Tot ce trebuie să știi despre vergeturi: ce sunt, de ce apar și cum le îndepărtăm

Creșterea în greutate, pierderea kilogramelor bruscă și sarcina sunt cauze naturale ce duc la apariția vergeturilor (dacă te ajută cu ceva, până și Rihanna are).

Tot ce trebuie să știi despre vergeturi: ce sunt, de ce apar și cum le îndepărtăm

Dar, deși vergeturile reprezintă o normalitate estetică, iar existența lor nu denotă faptul că este ceva în neregulă cu aspectul tău fizic, multe persoane le consideră o problemă nedorită ce trebuie minimizată sau înlăturată rapid. Totuși, ești om, așa că mai mult ca sigur ai fost ispitită cel puțin o dată de raftul cremelor de vergeturi și ai achiziționat cel puțin trei produse.

Cu toate că nu puteți scăpa complet de vergeturi odată ce acestea apar, există modalități de a le preveni – deși există o mulțime de produse și proceduri ce pretind că vă vor face vergeturile să dispară ca prin magie, majoritatea nu se țin de această promisiune. Dacă prezența acestora te face să te simți incomod în propria piele, citește acest ghid al vergeturilor în care îți explicăm ce sunt și ce funcționează cu adevărat când vine vorba de minimizarea aspectului acestora.

În primul rând, ce sunt vergeturile?

Unul dintre componentele principale ale pielii este stratul gros numit dermă, ce reprezintă în esență o țesătură complexă de fibre de colagen. Deasupra acestui strat de fundație se află epiderma, un țesut subțire de celule vii.

Vergeturile sunt rupturi în țesutul de colagen al dermei, care apare ori de câte ori pielea este întinsă dincolo de limitele acesteia. Lacrima din țesătura de colagen apare ca o încrețire liniară sub piele. Așadar, sarcina, creșterea sau pierderea în greutate bruscă pot provoca ruperea fasciculelor de colagen.

Dar de ce apar? Cea mai frecventă cauză a vergeturilor este întinderea rapidă a pielii, așa cum acestea apar pe zona abdominală în timpul sarcinii, sau pe șolduri și picioare odată cu creșterea rapidă în greutate. De asemenea, vergeturile își fac apariția deseori în perioada adolescenței, din cauza alterării hormonale a pielii pentru a adapta creșterea.

Cum putem să diminuăm prezența vergeturilor?

Având în vedere faptul că principala cauză a vergeturilor este literalmente ruperea pielii, nu trebuie să te surprindă faptul că nu există o rețetă magică care te va scăpa de ele. Cu toate că este imposibil să le faci să dispară pentru totdeauna, există pași pe care ii puteți urma pentru a reduce aspectul lor – prin reconstruirea colagenului cu produse speciale.

1. Începeți printr-un scrub

Mai mult ca sigur în momentul în care ați citit primul pas v-ați gândit că prin simpla utilizare a unui exfoliant corporal nu puteți scăpa de vergeturi – ceea ce este adevărat. Însă, folosirea unui scrub înainte de aplicarea unei creme hidratante, ser sau ulei pentru reconstruirea colagenului poate ajuta la îndepărtarea pielii uscate și aspre, pentru absorbția produsului hidratant în profunzime.

Așadar, optați pentru un produs tip scrub ce promite exfolierea, însă și hidratarea pielii, întrucât aceasta este esențială pentru construirea barierei de colagen. Vitamine E este un ingredient hidratant deseori folosit în produsele de înfrumusețare, iar în exfoliante aceasta reduce aspectul de vergeturi și cicatrici, lăsându-ți pielea de catifea.

2. Aplică creme cu retinol

Pe de o parte, nu s-a inventat încă crema care să te scape de vergeturi în totalitate – pe de altă parte, utilizarea unei creme bogată în retinol, care stimulează producția de colagen pentru genera o piele nouă, este cel mai bun „leac” pe care puteți să îl găsiți pe piață în momentul acesta.

În cazul în care preferați o textura mai ușoară, care este mai ușor de absorbit, optați pentru o loțiune corporală cu retinol – în comparație cu crema, loțiunea de corp nu vă va lăsa pielea lipicioasă sau uscată. Asigurați-vă că nu folosiți produse cu retinol când alăptați sau sunteți însărcinată și încercați-vă norocul cu ulei de vergeturi.

3. Încheie printr-un ulei pentru corp

Retinolul sună puțin prea complicat pentru gusturile tale? Încearcă un ulei de corp blând, deoarece este unul dintre aliații cheie în bătălia contra vergeturilor. Majoritatea produselor de tip ulei sunt bogate în vitaminele A și E, ce înmoaie pielea și îi oferă un aspect mătăsos – toate acestea ajutând la diminuarea temporară a vergeturilor.

Uleiul de corp este absorbit rapid, hidratând și hrănind pielea chiar și la ore bune după aplicarea acestuia. Puteți să integrați un astfel de produs ce estompează cicatricile și hidratează în profunzime foarte ușor în rutina voastră de îngrijire – ca și tratament sau ulei de baie.

4. Apelează la puterea laserului

Cea mai eficientă variantă pentru a înlătura vergeturile este combinația dintr-un cocktail de produse pentru înfrumusețare și o rundă de tratamente cu laser. Deoarece vergeturile reprezintă o zonă a pielii în care stratul de colagen este deteriorat, tratamentele cele mai eficiente pentru estomparea acestora trebuie să reconstruiască integral colagenul.

Tratamentul cu laser furnizează impulsuri de energie în piele, convingându-ți celulele că sunt rănite. Acest lucru face ca procesul de vindecare naturală a corpului tău să fie inițiat, determinând celulele să elibereze toate substanțele chimice de care este nevoie pentru producerea de colagen nou.

Fiecare procedură cu laser pentru reconstruirea stratului de colagen durează 15-30 de minute, în funcție de zona pe care doriți să o tratați. Un minimum de trei ședințe de tratament este recomandat pentru rezultate vizibile, programate la aproximativ o lună distanță. Într-adevăr, senzația provocată de un astfel de tratament nu este tocmai cea mai plăcută – dar este cu siguranță tolerabilă.

5. Microneedling-ul

În cazul în care vă întrebați care metodă din cele enumerate este cea mai eficientă, răspunsul este tratamentul cu laser. Dar, din cauza costurilor (uneori exorbitante), următoarea alegere ar fi microneedling-ul.

Procedură revoluționară și apărută recent atât în atenția publicului, cât și în clinicele pentru intervenții estetice, terapia cu micro-ace creează perforații minuscule – și relativ nedureroase – cu ajutorul unui dispozitiv special. Cu toate că această procedură medicală stimulează producția de colagen și elastină este nevoie de cel puțin patru luni pentru a vedea rezultatele.

Citește și:
Adevărul despre cele mai întâlnite mituri despre vergeturi

Text: Ioana Oblu
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din beauty