Radiofrecvență & Ultrasunete

Poate ai mai citit despre tratamente faciale bazate pe ultrasunete sau pe radiofrecvență sau poate chiar le-ai încercat, însă modul în care acestea sunt combinate, cu ajutorul tehnologiei, ne pune la dispoziție protocoale avansate, care transformă cu totul experiența. Luna aceasta am testat Elixis Elite, în cea mai nouă clinică de profil din Capitală.

Radiofrecvență & Ultrasunete

Să fiu sinceră, dintre toate tratamentele faciale la care recurg pentru această rubrică, cele de lifting și cele hidratante sunt preferatele mele, în special pentru că rezultatele se văd cu ochiul liber și imediat, de cele mai multe ori. Așa că luna trecută, când în București s-a lansat un nou institut de estetică corporală și facială – AVRA Aesthetic Institute –, m-am programat imediat pentru a încerca cel mai lăudat tratament din meniu, Exilis Elite.

Protocoalele de întreținere anti-îmbătrânire Exilis Elite sunt recunoscute ca o alternativă performantă modernă, neînsoțită de durere și fără sângerare, la lifting-urile faciale chirurgicale: corectează textura pielii și diminuează semnele îmbătrânirii. Dacă ești tentată să încerci, îți spun la ce să te aștepți, cum decurge un astfel de tratament pe o piele matură și cât durează magia.

Numele tratamentului vine chiar de la echipamentul folosit și combină tehnologiile pe bază de unde de radiofrecvență și ultrasunete. Acesta poate fi aplicat pe orice suprafață a feței sau a corpului, stimulând producția de colagen și de elastină, care contribuie la recăpătarea fermității pielii, reducând simultan și ridurile. Eu am ales să tratez zona din jurul gurii, unde au răsărit trei riduri majore (cu care nu mă înțeleg deloc!), însă protocolul poate fi folosit și pentru regiunea ochilor sau a obrajilor, pe linia maxilarului, pe gât, decolteu sau mâini; pentru brațe, picioare, genunchi, glezne, fese, abdomen și talie se folosește aplicatorul corporal.

Elixis Elite aplică tehnici de încălzire și răcire controlate, pentru a garanta pătrunderea energiei adânc în țesuturi, fără nici o senzație de durere. Alternarea nivelurilor de intensitate și răcire permite terapeutului tratarea țesuturilor profunde până la nivelul stratului superficial de la suprafață. Tratamentul facial Exilis Elite redă fermitatea pielii, relaxează liniile fine, diminuează adâncimea ridurilor și ridică întregul contur al feței.

Doctorul Cristina Cucu mi-a explicat fiecare pas al procedurii, pe parcursul acesteia, spunându-mi că Exilis Elite oferă rezultate impresionante și în jurul ochilor, eliminând cearcănele și înălțând pleoapele – voi investiga și acest aspect! După tratament, am folosit conștiincioasă un serum antiaging și o cremă de noapte cu colagen, pentru a întreține efectul tratamentului Elixis Elite, insistând în zona tratată. Semnele sunt bune, cele trei riduri sunt netezite, așa că prevăd că, după cele patru vizite la Avra Aesthetic Institute, necesare pentru a definitiva protocolul Elixis Elite, voi scăpa de grija lor, cel puțin până la vară.

Ce îmi mai place foarte mult aici de estetică este că oferă terapii personalizate și non-invazive, urmând trend-ul global de înlocuire a procedurilor invazive cu alternative tehnologice confortabile, rapide și eficiente. Așa că, dacă te gândești să îți faci Botox, este bine să știi că există și alte soluții, care nu impun injectare, stres sau recuperare, și care au un preț similar.

Focus: LIFTING & TONUS

Înainte de orice tratament există o consultație, urmată de personalizarea procedurii.

Se lucrează cu ultrasunete și unde de radiofrecvență, deci se impune purtarea unui electrod.

Mediul este steril, ca la o intervenție chirurgicală.

Se aplică un gel pe zona vizată, pentru a transporta energia în țesuturile pielii.

După prima ședință, se observă un efect de netezire și un plus de glow.

Verdict ELLE

Niciodată nu mi-au plăcut intervențiile, terapiile sau tratamentele care vin la pachet cu durere, senzație de arsură sau orice alt disconfort, la fel cum nu am înțeles masajul anticelulitic care se lasă cu vânătăi și care, apropo, se practică doar la noi, că prin alte țări ar fi considerat un act de violență nepermis. Elixis Elite este un tratament modern care, pe lângă faptul că livrează rezultate vizibile la nivel de fermitate și de lifting, este și foarte plăcut, ca un masaj facial.

Foto: ANDREEA GOIA

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din beauty