MESERII: Mestesugul uitat al vietii

Fierarul, olarul, dulgherul, sticlarul, rotarul, tabacarul sunt ocupatii de care omul modern nu mai are nicio nevoie. Au disparut din nomenclatorul de meserii si au intrat in cronicile povestitorilor. In mod surprinzator, unele dintre aceste mestesuguri supravietuiesc acolo unde te astepti mai putin: pe Internet.

MESERII: Mestesugul uitat al vietii

Iti propun un exercitiu. Arunca o privire de jur-imprejur prin casa si observa de cate obiecte pe care nu le folosesti esti inconjurat. Apoi treci in revista cate dintre obiectele care te inconjoara sunt facute de mana ta si cate sunt cum­parate. Pentru a scrie acest articol despre meste­suguri si mestesugari, am simtit nevoia sa ma intorc in timp, la vremurile in care via­ta nu era atat de complicata. Mi-am amin­tit astfel de copilaria petrecuta la bunici, de razboiul de tesut la care mamaia facea iarna covoare, de cizmarul satului, unde mergeam sa ne scoatem dintii de lapte cu cherpedinul (denumirea regionala pentru cleste), de Vasile Turcu, dascalul din sat care, intre slujbele de duminica si vecernie, potcovea caii din sat, de tiganii care veneau cu ceaune din aluminiu sau olarii care veneau cu oale de lut, in schimbul carora primeau faina, graunte, nuci sau ce mai avea gospodarul prin casa.

Tot sub pretextul articolului, am revizitat Muzeul Taranului Roman si, ca de fiecare data cand fac asta, mi-am amintit cat de intelept era acest taran si cat de iscusit in tot ceea ce facea. Taranul roman nu se inconjura de lucruri inutile prin casa. Toate obiectele de care se slujea erau facute din materiale naturale. Avea pat, scaune, masa, furca de tors, covata, ciubar, lada de zestre, toate din lemn. Avea cuptor, strachini si oale din pamant framantat. Avea uneltele de gradinarit, ustensilele pentru foc si gatit din metal. Si mai avea hainele si restul acoperamintelor, fete de mese, perdele, naframe si covoare din lana sau canepa. Toate, facute de mana lor, din ma­terie prima luata din natura. Tot la Muzeul Taranului am aflat dintr-un caiet ca nici antro­pologilor nu le-a fost usor sa puna degetul pe momentul istoric in care au aparut mese­riile.

Am aflat ca inca din neolitic s-a facut se­paratia intre vanatori si agricultori sau crescatori de animale, precum si intre mun­cile destinate femeilor si barbatilor. Meste­sugurile au fost practicate la inceput in lumea satului concomitent cu celelalte indeletniciri. Fiecare stia sa isi confectioneze, atat cat se pricepea, obiecte de uz casnic. Cu timpul insa, prelucrarea materialelor a trebuit facuta mai „mestesugit” si asa a aparut rolul mesterului. Oricine din sat stia sa ridice o casa din barne, dar un dulgher stia sa o fa­ca mai bine si mai rapid, oricine stia sa coasa la nevoie o opinca, insa opincarul o facea mai eficient. Odata cu aparitia targurilor si a banilor, marfurile au inceput sa circule dinspre ateliere de la oras spre sate. Au aparut astfel mestesugarii de oras, care in timp s-au organizat in bresle si si-au ie­rarhizat functiile in mesteri, calfe si ucenici.

Numele strazilor din orasele Ro­ma­niei sunt singurele marturii ale acestor indeletniciri. Luati de exemplu strazile din centrul vechi al Bucurestiului: Blanari, Selari, Sepcari sau, si mai elocvent, pe cele din centrul Sibiului: Cojocarilor, Masarilor, Pulberariei, Faurului, Pielarilor, Olarilor, Brutarilor, Vopsitorilor, Argintarilor, Pietrarilor, Rotarilor. Nu-i nevoie sa mergi mai departe in timp si spatiu pentru a-ti face o imagine despre forfota acestor locuri si viata acestor oameni. Revenind la Bucuresti si la populatul sau centru vechi, ultimele relicve ale aceste vieti meste­su­garesti si-au inchis treptat usile si le-au pecetluit cu lacate ruginite. Pe strada Selari, ultimul magazin de desfacere a obiectelor confectionate in Curtea Sticlarilor a dat fa­liment. Prin vitrina neacoperita poti vedea ultimele obiecte din sticla prelucrata in tehnica de Murano, impachetate in hartie, acoperite de praf. Nu se stie unde au ajuns ultimii trei mesteri sticlari pe care presa s-a grabit sa ii intervieveze anul trecut, pe cand erau inca inghesuiti intr-un colt din Curtea Berarilor, aceas­ta noua indeletnicire universala a ro­manului. Asa se face ca berarii si carciumarii au ramas singurii intreprinzatori pe lo­cul unde inainte forfoteau pravaliile si atelierele.

Alina Baisan

Citeste continuarea in Elle Decoration primavara-vara 2012
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din elle decoration