24 de ore în izolare cu… Delia Rus

În fiecare zi o vedetă sau un influencer îți spune cum își petrece o zi în izolare cu tips-urile sale personale & idei de pus în aplicare.

Artistei Delia Rus îi lipsește cel mai mult plimbatul prin oraș, familia și prietenii. Dar rezistă!

1. La ce oră te trezești dimineața?

Pentru a evita monotonia, uneori mă trezesc la ora 11, alteori la ora 8.

2. Care este ritualul tău de beauty?

Îmi fac o mască pentru față, apoi una pentru păr, cam o dată pe săptămână. În rest, mă demachiez seara și mă dau cu o cremă hidratantă.

2. Cum arată programul tău într-o zi de stat acasă?

La mine durează destul de mult ritualul cafelei, cam două ore mă ocup cu asta. Astfel, am timp să mă gândesc ce voi face în ziua respectivă. Apoi îmi fac ceva de mâncare, curățenie și apoi mă pun să lucrez și asta îmi ia cam toată ziua. Mă joc mult cu Pablo, motanul meu, stau pe Instagram, văd ce mai am de postat și încerc să mă țin de treabă. Seara dansez și mai beau un pahar de vin uneori dacă am vibe-ul necesar.

3. Care este meniul tău favorit homemade?

Paste cu pui, șnițele, supă cu tăieței, deja mi se face iar poftă.

4. Care sunt cărțile tale preferate pentru această perioadă?

Sinceră să fiu nu prea am citit nimic mai mult decât o carte de dicție, citesc mai mult online, articole care mă interesează despre artiștii mei preferați, despre ce se mai întâmplă în lume.

5. Spune-ne trei filme pe care ni le recomanzi.

O să țin o dietă de Adam Sandler și o să spun: Grown Ups, 50 First Dates și Murder Mistery.

6. Asculți muzică sau îți place să fie liniște în casă?

Eu nu prea pot sta în liniște, dacă nu se aude ceva pe fundal înnebunesc. Așa că e muzică mai mereu la mine acasă, sau un serial ori vocea cuiva cu care vorbesc la telefon.

7. Care este ținuta ta favorită de stat în casă?

Pijamale, colanți și un tricou oversized.

8. Care sunt canalele de socializare pe care le folosești pentru a vorbi cu prietenii tăi în izolare?

Instagram, Facebook messenger și cam atât.

9. Cu cine vorbești cel mai des la telefon?

Cu sora mea, ea are o fetiță de 2 ani și sunt foarte drăguțe, râd mult cu ele. Așa că vorbim destul de des despre ce se întâmplă la ele acasă.

10. Care este contul de Instagram care ți se pare cel mai relevant acum?

Mă uit mult pe Instagramul Selenei Gomez.

11. Care sunt site-urile, canalale TV sau ziarele online de unde îți iei informația de ultimă oră?

Sincer cred că de pe Pro TV mi-am adunat până acum cele mai multe informații.

12. Care este momentul tău favorit din zi?

Ora 19, atunci începe viața adevărată pentru mine.

13. Ce îți lipsește cel mai mult în izolare?

Aș vrea să mă plimb prin tot orașul, sincer, îmi e dor de familie și de prieteni, dar rezist!

14. Ai câteva tips-uri pe care le putem pune și noi în aplicare?

Găsiți-vă hobby-uri noi, cât mai amuzante sau mai captivante. Ideea este că dispunem de timp, așa că, dacă simțiți nevoia să stați în pat uitându-vă la seriale, faceți asta! Iar pentru cei care s-au odihnit destul, vă sfătuiesc să începeți să vă reluați viața pe cât se poate, acum e timp să ne depășim limitele și să ne perfecționam în multe domenii.

15. Un mesaj pentru fanii tăi?

Vă mulțumesc pentru tot și abia aștept să ne vedem la concerte. Până atunci, ascultați „JURNAL DE INTROVERTIT.”

Fun quiz:

1. Câine sau pisică? Ador câinii, dar am pisică
2. Beatles sau Rolling Stones? Rolling Stones
3. Flip flops sau sneakers? Sneakers
4. Yoga sau sport? Sport
5. Cafea sau ceai? Cafea
6. Filme sau seriale? Filme

Citește și:
24 de ore în izolare cu… Roxen

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion