Trucurile care te vor ajuta să îți îmbunătățeșți machiajul

Machiajul este o artă în sine și există câteva trucuri care te pot ajuta cu adevărat să obții look-ul la care visezi.

Trucurile care te vor ajuta să îți îmbunătățeșți machiajul

O femeie naturală poate fi foarte frumoasă, așa că nu-i nevoie să aplicăm produse de beauty zilnic. Dar machiajul ne schimbă pe toate și ne face să arătăm așa cum ne dorim.

Aplicarea machiajului și a diverselor trucuri de beauty nu ține de nesiguranță, ci, mai degrabă, este vorba despre mândria personală pe care o simțim atunci când vedem ce rezultate putem obține cu ajutorul unor mici trucuri.

Așadar, ți-am pregătit câteva trucuri practice care îți vor fi de mare folos, trucuri pe care, poate, nu le știai!

1. Baza de machiaj pentru ochi nu este de ajuns pentru un machiaj rezistent

De cele mai multe ori, primer-ul nu este de ajuns pentru a avea un machiaj cu adevărat rezistent. Știți cum e, fie ploaie, fie vânt, noi vrem ca machiajul să fie intact. Eh, dar trebuie să facem și noi ceva în privința asta, nu e suficient să sperăm că va rezista. Așadar, după ce aplici fondul de ten, adaugă un voal fin de pudră și abia apoi o bază de machiaj pentru ochi, întinsă bine pe pleoape.

2. Modul în care aplici creionul de buze și rujul modifică mărimea buzelor tale

Dacă îți dorești ca buzele tale să pară mai mari, secretul este să folosești un creion ceva mai închis decât rujul pe care urmează să-l utilizezi. Creionul îl vei aplica pe toată buza, mai puțin pe mijlocul acesteia. Astfel, având o culoare mai deschisă in partea din mijloc a buzelor, ele vor părea mai mari.

3. Efect de mărire a buzelor, la puterea a doua: iluminatorul

Pentru că tot vorbeam despre ce și cum putem face pentru a avea buze ce par mai sexy, mai există un truc ce ne sare în ajutor. Iluminatorul! Da, da, îl folosim cât cuprinde pe pomeți, dar cu cât avem fața mai iluminată', cu atât avem un viitor mai strălucit. Glumesc… sau poate nu. Oricum, ideea e că ar fi bine să aplici puțin iluminator în partea de sus a buzei. Pare un truc prea simplu, dar încearcă-l și vei vedea că are efect.

4. Anticearcănul trebuie aplicat cu degetul

Atunci când aplici anticearcanul, uită de burețel sau de pensulă și folosește, pur și simplu, degetul. Acest produs ar fi de preferat să îl aplici prin tapotare. Aplicându-l în acest fel, acesta va intra mult mai repede în piele, datorită contactului cu căldura corpului tău.

5. Blending, mult blending

În momentul în care folosim farduri de pleoape în mai multe nuanțe, ar fi de preferat să nu uităm să apelăm la tehnica de blending. Ne dorim o trecere ușoară de la o culoare la alta, nu una bruscă. Cred că se vede cu ochiul liber că nu arată prea bine trei culori parcă puse cu rigla una lânga alta.

6. Fondul de ten se așază mult mai bine pe un ten hidratat

Ca să putem întinde fondul de ten cât mai bine, este literă de lege faptul că nu trebuie să uităm niciodată ca, înainte de orice, să aplicăm o cremă hidratantă sau un primer.

7. Mascara se aplică de la baza genelor

Poate că la început vei avea o senzație ușor ciudată, dar te vei obișnui rapid, iar efectul este cu adevărat uimitor. Pentru a obține niște gene cu mai mult volum, aplică mascara chiar de la baza genelor, rotind peria ușor, apoi aplică în sus, spre cealaltă extremitate a genelor.

Citește și:
7 motive pentru care ai nevoie de uleiul de ricin în rutina ta de frumusețe

Text: Amy Abaluta
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty