Ce se poartă peste ținuta de seară în 2019

Ideea de a ieși la un eveniment special în sezonul rece poate crea anxietate doar prin prisma faptului că, inevitabil, va urma întrebarea — Ce se poartă peste ținuta de seară?

Una dintre cele mai dese întrebări pe care o aud de la prietenele mele în materie de stil este: Ce se poartă peste ținuta de seară?. Aș vrea să vă rog și pe voi, ca și pe ele, să ieșiți din zona de confort și ideea preconcepută că o rochie lungă glamour se potrivește doar cu un palton clasic negru sau bej.

Evident, depinde de ocazie, dar chiar și pentru cele mai stricte evenimente există un întreg arsenal de variante pentru ca look-ul tău să fie extrem de stylish încă de la sosire.

1. Paltonul brocart

Brocartul este un material greu și prețios, tocmai aceste caracteristici făcându-l ideal pentru a fi purtat peste o ținută de seară. În acest caz, lungimea este foarte importantă, cea corectă fiind minim până la jumătatea gambei, cum este la acest model Dolce & Gabbana.

2. Blana eco couture

Nu apela la clasica jachetă din blană, este cea mai previzibilă idee de purtat peste ținuta de seară! Dacă nu poți renunța complet la ideea de blană, inspiră-te din colecția belgianului Dries Van Noten pentru o alternativă perfectă — blana eco cu inserții couture sub formă de pene.

3. Capa

Ideea de capă va avea mereu o doză de dramă, dar sunt anumite ocazii în care tocmai de asta ai nevoie. Bref, nu evita capa atât de misterioasă și teatrală ca modelul Nina Ricci! Atenție însă, și aici lungimea este crucială, orice capă care se termină mai sus de jumătatea gambei este din start prea scurtă!

4. Pufoaica

Sugestia de a combina o pufoiacă sport, tipică Balenciaga, cu o ținută elegantă nu ar trebui să ți se pară deloc ciudată. Este un styling care se poartă de câteva sezoane și care în continuare este la fel de actual, mai ales că ajută și la aspectul pratic, fiind probabil cea mai călduroasă variantă pentru ce se poartă peste ținuta de seară.

5. Sacoul

Una dintre piesele mele preferate din garderobă este sacoul. Îl port extrem de des într-o multitudine de combinații. De aceea îți pot spune cu mâna pe inimă că poți oricând purta un sacou (oversized) peste o rochie de seară, fie că alegi să adaugi o curea ca în acest look Ermanno Scervino sau îl vei lăsa să curgă lejer pe lângă corp.

6. Poncho-ul

Poncho-ul este un alt element-surpriză în ceea ce privește opțiunile pentru ce se poartă peste ținuta de seară.. Modelul Alexander McQueen este un exemplu perfect pentru a-l alege pe cel potrivit, având nevoie de un anume tip de poncho pentru a evita zona extrem de casual. După cum vezi, mai poți adăuga și o broșă prețioasă pentru a eleva ținuta și mai mult către un look elegant.

7. Paltonul XXL

Marc Jacobs ne prezintă varianta ultra 80s a ideii de palton, mai ales al unuia potrivit pentru a fi purtat peste o rochie de seară. Acest forme exagerate nu ar trebui să te sperie, ci dimpotrivă, să le adopți cu încredere peste o rochie în același spirit 80s.

8. Trenciul metalic

Așteptai o sugestie și pentru ce se poartă peste rochia de seară mini? În acest caz îți propun să adopți un trenci metalic, tot mini, ca cel din colecția Philosophy by Lorenzo Serafini.

9. Puloverul

Ce zici de un pulover tricotat peste rochia ta de seară? Contrastul dintre textura moale a tricotajelor și cea fină a rochiei va arăta senzațional, după cum îți demonstrează și acest look Ermanno Scervino.

10. Ce se poartă peste ținuta de seară: Paltonul animal print lung

Dacă ai nevoie de dramă 100%, atunci soluția perfectă pentru ce se poartă peste ținuta de seară este paltonul animal print. Există însă două reguli pentru a purta acest tip de palton— regula nr. 1, niciodată peste o rochie sau o ținută din dantelă și regula nr. 2, aceeași ideea de lungime cu care am insistat și mai sus.

Citește și:
Ce încălțăminte se poartă în 2019?

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din fashion