24 de ore de izolare cu… Giulia

În fiecare zi o vedetă sau un influencer îți spune cum își petrece o zi în izolare cu tips-urile sale personale & idei de pus în aplicare.

Artista Giulia ne sfătuiește să fim pozitivi și să facem în această perioadă doar lucruri care să ne bucure în fiecare moment!

1. La ce oră te trezești dimineața?

În jur de ora 8.

2. Care este ritualul tău de beauty?

Singurul ritual pe care mi-l permit (din cauza lipsei de timp) în perioada aceasta este să mă demachiez și apoi să îmi hidratez tenul.

3. Cum arată programul tău într-o zi de stat acasă?

Mă trezesc înaintea tuturor din casă că să îmi pot bea cafeaua în liniște, apoi pregătesc micul dejun, fac lecții cu copiii, avem ora noastră de gimnastică indoor, mă apuc de gătit și apoi fac curățenie. Urmează masa de prânz, iar apoi ora de liniște în care stăm fiecare și citim, pregătesc cina, fac baie copiilor și abia după ce îi adorm am timp și pentru mine.

4. Care este meniul tău favorit homemade?

Orice fel de paste.

5. Care sunt cărțile tale preferate pentru această perioadă?

M-am reapucat să studiez materiile din facultate. E un lucru pe care am tot vrut să îl fac în ultimii ani și nu am reușit. Momentan studiez comunicarea nonverbală.

6. Spune-ne trei filme pe care ni le recomanzi.

Serendipity, The Notebook și Pride and Prejudice.

7. Asculți muzică sau îți place să fie liniște în casă?

Ascult muzică aproape non-stop. E bine să ne păstrăm energia pozitivă în această perioadă.

8. Care este ținuta ta favorită de stat în casă?

Deși nu mai ieșim din casă de o lună și ceva, asta nu înseamnă că stăm numai în pijama sau în haine de casă. În fiecare zi ne facem ținute ca și înainte de izolare. Aseară, de exemplu, ne-am îmbrăcat și aranjat toți și am luat cina ca și cum am fi ieșit la restaurant.

9. Care sunt canalele de socializare pe care le folosești pentru a vorbi cu prietenii tăi în izolare?

Vorbesc cel mai des cu părinții mei pe FaceTime și sunt extrem de activă pe toate platformele de social media pentru că sunt de părere că, deși suntem la distanță, nu trebuie să pierdem legătura cu cei dragi.

10. Cu cine vorbești cel mai des la telefon?

Cu mama mea.

11. Care este contul de Instagram care ți se pare cel mai relevant acum?

Ca și content îmi place mult @bloguluotrava în această perioadă, însă, sunt plăcut surprinsă de creativitatea multora dintre cei pe care îi urmăresc.

12. Care sunt site-urile, canalale TV sau ziarele online de unde îți iei informația de ultimă oră?

După o perioadă în care am stat pe toate canalele TV și site-urile pentru toate știrile, de câteva zile am rămas doar cu Știrile Pro TV de la ora 19 și site-ul CNN.

13. Care este momentul tău favorit din zi?

Toate. Fac toate lucrurile pe care le-am amânat în ultimii ani, însă cel mai important este faptul că stau cu copiii mei.

14. Ce îți lipsește cel mai mult în izolare?

Îmi lipsește îmbrățișarea părinților mei.

15. Ai câteva tips-uri pe care le putem pune și noi în aplicare?

Fetița mea și cu mine am început o listă pe care notăm în fiecare zi lucruri pe care vrem să le facem când se va termina izolarea. Sunt doar lucruri care ne vor face fericite.

16. Un mesaj pentru fanii tăi?

Să rămână cu zâmbetul pe buze în această perioadă atât de grea. Să își păstreze o energie pozitivă și să facă lucruri care să îi bucure în fiecare moment.

Fun quiz:

1. Câine sau pisică? Câine și pisică!
2. Beatles sau Rolling Stones? Beatles
3. Flip flops sau sneakers? Sneakers
4. Yoga sau sport? Sport
5. Cafea sau ceai? Cafea
6. Filme sau seriale? Seriale

Citește și:
24 de ore în izolare cu… Alina Eremia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion