Triseaza in lupta cu celulita!

Celulita nu se lasa invinsa? Elle iti propune 5 moduri de a trisa.

Triseaza in lupta cu celulita!

In loc de liposuctie

Ce este: Cavitatia este o tehnica noninvaziva ce isi propune sa inlocuiasca liposuctia chirurgicala. Aparatul pentru cavitatie Biotec-Reform lucreaza cu ultrasunete de joasa frecventa ce dezintegreaza tesutul adipos in profunzime.
Are ca rezultat remodelarea profilului corporal si reducerea consistentei masei de grasime. La toate acestea se adauga disparitia aspectului de coaja de portocala prin eliminarea nodulilor celulitici, o buna oxigenare si stimulare a tesutului subcutanat, reactivarea microcirculatiei periferice si drenajul lichidelor stagnante. Se mai observa si o imbunatatire a tonusului si a elasticitatii pielii. |nainte de tratament, terapeutul va efectua o analiza corporala pentru a personaliza programul in functie de necesitatile individuale.
Detalii: 230 lei / 45 de minute.
Unde: Dreamline Beauty Centre, www.dreamline.ro.

Ca la Hollywood

Ce este: VelaSmooth este o meto­da de lupta impotriva celulitei preferata de starurile de la Hollywo­od, deoarece reuneste puterea a patru tehnologii diferite (energia optica cu infrarosu, radio­frecventa bipolara, vacuu­mul pulsat si forta mecanica, prin inter­mediul unor role) intr-un singur aparat. Forma si designul acestuia permit terapeutului sa actioneze precis si selectiv pe zonele cu probleme.
Terapia are ca rezultat reducerea circum­ferin­tei suprafetelor tratate si dimi­nua­rea aspectului celulitei si al ver­geturilor. Efectele devin evi­den­te dupa aproximativ sase sedinte (cu toate ca rezultatele variaza de la o persoana la alta), insa textura pielii se imbunatateste vizibil dupa prima sedinta.
Detalii: 516 lei / 90 de minute.
Unde: Alpin Spa, www.hotelalpin.ro.

Masaj cu bambus

Ce este: Preluat din culturile asiatice, acest tip de masaj se realizeaza prin minuirea betelor de bambus. Tratamentul incepe cu aplicarea unui ulei cu efect anticelulitic pe baza de alge marine si se continua cu rularea betelor pe zonele cu probleme, la o intensitate moderata. Prin miscarile ascendente ce preseaza celulita se realizeaza un drenaj limfatic si se stimuleaza musculatura.
Aceasta terapie are rezultate rapide de combatere a efectului de coaja de portocala, care pot fi vizibile inca de la a treia sedinta, in functie de stadiul celulitei, si are ca efecte secundare netezirea si tonifierea pielii, imbunatatirea circulatiei si ridicarea feselor.
Detalii: 50 lei / 45 de minute.
Unde: Salon Zaed, www.zaed.ro.

Unde de radiofrecventa

Ce este: Radiofrecventa are ca efect diminuarea celulitei si o imbunatatire a tonusului pielii. Practic, undele de radiofrecventa cresc temperatura pielii atit pe exterior cit si in interior, patrunzind exact in tesuturile care au nevoie de remodelare si astfel grasimea este topita. Ulterior este preluata de drenajul limfatic si eliminata pe cale naturala.
Este o terapie eficienta in lupta cu celulita, pentru ca are doua efecte puternice: termolipoliza selectiva, adica arderea localizata a grasimilor (pe flancuri, abdomen, subfesier etc.) si stimularea sintezei colagenului, care migreaza spre suprafata pielii, prinzind tesutul adipos si musculatura ca intr-un corset.
Detalii: 200 lei / 30 de minute.
Unde: Keiko Slim Spa, www.keiko.ro.

Fat Terminator

Ce este: Considerat de Oprah cea mai buna solutie de remo­delare corporala, aparatul Ultrashape V3, poreclit si Fat Terminator, imbina trei metode de tratament: ultrasunetul foca­lizat, radiofrecventa bipolara si vacuumul integrat. Ultrasunetele folosite sint focalizate in asa fel incit sa atinga numai tesutul adipos si nimic altceva in jurul lui. Astfel vasele de singe, nervii, oasele si masa musculara nu sint deloc afectate. Dupa prima sedinta se pierd aproximativ trei centimetri de grasime, iar pentru eliminarea totala a celulelor grase de pe o zona (abdomen, coapse, brate sau genunchi) este nevoie de maximum trei sedinte.
Detalii: 600 euro / 120 de minute.
Unde: Clinica Miko Med, www.mikomed.ro. 

Lavinia Gogu

Foto: Imaxtree

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty