(P) Cum ne alegem genele false potrivite?

(P) Cum ne alegem genele false potrivite?

Multe dintre femei își aplică gene false, însă atunci când le folosim trebuie să fim atente la câteva aspecte importante care vor contribui la un look final perfect.

Dacă îți dorești să obții un look natural atunci când porți gene false, este important să le alegi în funcție de culoarea părului tău și culoarea genelor tale. Dacă, spre exemplu, ai părul blond sau șaten deschis, optează pentru gene de culoare maro, iar dacă ești brunetă, optează pentru gene maro închis sau negre. În plus, lungimea și desimea acestora vor trebui să fie în funcție de mărimea și forma ochilor tăi. Dacă ai ochii mici, nu purta gene foarte lungi deoarece vor arăta nenatural, acest tip de gene se potrivesc ochilor mari.

Pentru un look natural, îți recomandăm genele individuale Cupio Lash Soft fără nod – combo pack, acestea fiind de diferite dimensiuni, sunt ușor de adaptat oricărui ochi. Dacă optezi pentru genele de tip bandă, avem câteva recomandări și aici:

N319 – le poți purta în orice moment al zilei, fiind aplicate doar dinspre jumătatea ochiului spre exterior oferă un accent subtil;

N323 – pot fi purtate atât ziua, cât și seara, eventual la o întâlnire romantică; 😉

N505 – pot fi purtate ziua, chiar și dacă lucrezi într-un mediu office;

N302 – pot fi purtate ziua pentru un look mai îndrăzneț și oferă privirii acel aspect de ochi de păpușă.

Dacă ești dispusă să investești o sumă mai mare în perechea ta de gene false, îți recomandăm genele Mink Collection Temptation, realizate din păr de nurcă, combinate cu păr negru și maro. Sunt garantate până la 30 de purtări, însă dacă le îngrijești corespunzător le poți purta chiar și de mai multe ori. Sunt ușor de aplicat și pot fi purtate atât ziua cât și seara, poate diferi doar intensitatea machiajului adaptat la evenimentul la care participi.

Pentru look-urile de seară, când mergem la evenimente precum nunțile sau serile în club cu prietenii, îți recomandăm câteva tipuri de gene care îți oferă un look mai intens privirii:

N327 – sunt potrivite pentru un look de seară natural, asortate cu un machiaj clasic;

N513 – oferă volum la baza genelor și datorită firelor mai lungi poziționate printre gene, conferă și o alungire naturală;

N516 – oferă volum intens la baza genelor și pot fi purtate foarte bine cu un smokey eyes;

N520 – conferă intensitate privirii, obținând volum și alungire, completează foarte bine linia de eyeliner;

N321 – dacă îți dorești un look intens, poți aplica gene false și pe pleoapa inferioară, astfel creezi senzația de ochi mari.

Dacă preferi genele individuale, poți opta pentru Cupio Lash fără nod, Cupio Lash Super Volume, Cupio Lash WOW Effect, în funcție de efectul și intensitatea dorite, iar acestea sunt disponibile în trei variante de lungime: 9mm, 11,5mm și 13mm.

Îți propunem și aici variantele din păr de nurcă care sunt foarte rezistente în timp și au o calitate superioară.

Mink Collection Casual Cutie – pentru un look natural, pot fi purtate atât de zi cât și pentru un eveniment de seară;

Mink Collection Barely There by Ovidiu Perța – potrivite pentru un look natural, conferă intensitate privirii și subliniază linia naturală a ochilor; sunt foarte potrivite pentru mirese;

Mink Collection Classy & Fabulous – pentru un look mai intens, pot fi purtate de mirese;

Mink Collection Luxury Lust – potrivite pentru mirese care doresc un look mai îndrăzneț și vor să pună accentul pe ochi; bineînțeles că pot fi purtate și cu altă ocazie;

Mink Collection Wonderlook – sunt potrivite pentru a scoate în evidență un machiaj mai simplu sau pentru a accentua, spre exemplu, machiajul cat eye;

Mink Collection Instant Glam – dacă îți dorești un efect de volum intens, atunci acestea sunt genele perfecte pentru tine, sunt foarte dese începând de la bază și vei obține efectul dorit.

Pentru a aplica genele false ai nevoie de un adeziv pentru gene și poți opta pentru una din cele două variante disponibile: adezivul transparent care după uscare nu se observă și adezivul negru dacă dorești să accentuezi mai mult linia ochiului.

Înainte să aplici genele false bandă, probează-le pentru a vedea dacă nu îți sunt prea lungi. În cazul în care acestea sunt prea lungi, le poți tăia cu o forfecuță, însă niciodată din interior ci doar dinspre partea de exterior. Aplică adezivul la baza genelor, lasă-l să se usuce aproximativ 30-40 de secunde pentru a se fixa mai bine, iar cu o pensetă pentru aplicarea genelor false poziționează-le pe centrul pleoapei cât mai la baza genelor tale și fixează partea dinspre exterior, iar apoi cea din interiorul ochiului.

Îți recomandăm ca după fiecare purtare să demachiezi genele false și să le așezi înapoi în cutiuța lor pentru a te putea bucura mai mult timp de ele și pentru a arăta bine pe toată durata utilizării lor. În cazul celor individuale, este foarte important să nu folosești un demachiant pe bază de ulei dacă dorești să le porți mai mult de o zi deoarece uleiul înmoaie adezivul și riști ca genele să cadă mai repede decât ți-ai fi dorit.

Sperăm că ți-a fost de ajutor articolul și ți-am ușurat alegerea viitoarelor tale gene false.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Noizz
Psychologies
Mai multe din beauty