Solutii cool pentru o piele incinsa

Reusita unei vacante depinde doar in proportie de 10% de locatie, hotel, vreme, destin si partener. In ce consta restul? Trebuie sa ai grija sa nu te arzi.

Solutii cool pentru o piele incinsa

Avertisment: daca vei simti in randurile ce urmeaza o durere inabusita, sa stii ca nu e o figura de stil. Daca vei gasi greseli de scriere, te voi ruga sa ma ierti (nu e usor sa scrii corect cu bratele infasurate in prosoape). Daca vei simti la un moment dat un iz de lapte, ceapa, capsuni si otet (scuze!), sa stii ca de la mine vine. Ah! Poti sa ai rabdare un minut, sa-mi schimb compresa? Merci!… O.K. E mult mai bine acum.

Am fost in week-end-ul trecut la munte si m-am ars. Ei da, eu, beauty editorul care le stie pe toate (cel putin teoretic), am adormit la soare ca o soparla si m-am inrosit ca un rac. Asa ca acum beau apa ca un burete, stau in cada ca un peste si testez ca un cobai, pe propria-mi piele, toate retetele pe care le vei citi mai jos. Care functionea­za? Toate, cred. Sper! Dumnezeu mai stie!

1.Arsurile solare sunt rezultatul (negativ) al ex­pu­nerii excesive si neprotejate la razele ultraviolete din lumina solara. Cele mai predispuse la arsuri sunt persoanele cu piele alba (nu contine melanina – pigmentul care asigura protectia na­turala a pielii) si copiii. Daca soarele este pu­ternic, te poti arde in mai putin de un sfert de ora.

2. Vestea buna e ca arsurile solare pot fi tratate inainte de a se produce. Foloseste o crema cu ecran de protectie (SPF cel putin 15) si evita ra­ze­le soarelui la orele pranzului.

3. Spre deosebire de arsurile termice, arsurile solare nu au simptome imediate. In momentul in care acestea se manifesta (la cateva ore de la expunere), raul a fost deja facut. Durerea este acuta in intervalul de 6-24 de ore de la ex­punerea la soare. Pot aparea edeme, mai ales in zona picioarelor, si uneori stari febrile. Ex­folierea pielii incepe la 3-8 zile de la expunere.

4. Bea multa apa pentru a preveni des­hi­dra­ta­rea si mananca alimente bogate in proteine, pentru a favoriza refacerea tesutului afectat.

5. Pentru a grabi vindecarea, ia timp de 4-5 zile urmatoarele suplimente: 1.000 mg vitamina C, 400 I.U. vitamina E, 15 mg betacaroten, 1-2 linguri (sau 3 capsule) de ulei de dovleac (un acid gras esential).

6. Pentru arsurile usoare (pielea colorata in roz, fierbinte si sensibila la atingere), aplica comprese cu lapte din ora in ora. Pentru arsuri medii (pielea rosie, vizibil deshidratata, usturime puternica), ia o aspirina la 4 ore si foloseste unul din remediile de mai jos. Aspirina nu este indicata in cazul copiilor. Inlocuieste-o cu ibuprofen (Nurofen) sau acetominofen (Tylenol)). Pentru arsuri severe (pielea colorata in rosu a­prins, febra, frisoane, ameteli), apeleaza ur­gent la ajutorul medicului.

7. Evita produsele care contin benzocaina (provoaca reactii alergice) sau vaselina (exista riscul de infectie).

8. Nu folosi saruri de baie, ulei de baie, sapun sau spuma de baie. Nu frectiona pielea. Ster­ge-te cu prosopul prin tamponare.

9. Aplica pe arsura frunze de aloe sau suc de aloe. Pentru copii, combina sucul de aloe cu vi­tamina E uleioasa.

10. Aplica compresele cu otet de vin.

11. Bicarbonatul de sodiu este calmant si previne deshidratarea pielii. Dizolva cateva linguri de bicarbonat intr-o cana cu apa calduta. Tamponeaza zona afectata.

12. Amesteca intr-un blender un castravete cu 4 cani de fulgi de secara, 10 pliculete de ceai negru si o lingura de frunze de rozmarin. Mixtura se toarna intr-o cada cu apa. Stai in baie aproximativ o ora.

13. Maseaza usor arsura cu felii proaspete de castraveti sau cartofi cruzi.

14. Amesteca sucul de la trei lamai cu doua cani de apa si aplica solutia pe piele cu un bu­rete. Lamaia are efect calmant, dezinfectant si sti­muleaza procesul de vindecare.

15. Zdrobeste o ceapa sau o rosie si maseaza zona cu pasta obtinuta.

16. Acopera zona afectata cu ulei de menta sau o infuzie de frunze de menta. Are efect ra­coritor si calmant.

17. La intervale regulate, tamponeaza arsura cu ceai rece. Deoarece contine tanin, ceaiul grabeste procesul de vindecare.

Arhiva revistei ELLE

Foto: Beautiful tan female model posing in bikini and sunglasses from Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty