulea, Daniel Beldie, Akten Ioniță, Alexandru Negru, Cristina Petrache, Cristina Voineag.

Manichiură: Cătălina Stoica, Ana Curea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din fashion