CALENDARUL PIRELLI by Karl Lagerfeld

Cel mai celebru si mai dorit calendar din lume poarta anul acesta semnatura unui designer legendar. ELLE Romania a participat si in acest an la evenimentul de lansare, care a avut loc in capitala Rusiei.

Pe 30 noiembrie m-am aflat la Moscova, la invitatia companiei Pirelli. Ati ghicit! Am participat la lansarea celebrului calendar Pirelli 2011. Dupa ce, in anii trecuti, am avut placerea sa-i ascult pe celebrii foto­grafi Inez & Vinoodh, Patrick Demarchelier, Peter Beard si Terry Richardson vorbind despre experientele lor atunci cind au realizat calendarul Pirelli, in acest an, la Mos­cova, l-am vazut in carne si oase pe artistul Karl Lagerfeld spunind ca este onorat de faptul ca i s-a incredintat acest proiect.

Asa cum spuneam si in alte rinduri, acest calendar reprezinta un obiect de cult in rindul colectionarilor de arta si de fotografie. El nu se vinde si nu s-a vindut niciodata, de cind s-a lansat in 1964, ci se face cadou apropiatilor companiei Pirelli. Este, de asemenea, un proiect rivnit de toti fotografii si modelele internationale, pentru ca prin el iti certifici inca o data valoa­rea.

Da, orice fotograf vrea sa se alature unor nume celebre precum cele enumerate mai sus, la care ii adaug pe Herb Ritts (1994), Richard Avedon (1995), Peter Lindbergh (1996), Bruce Weber (2003) etc.

Designerul/artistul Karl Lagerfeld s-a oprit in acest an la o tema mai intelectuala pentru a dezgoli trupurile perfecte ale modelelor: Mythology. Cei 21 de protagonisti ai calendarului (pe care ii regasim in 36 de fotografii) – adica 15 manechine, 5 manechini (pentru prima data in istoria calendarului apar si barbati!) si actrita Julianne Moore – i-au pozat lui Lagerfeld in atelierul sau de creatie din Paris, acolo unde a fost improvizat un studio foto, timp de trei zile. Toate accesoriile care s-au folosit pentru realizarea fotografiilor au fost desenate personal de Lagerfeld. O mare parte dintre modelele calendarului au fost prezente si in sala teatrului Stanislavsky si Nemirovich-Danchenko din Moscova, acolo unde, dupa o cina foarte stylish si citeva cuvinte cu care ne-au intimpinat gazdele (Eva Herzigova si insusi Karl Lagerfeld), am putut viziona si making of-ul acestui calendar.

Intotdeauna am spus ca cel mai impresionant lucru legat de acest calendar este making of-ul lui. Cele doua dimensiuni ale fotografiei nu vor putea niciodata sa capteze energia, miscarea si puterea pe care ti le transmit imaginile filmate. De aceea cred ca, in curind, veti citi si veti admira fotografiile revistelor voastre prefera­te pe ecranul computerului sau pe iPad. Trebuie sa va marturisesc ca mitologiile greaca si romana nu au fost niciodata un subiect preferat pentru mine, nu am citit nici macar Legendele Olimpului, nu mai spun de Homer… Cu toate acestea, calendarul mi-a placut mult, trupurile mo­de­lelor, arcuirea si perfectiunea lor ar produce oricui o impresie foarte puternica. Cum sa rezisti unor ima­gini in care Lara Stone, Bianca Balti, Freja sau Erin Wasson ti se infatiseaza goa­le?!

Intr-un interviu pe care Frédéric Beigbeder i l-a luat lui Karl Lagerfeld (in apartamentul acestuia din Paris), scriitorul isi intreba interlocutorul despre motivul care l-a determi­nat sa aleaga tema Mitologiei. Printre altele, Lagerfeld raspunde: „Iubesc zei­tele antice, pentru ca ele au fost primele femei emancipate… La sase ani l-am citit pe Homer… Sigur, pe vremea aceea nu realizam ca eu insumi voi deveni intr-o zi un GOD!

Roxana Voloseniuc

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion