Pere in panere…

Perele se asorteaza cu parmezan, ghimbir, cu turta dulce sau cu ciocolata. Iata cateva retete dulci sau sarate care fac din para o vedeta.

Originar din China (care este si cel mai mare producator din lume), parul este cultivat in aproape toata Europa. In Antichitate, cele 40 de soiuri de pere – cunoscute atunci – erau folosite, in general, pentru marmelade. Fruct delicat, para este culeasa inainte de maturitate, cand are o consistenta tare si un parfum deosebit, fiind disponibila pe tot cursul anului. Bogate in potasiu si glucide (fructoza si glucoza), perele sunt fructe e­nergizante, fara a avea insa foar­te multe calorii sau vitamine (50 de calorii la 100 de grame, aproximativ 75 de calorii la o para).

Conservarea Perele se pastreaza la o temperatura potrivita, insa nu rezista foarte mult, asemenea merelor. Daca sunt deja moi, este recomandat sa le pastrati in frigider, in cutii de plastic.

SFATURI

  • Perele se curata de coaja cat mai tarziu, cand sunt folosite la gatit, deoarece acestea se oxideaza foarte repede si capata o culoare maronie.
  • Dupa ce li s-a indepartat coaja, se stropesc cu sirop de lamaie amestecat cu zahar sau cu cateva picaturi de alcool de pere (tuica).
  • Este de preferat a se evita congelarea perelor.
  • Pentru salatele de fructe se aleg pere tari, nu din cele foarte coapte si zemoase.
  • Servite cu ciocolata sau cu caramel, perele sunt un desert delicios ; se asorteaza insa foarte bine si cu branzeturile cu mucegai albastru.
  • In salate sau in compoturi, este indicat ca perele sa fie combinate cu mere. Acestea le vor oferi aciditate si prospe­time.
  • Aromele cu care perele se impaca cel mai bine sunt vani­lia, ghimbirul si piperul.

PERE CU AVOCADO SI PARMEZAN

Timp de preparare: 20 de minute Fara coacere
Ingrediente pentru 4 persoane: 2 avocado coapte; 2 pere nu foarte coapte; 2 lamai; 3 linguri de ulei de masline; 75 g de parmezan; 30 g samburi de pin; sare; piper.
  • Se portioneaza fructele de avocado in doua, apoi in patru si se indeparteaza samburii si coaja; se taie felii subtiri si se asaza, in forma de evantai, pe un platou.
  • La randul lor, perele sunt curatate de samburi si de coaja, sunt taiate felii si intercalate intre bucatile de avocado.
  • Cu sucul de lamaie, precum si cu putin ulei de masline, fructele sunt stropite pentru a nu se oxida, dar si pentru a capata o aroma deosebita.
  • In final, se adauga felii subtiri de parmezan, samburi de pin, sare si piper.

PERE GRATINATE CU GORGONZOLA

Timp de preparare: 20 de minute Timp de coacere: 3 minute
Ingrediente pentru 4 persoane: 4 pere coapte; 150 g gorgonzola (branza cu mucegai albastru); 50 g miez de nuca; 50 g smantana sau mascarpone; 1 lamaie; piper; 1 pahar mic de Porto (vin rosu);
  • Se taie perele in doua si se curata de samburi. Cu ajutorul unui cutit si al unei lingurite, se sapa in mijloc o gropita. Pentru a impiedica oxidarea, perele sunt stropite cu suc de lamaie.
  • Se maruntesc nucile si se amesteca impreuna cu gorgonzola, vinul rosu si smantana.
  • Se umple interiorul perelor cu cate o lingurita din acest amestec, apoi fructele sunt introduse la cuptor circa 2-3 minute, la o temperatura potri­vita.
  • Se servesc caldute sau reci.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din elle decoration