Cele mai HOT & cool modele de pantaloni wide-leg

Da, sunt din nou în tendințe și un must-have al sezonului de primăvară – vară 2021.

Deși pot părea revoluționari, pantalonii wide-leg nu sunt tocmai un concept nou. Au devenit cunoscuți drept „Oxford bags” în anii 1920, atunci când studenții de la universitatea cu același nume purtau astfel de modele. La vremea aceea, este adevărat, reprezentau o excentricitate, mai ales că erau purtați cu o circumferință la tiv de 100 cm.

Apoi au fost abordați de vedete precum Frank Sinatra și Marlon Brando. Iar mai târziu, în anii 1970 au fost o alegere și pentru David Bowie, care i-a purtat bineînțeles, în felul lui nonconformist. O altă perioadă de glorie a acestor pantaloni a mai fost în anii 1980, iar acum, într-o perioadă în care stilul trebuie să meargă musai mână în mână cu confortul, au revenit, fiind adoptați cu repeziciune de fashioniste de toate vârstele.

Astfel, abordați cu entuziasm pe podiumurile de primăvară – vară de case de modă precum Chloé, Fendi, Isabel Marant sau Jacquemus, este clar că nici nu vor dispărea prea curând. Si nici n-ar trebui. Nu numai că sunt extrem de șic, dar pot fi și cool în funcție de țesăturile pe care le alegi și, de asemenea, în funcție de piesele cu care îi combini. Partea bună este că poți găsi o pereche potrivită pentru absolut orice situație în care te-ai afla, așa că merită să găsești moduri stylish de a-i purta.

  • Spre deosebire de pantalonii skinny, cei wide-leg marchează talia și oferă volum în partea de jos. De aceea cea mai mare greșeală pe care ai putea s-o faci este să-i porți cu topuri oversized. Alege întotdeauna, pentru a-i completa, variante fitted. Singura piesă mai largă care arată cu ei bine și feminin este o cămașă.
  • Rezervate pe vremuri doar bărbaților, pliseurile la betelie sunt o idee foarte bună și pentru femei. Motiv pentru care nici designerii nu le-au evitat și asta nu-ți poate conferi decât libertate în plus sau, în cazul în care nu ești fericită cu abdomenul tău, o mască perfectă pentru kilogramele în plus.
  • Nu cumpăra niciodată pantaloni fără să-i probezi. Căci fit-ul este foarte important. Asigură-te că-ți stau bine, nu sunt nici prea largi, să lase lenjeria la vedere, nici mulați căci nu aceasta este ideea. Varianta ideală este una cu talie înaltă sau cel mult medie, care să-ți confere o siluetă de clepsidră.
  • Așa cum este cazul în cele mai multe styling-uri, perechea de pantofi pe care o alegi când porți acest tip de pantalon este foarte importantă. Cu cât cut-ul lor este mai larg, cu atât mai bine se potrivesc cu încălțăminte mai chunky și cu vârf rotund. Evită pantofii cu vârf ascuțit sau înguști, pentru că nu contrabalansează volumul.
  • Pantalonii wide-leg sunt un statement în sine, astfel încât că pentru ei nu este nevoie de culori puternice sau imprimeuri. Rezumă-te la variante în nuanțe de gri, de bej, de negru sau de alb, care se vor integra cu ușurință în orice garderobă și se vor potrivi, cu siguranță, cu piesele pe care le ai deja. Ca alternativă dacă îți dorești variante mai casual, alege modele din denim, sau în nuanțe de kaki și albastru. Pentru un look mai romantic, poți merge și pe o pereche roz, o culoare extrem de fresh și actuală anul acesta.

Citește și:
De ce sunt importante elementele masculine în garderobele noastre?

Foto: PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion