Cum să te îmbraci atunci când vorbim despre dress code business-casual

Acum, mai mult ca niciodată, în vremuri de pandemie când multă lume lucrează de acasă, dresscode-ul business-casual a devenit mai relevant ca oricând.

Un Dress code-ul business-casual pare la prima vedere, sau solicitare, o nimica toată și multe femei îl interpretează ca însemnând un cod vestimentar casual de zi cu zi, care nu solicită prea multă atenție. Dar nu este chiar așa. Din contră, această direcție este adeseori o sursă frecventă de confuzie pentru angajați. Și nu este vina lor, pentru că de cele mai multe ori nu primesc explicații suplimentare și nici nu există o definiție clară și standardizată.

Dress code business-casual poate însemna multe lucruri, în funcție de companie, oraș și domeniu. Astfel, pentru a elucida misterul, ți-am pregătit o listă de guideline-uri care îți vor face diminețile mai ușoare.

Topurile și puloverele

Cămășile și topurile clasice cu croiuri simple sunt întotdeauna o idee bună pentru un dress code business-casual. Atunci când vremea este mai răcoroasă poți apela liniștită și la pulovere sau seturi din tricot formate din tricou și cardigan, dar și în acest caz alege modele clean și preferabil uni. Ca materiale optează cel mai bine pentru bumbac, lână și vâscoză și evită materialele lucioase pe care le porți de obicei la petreceri. Evită de asemenea decolteele adânci și piesele mulate sau oversized.

Fustele

În ceea ce privește fustele, recomandabile sunt cele midi, care atunci când te așezi acoperă coapsele. În cazul în care optezi pentru o variantă conică și este până sub genunchi, este permisă o fantă pentru a te ajuta să mergi mai lejer, dar care să se termine chiar deasupra genunchiului. Evită cu orice preț fustele scurte sau pe cele cu fante care lasă pielea la vedere.

Pantalonii

Dacă preferi o pereche de pantaloni, atunci optează pentru o variantă tailored, în nuanțe de gri, negru, bleumarin sau bej. Evită variantele slim fit sau pe cele vaporoase, variantele cu croi statement sau din țesături lucioase sau cu aplicații.

Accesoriile și bijuteriile

Atunci când vine vorba de dress code business-casual, lasă acasă bijuteriile pe care le porți când ieși în oraș sau la petreceri și optează pentru variante minimaliste și discrete. Dacă îți plac accesoriile, nu vei da greș cu o eșarfă de dimensiuni mici legată stylish la gât sau cu o bentiță, acestea putând fi atât uni, dar pot avea și un print subtil, care nu iese în evidență și este în acord cu ținuta.

Gențile și pantofii pentru un dress code business-casual

La fel cum îți construiești ținuta, așa alegi și gențile și pantofii. Optează cel mai bine pentru pantofi în nuanțele enumerate mai sus, evită modelele chunky, cele cu aplicații sau platformele și asigură-te că sunt confortabili și poți merge bine în ei. Gențile trebuie să fie și ele simple, nici prea mari precum cele de shopping, nici prea mici precum un clutch pe care-l porți atunci când ieși în oraș.

Citește și:
Ce s-a întâmplat cu săptămânile modei?

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion