5 brand-uri fashion în ascensiune, despre care vei auzi foarte multe în viitor

Fie că-ți place să descoperi designeri noi, să porți piese înaintea majorității sau îți dorești pur și simplu să dai un refresh garderobei tale, este întotdeauna o idee bună să te familiarizezi cu tinerele talente, și cine știe, poate chiar să achiziționezi cât de curând o piesă de-a lor.

Mai jos ți-am pregătit o listă care te va ajuta cu siguranță în căutările tale.

PETER DO

După ce a deprins arta esteticii minimaliste sub îndrumarea lui Phoebe Philo la Céline, Peter Do s-a dovedit a fi mai mult decât capabil să umple golul lăsat de acesta pe piață, cât și nevoia de modă aparent nepretențioasă, dar totuși feminină și îndrăzneață.

Prima sa colecție, cea pentru sezonul primăvară-vară 2019, marcată de influențe masculine, asimetrii și piese realizate din „spacer”, un plastic sintetic, material conceput chiar de el, i-a adus imediat recunoaștere atât printe critici, cât și printre pasionați și consumatori, transformându-l peste noapte într-unul dintre cei mai apreciați tineri designeri.

Din dorința de a-și extinde brandul încet și sigur dar și de a-i conferi o identitate puternică, trainică, Do nu s-a abătut nici în următoarele colecții de la estetica sa caracteristică, bazată pe materiale și construcții riguroase, pliseuri și cut-uri inovative și promite continuitate prin experiență, dedicare și o viziune extrem de personală, fără influențe din exterior.

KHAITE

Inspirat de juxtapuneri, brandul Catherinei Holstein, Khaite, îmbină cu succes elemente contrastante precum feminin și masculin, trecut și viitor, putere și delicatețe, structură și fluiditate, în colecții ready-to-wear senzuale dar relaxate, perfecte pentru garderoba oricărei femei moderne ce-și dorește apariții șic dar fresh.

Brandul, axat initial pe reinterpretarea stilului clasic american, a fost lansat în anul 2016, devenind în scurt timp, datorită siluetelor sale minimaliste și elegante din denim, cașmir sau bumbac, un must-have timeless mai presus decât orice trend.

Deși ar fi putut să-și construiască brandul în continuare bazat pe basicuri deluxe, Holstein a plusat, spre mirarea tuturor, pentru sezonul primăvară-vară, cu headpiece-uri din cristale și perle, costume destructurate, saronguri cu imprimeuri florale, pantaloni fluizi și rochii maxi, o mișcare inspirată care a plasat cu atât mai mult brandul alături de alți tineri designeri cu apetit pentru experimental.

NANUSHKA

Fondat de Sandra Sandor și botezat după alintul ei din copilărie, Nanushka este un brand unguresc, cu baza la Budapesta, ce se adresează femeii moderne, responsabile, interesate de slow-fashion și protejarea naturii.

Astfel, stilul creat de Sandor este unul feminin, informal și versatil, inspirat de culturi și perioade diverse, care îmbină cu rafinament estetica și funcționalitatea și nu în ultimul o atenție sporită către mediului înconjurător. Aclamat drept unul dintre fruntașii stilului sustenabil în industria modei, brandul a devenit celebru pentru utilizarea de piele vegană, bumbac organic și poliester reciclat, lucrând în paralel la optimizarea și schimbarea altor materiale în vederea introducerii lor în noi colecții.

După cum spune chiar Sandor, ea vede în resturi și reutilizarea lor o provocare, pe care a gestionat-o până acum cu brio, dovada fiind piesele sale de o calitate excepțională, adevărate must-have-uri ce vor dăinui în garderobe mult timp de acum încolo.

CECILIE BAHNSEN

Feminitatea în modă este adeseori strâns legată de o lipsă de confort, provenită de cele mai multe ori din siluete încorsetate și tocuri amețitoare. Dar nu și pentru Cecilie Bahnsen care consideră cu tărie că tocmai lejeritatea poate face o femeie să se simtă cu adevărat puternică.

De când s-a lansat în 2015, designerul a redefinit minimalismul auster scandinav, brandul său devenind în scurt timp recunoscut pentru unicitatea look-urilor sale voluminoase, dar aerate în același timp, iar rochiile sale au fost comparate cu cele ale unor nume deja consacrate precum Simone Rocha sau Molly Goddard.

Totuși, liniile sale sculpturale, simplitatea accesoriilor și texturile neobișnuite sunt o combinație nemaiîntâlnită între romantism și arhitectură ce se armonizează într-un echilibru perfect, care i-a creat un loc al său într-o industrie în care cu greu se mai poate interveni într-un mod atât de distinct.

ROKH

Născut în Coreea și crescut în Texas, designerul Rok Hwang este alt tânăr talent care a crescut sub îndrumarea lui Phoebe Philo cucerind piața cu propriul brand Rokh direct de la primul său sezon, primăvară-vară 2019.

Estetica sa este una plină de contraste ce include siluete clasice dar cool, plasate la granița între masculin și feminin, marcate de deconstrucții funcționale, excentrice, dar șic în același timp. Extrem de preocupat de versatilitatea pieselor, Hwang dorește ca piesele sale să poată fi purtate în nenumărate feluri, astfel paltoanele și pantalonii se pot desface cu nasturi pentru a fi lungite sau scurtate, iar mânecile duble pot fi ridicate și prinse în partea de sus, fără a pierde din rafinament.

După cum spune chiar el, oamenii pot vedea în colecțiile sale o poveste nouă, modernă, o viziune unică și o abordare fresh, potrivită oricărui tip de femeie.

Citește și:
Cele mai HOT 7 modele de genți pentru vara lui 2020

Foto: Imaxtree, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din fashion