Serumul, esenta pielii frumoase

Desi par un moft, o inventie a societatii noastre obsedate de consum, serumurile iti pot infrumuseta pielea ca prin magie. Odata ce le vei intelege utilitatea, pun pariu ca nu vei mai uita de ele niciodata…

Serumul, esenta pielii frumoase

Traim intr-o perioada care ar putea fi definita prin dictonul „consum, deci exist”. Suntem o amprenta de carbon, suma lucrurilor pe care le detinem, sacii negri de gunoi care ne atesta zi de zi ca da, chiar existam. Pentru ca tot succesul societatii actuale se bazeaza pe inventarea unor nevoi si satisfacerea acestora. Am Kindle, desi n-am terminat de citit toate cartile din biblioteca, iPhone-ul ma insoteste peste tot, iar camera foto pe care mi-am dorit-o cu ardoare la un moment dat zace prafuita de uitare, am zeci de lacuri de unghii si accesorii de manichiura cu toate ca apelez mai mereu la servicii profesionale, pentru ca am doua maini stangi. Si daca ar fi sa fiu sincera cu mine, nu folosesc decat cel mult un sfert din lucrurile pe care le detin, desi toate mi-au oferit la un moment dat senzatia ca mi-ar face viata mai usoara sau, mai rau, ca nu pot trai fara ele.

Totusi, produsele de skincare nu intra in categoria inutilitatilor care expira virgine pe masuta mea de toaleta, pentru ca fiecare are rolul lui. Dar, aparent, sunt o exceptie. Vorbeam zilele trecute cu o colega si mi-a marturisit ca, desi detine vreo trei serumuri de fata, nu foloseste nici unul. I-am spus intrigata ca nu dureaza decat treizeci de secunde sa il aplice, pentru ca intra pe loc in piele si are beneficii extraordinare, dar mi-a raspuns cu franchete ca nu prea are timp. Atunci mi-am dat seama ca datorita domeniului in care activez am privilegiul de a intelege, printre altele, faptul ca serumurile de fata nu sunt o nevoie inventata, ca multe altele.

Si m-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am realizat un sondaj intre cunostintele de sex feminin si am realizat ca aceste produse sunt privite ca un moft si nici pe departe ca un pilon de baza al frumusetii tenului, asa cum merit`. In pofida faptului ca toate marile nume in domeniu au lansat serumuri, care mai de care mai performante, multe persoane nu le inteleg utilitatea considerandu-le produse exclusiviste, carora nu le cunosc adevaratele beneficii. In plus, se gandesc ca folosesc deja o crema. Nu ar trebui sa fie suficient?

Ce este un serum?

Serumul este o esenta ce contine ingrediente active precum vitamine, acid hialuronic si altele, intr-o proportie mult mai concentrata decat cremele, iar moleculele acestora sunt suficient de mici cat sa patrunda in straturile profunde ale pielii, stimuland regenerarea acesteia. Textura serumurilor este fluida, facilitand astfel penetrarea substantelor in straturile profunde ale dermei. Insa nu toate serumurile sunt la fel, fiecare fiind destinat rezolvarii unei probleme. Unele au proprietati antiaging, in timp ce altele hidrateaza intens pielea, ii confera luminozitate, vindeca rozaceea, uniformizeaza aspectul tenului sau ii confera fermitate.

Relatia dintre crema si serum

E adevarat ca serumurile si cremele sunt produse inrudite, insa intre ele exista diferente importante, de aceea ar trebui sa se completeze reciproc. Serumurile sunt produse extraordinar de concentrate, de aceea sunt suficiente doar cateva picaturi pentru ingrijirea intregii fete. Iar moleculele mici, despre care vorbeam mai devreme, au rolul de a vindeca pielea din interior spre exterior. Cremele, pe de alta parte, sunt gandite ca o pelicula ce protejeaza exteriorul pielii de deshidratare, vant, radiatii UV si alti dusmani. De aceea majoritatea cremelor de zi au SPF, pe cand serumurile nu pot incorpora factori de protectie din cauza concentratiei ridicate de ingrediente active. Astfel, aceste produse se concentreaza pe eficacitate si performanta.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty