Arta lui Alex Israel pe esarfele Louis Vuitton

Aseara, La Los Angeles, cu ocazia vernisajului expozitiei "Louis Vuitton X" care celebreaza lunga istorie de colaborari artistice ale Casei, a fost lansata colectia de esarfe creata de celebrul artist pop Alex Israel.

Arta lui Alex Israel pe esarfele Louis Vuitton

Dupa legendarii Sol LeWitt, James Rosenquist, Andree Putman, Takashi Murakami, Richard Prince, Stephen Sprouse, Yayoi Kusama si multi altii, este randul lui Alex Israel de a interpreta prin arta sa originala codurile Louis Vuitton.

Dupa ce a creat recent ambalajele parfumurilor Les Colognes Louis Vuitton si o geanta din seria Artycapucines, artistul american vine acum cu o colectie de 8 esarfe, saluri si pleduri din matase si casmir.

Pentru designul lor, Alex Israel a lucrat cu motive desprinse din cele mai cunoscute lucrari ale lui: seriile de picturi Wave si Sky Backdrop, si recenta sculptura Desperado.

Esarfele Wave sunt lucrate intr-o tehnica inovativa de incrustare si matlasare, necesitand zeci de ore de lucru manual. O fata a lor re-creeaza celebrele picturi ale lui Israel, fiind captusite astfel incat sa reprezinte cat mai bine textura „puffy” a lucrarilor originale, iar cealalta fata este imprimata cu iconicul Monogram.

Israel a creat 4 combinatii de culori pe care le-a transpus pe mai multe dimensiuni, una din ele fiind jumbo size, revolutionand astfel complet modul clasic de a purta o esarfa.

Salurile Sky Backdrop Monogram sunt realizate din matase super-usoara si casmir si au ca motiv alte picturi emblematice ale artistului, cunoscuta serie Sky Backdrop.

Ultima piesa a colectiei este o bandana avand imprimata pe una din fete o scena ludica din desertul californian, in stilul pop caracteristic al artistului, cu masini si cactusi, inspirata din sculptura din 2015, Desperado, iar cealalta fata are imprimat motivul Sky Backdrop suprapus peste monograma Louis Vuitton.

Incepand de astazi, colectia de esarfe creata de Alex Israel va intra intr-o serie limitata de magazine Louis Vuitton din lume, listele de asteptare fiind deja destul de lungi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din fashion