Uleiurile – un alint pentru piele

Cu toate ca sunt folosite de mii de ani in ritualurile de infrumusetare si constituie ingredientul-cheie din foarte multe cosmetice moderne, uleiurile au revenit in atentia noastra abia de curand. Care sunt beneficiile lor, de ce unele te irita si pe care sa le alegi in functie de nevoile tale?

Vara imi place sa folosesc uleiuri de plaja (chiar daca de obicei au un factor de protectie scazut), pentru ca imi dau senzatia ca pielea mea este mai elastica si, recunosc, ador aspectul lucios si sexy pe care il ofera. Iar in sezonul rece, cand imi simt mainile, gambele si fata uscate, pielea mea imi cere… nu unt de corp, nici lotiuni grase sau serumuri de fata, ci pur si simplu ulei. Si ii ofer, in pofida protestelor iubitului meu care nu este deloc tentat sa ma atinga asa unsuroasa (si, daca e sa-mi cred prietenele, nu este singurul barbat care are aceasta parere). Dar frumusetea cere sacrificii. „Iarna pielea se deshidrateaza mai mult decat vara pentru ca transpiram mai putin si astfel celulele moarte se elimina mai greu. De aceea, in aceasta perioada trebuie sa ne hidratam pielea cu regularitate si in acest scop uleiurile sunt excelente', spune medicul dermatolog Mirela Miertoiu.

De la uleiul mineral…

Uleiul mineral este ingredientul principal din uleiul pentru bebelusi si il regasim in foarte multe produse cosmetice, de la creme pana la balsam de buze, pentru ca este o substanta hidratanta care are un pret foarte accesibil. Se obtine din rafinarea petrolului si este un derivat al benzinei. Cu toate astea, uleiul mineral previne deshidratarea pielii prin crearea unei bariere lipidice. Este arhifolosit in industria cosmetica pentru ca nu se perimeaza niciodata, pe cand uleiurile naturale isi pierd proprietatile si isi schimba mirosul cand depasesc termenul de valabilitate. Si daca acest compus cu garantie pe viata pare prea bun pentru a fi adevarat, ei bine, nu toata lumea il considera perfect.

Sunt dermatologi care sustin ca uleiul sintetic este daunator pielii pentru ca blocheaza porii si astfel epiderma nu mai poate sa respire si sa transpire. Pentru a demonta aceasta teorie, un studiu realizat de centrul de cercetare Pharma Cosmetix din Virginia si publicat in ziarul Blackwells Journal of Cosmetic Dermatology a demonstrat faptul ca uleiul mineral este noncomedogenic. Probabil ca adevarul este undeva la mijloc, pentru ca, intr-adevar, unele persoane se irita de la el, dar altora le prieste de minune.

Desigur, ideal ar fi ca toate produsele de infrumusetare sa contina uleiuri naturale, nu sintetice, dar acestea sunt mult mai costisitoare si asta ar creste usturator preturile cosmeticelor de larg consum. Si nici macar nu ar constitui o garantie ca nimeni nu se va mai irita vreodata de la uleiuri si creme. Din contra, multe persoane prezinta mici reactii alergice de la uleiurile organice dupa ce au folosit multa vreme produse bazate pe uleiuri minerale. Acest fenomen se intampla pentru ca pielea deja nu mai recunoaste substantele naturale si le respinge, dar cu o aplicare moderata pe portiuni mici, incet-incet isi va aminti din nou de ele.

… la uleiul esential

Folosite atat in medicina alternativa cat si in cosmetica, uleiurile esentiale, numite si volatile sau eterice, se obtin in urma distilarii frunzelor sau florilor unor plante. Suint foarte pretioase si costisitoare datorita procesului de prelucrare. De exemplu, pentru obtinerea a 500 ml de ulei de trandafir sunt necesare 1.575 kg de petale, iar un kilogram de petale se obtine din cca 780 de trandafiri. Imagineaza-ti cate saptamaini la rand ai putea avea flori proaspete in casa in contul unei sticlute mici cu ulei de trandafir pur. „Uleiurile au beneficii extraordinare asupra pielii deoarece contin acizi grasi esentiali si vitamine precum A si E, care sunt liposolubile (se dizolva in ulei), insa nu toate pot fi folosite la ingrijirea pielii', spune dr. Mirela Miertoiu.

Produsele de ingrijire pentru corp si fata care se gasesc pe piata au de obicei ca ingrediente active unul sau mai multe uleiuri esentiale si se dizolva intr-un ulei de baza care poate fi de floarea-soarelui, de masline, de avocado, de susan, de argan sau chiar mineral, in timp ce cremele sunt un mix de ulei, apa si emulsificatori. Si chiar daca se folosesc numai cateva picaturi de ulei esential intr-o crema intreaga, aceasta cantitate este de obicei suficienta pentru a beneficia de proprietatile extractului respectiv. Iar daca efectele uleiurilor pe care le-ai incercat sunt minunate si ai vrea sa dispui de produse mai concentrate, tine cont ca, folosite in exces, unele uleiuri volatile pot deveni chiar toxice. Astfel, varianta folosirii unui ulei esential direct pe piele este exclusa.

Naturale, organice, bio, eco…

In magazinele de beauty si in farmacii gasim tot felul de uleiuri: antiaging, pentru ten sensibil, pentru masaj, anticelulitice, antivergeturi etc. Pe unele scrie ca sunt naturale, iar pe altele scrie ca sunt bio sau organice. Insa este bine de stiut ca exista o deosebire bine delimitata intre ele, deoarece implica diferente majore de productie.

Uleiurile bio (conform fran­cezilor), eco (dupa placul polonezilor) sau organice (cum sunt numite in spatiul anglo-saxon) inseamna un singur lucru: sunt extracte care se obtin din culturi de plante care nu au fost tratate chimic in nici un fel pe parcursul cresterii sau la obtinerea produsului final si trebuie sa contina 95% ingrediente organice, iar folosirea componentelor de origine petro-chimica in restul de 5% este interzisa.

O alta categorie de uleiuri cosmetice sunt numite „cu ingrediente organice', iar aceasta eticheta obliga producatorul sa includa in compozitia produsului cel putin 70% de astfel de ingrediente. Iar uleiurile naturale, chiar daca ar fi extrase 90% din elemente naturale (si de obicei nu sunt), nu inseamna neaparat ca nu contin parabeni sau ca plantele nu au fost stropite cu pesticide, pentru ca deocamdata nu exista o legislatie in acest sens. Dar, in pofida eforturilor depuse in ultimul timp de a se cultiva plante bio, cu totii impartim acelasi cer, deci norii poluanti vor circula purtati de curenti, iar apa sub forma de ploaie isi va continua ciclul in natura oriunde se va nimeri si nimeni nu poate controla asta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din beauty