Sa vorbim despre spuma pentru colorare permanenta

Odata cu reinventarea texturii vopselei de par si transformarea ei in spuma, se scrie chiar sub ochii nostri un nou capitol din istoria colorarii Do It Yourself. ELLE cerceteaza beneficiile acestei inovatii spumoase.

Sa vorbim despre spuma pentru colorare permanenta

Japonia mi se pare un taram fermecat! Filmele horror, de­senele manga, misterul gheiselor, templele budiste sau harajuku girls suint suficiente motive pentru a ma declara captivata. To­tusi, ca beauty editor, trebuie sa recunosc ca ma fascineaza in special viziunea diferita pe care o are aceasta cultura asupra frumusetii. Femeile nipone imbratiseaza trend-urile de beauty cu mult entuziasm, doar pentru a le inlocui cu viteza luminii, intr-un ritm similar celui cu care noi adoptam tendintele de moda sau un nou model de iPhone. Din aceasta tara ne-au parvenit inventii geniale cu valente practice, menite sa ne faca viata mai usoara, precum sugativa, ser­vetelele demachiante sau benzile de curatare a porilor.

La aceasta lista putem adauga acum si vopseaua de par sub forma de spuma, un trend care a explodat recent schimbandu-ne pentru totdeauna ideile pe care le avem legate de vopsitul aca­sa, indife­rent ca am avut parte de amin­tiri pozitive, haioase sau lacrimogene. In ultimii zece ani am jonglat cu vopsirea la salon combinata cu cea de acasa, desi in ge­neral prefer sa se ocupe de parul meu un profesionist. Dar in unele situatii nu poti sa astepti pana poi­maine o programare sa iti vopsesti radacinile, cand tu ai nevoie sa arati ca o zana dintr-un basm chiar in seara asta, cand s-a ivit o oportunitate sa stralucesti. Si chiar daca ai astepta pana poimaine, este posibil sa intervina ceva mult mai urgent de rezolvat decat unifor­mi­za­rea culorii parului. Deci ideal ar fi sa putem face asta si singure.

Vopsitul acasa a evoluat foarte mult de la inceputurile lui timide. Acum avem la dispozitie o infinitate de culori, formule fara amoniac si o sumedenie de accesorii care sa ne ajute in acest scop, dar procesul in sine, care combina activatorul cu colorantul, nu s-a schimbat foarte mult din 1917, cand a fost inventat. Si am observat ca, desi timpul sporeste indeminarea in ceea ce priveste pensula de vopsit, rezultatele sunt tot riscante si ne­sa­tis­facatoare. Numai mainile unui hairstylist, care se misca pe fast forward, te pot asigura ca vor ajunge sa-ti aplice vopseaua si pe cealalta jumatate a capului inainte ca solutia sa fi actionat deja pe prima jumatate (mai ales daca vorbim de blond).

Raspunsul pentru toate aceste probleme a venit din Japonia (desi­gur!), prin cercetarile companiei Kao, care a dezvoltat pe parcursul a sapte ani aceasta formula miraculoasa a vopselei sub forma de spuma. Are o vascozitate redusa, ce ajuta la formarea unui strat care mentine gazul atat in exteriorul cat si in interiorul fiecarei bule, astfel incat totul ramane stabil (adica nu se evapora si nici nu se transforma in lichid). Acest tip de solutie iti cuprinde fiecare fir de par fara sa fie nevoie sa trasezi mii de carari sau sa folosesti o pensula speciala. Mai mult, nu se imprastie, nu curge si o poti controla in asa fel incat sa nu iti coloreze puful de pe fata. De aceea, produsele Kao au starnit o adevarata frenezie pe plaiurile nipone, ajungand sa detina suprematia pe piata vopselelor de par si au convins cu 10% mai multe femei sa incerce vopsitul acasa.

In Ro­mania, avem disponibila aceasta formula cu vopseaua Colorance Soft Color a brand-ului german profesional Gold­well, iar pana in prezent s-au lansat inca cinci vopsele sub forma de spuma. Dar cand vine vorba despre ino­vatii de asemenea proportii este greu de stabilit cine a fost primul si nici macar nu conteaza, deoarece din concurenta dintre brand-uri beneficiem tot noi, femeile. De exemplu, conceptul studiului spumei colorante fara amoniac Perfect Mousse de la Schwarzkopf a fost introdus pentru prima oara in Franta in urma cu 24 de ani, conform reprezentantilor companiei. Poa­te Japonia este doar cel mai fertil teritoriu pentru noutati si de aceea a fost lansat mai intai acolo… Sau poate brand-urile noastre favorite au facut un summit si s-au hotarat sa ne faca viata mai usoara si mai spumoasa. Cine stie…

In orice caz, acum, dupa ce am vazut ca pot obtine rezultate fara batai de cap, parca am devenit prea comoda sa mai merg la salon, mai ales cand am la dispozitie atatea alternative. Daca te tenteaza colorarea spuma­ta, poti alege dintre cele 12 nuante superbe in gama Sublime Mousse de la LOréal sau poti opta pentru culorile vibrante obtinute cu Permanent Co­lorant Mousse de la Wellaton. Iar daca preferi vopseaua fara amoniac, incearca Perfect Mousse de la Schwarzkopf sau formula Kao, regasita in Colorance Soft Color de la Goldwell.

Indiferent de alegere, procedeul este la fel de simplu si de eficient. Poate de aceea am fost refuzata de toti hairstylistii carora le-am cerut parerea in legatura cu acest produs. Vopseaua sub forma de spuma implica mai putine riscuri si mai multa precizie decat a putut reusi vreodata sa ne ofere varianta do it yourself a colorarii parului si, pe masura ce ne obisnuim cu ea, poate de­ve­ni un concurent feroce al meseriei lor. Dar hai sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si sa re­cu­noastem ca indiferent de cat de inovatoare ar fi o vopsea, cand ne dorim suvite, efecte speciale de culoare sau daca vrem pur si simplu sa ne simtim rasfatate, tot pe scaunul hairstylist-ului ajungem.

Avantajele folosirii spumei pentru colorare permanenta:

  • Datorita consistentei spumoase se reduc sansele de a-ti pata hainele, baia sau puful de pe fata.
  • Vopseaua acopera rapid si uniform toate firele de par printr-o simpla samponare si astfel se poate aplica fara pensula si se sare peste pasul de sectionare a parului.
  • In timpul de actionare a vopselei ai lejeritate in miscari pentru ca solutia nu curge.
  • Se obtine o colorare permanenta intensa si de durata.
Lavinia Gogu

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty