Modul corect prin care să îți cureți accesoriile de make-up

Accesoriile de make-up precum pensulele sunt temelia rutinei noastre de frumusețe. Ne bazăm pe ustensilele noastre să facă totul perfect de la sculptarea feței până la a obține un glow precum cel a lui Beyonce.

Modul corect prin care să îți cureți accesoriile de make-up

Pensulele de make-up merită respectul nostru când vine vorba de curățare și întreținere. Astfel, trebuie să le curățăm constant pentru a îndepărta urmele de make-up, bacteriile și muradăria. Iar dacă pensulele nu sunt curățate cum trebuie, pot duce la iritarea pielii, ceea ce o va face sensibilă și predispusă la acnee.

Citește în acest articol despre cum ar trebui să îți întreții accesoriile de make-up:

Cât de des?

Majoritatea dermatologilor și artiștilor de make-up ne îndrumă să ne curățăm pensulele regulat pentru a îndepărta excesul de produs de pe ele și pentru a le menține calitatea. Părul pensulei și buretele de make-up au pori în care se pot ascunde bacterii și uleiuri ale feței care pot cauza o aplicare neuniformă a machiajului și apariția coșurilor. La folosirea ustensilelor sintetice, acestea ar trebui curățate după fiecare utilizare. În schimb, dacă folosești o pensulă din fibră naturală, aceasta nu ar trebui curățată la fel de des, întrucât se poate degrada. Aplică puțin alcool pe un prosp și curăță delicat pensula prin mișcări circulare o dată la câteva zile și spală pensula sub apă doar o dată pe lună.

Ce să folosim?

Pentru pensule sintetice:

Asemeni părului tău, cu cât sunt mai murdare pensulele, cu atât mai multă curățare necesită. Ca și părul nostru, diferitele tipuri de păr necesită diferite tipuri de șampon. Pentru pensulele sintetice cel mai eficient curățător se află chiar la tine în bucătărie: detergentul de vase. Da, este destul de puternic să elimine excesul de produs adunat atât de pe farfurii, cât și de pe pensulele tale.

Într-un pahar de plastic amestecă o linguriță de detergent de vase și lasă pensulele în amestesc pentru câteva minute pentru a se înmuia. Produsele sintetice nu au pori, ceea ce face ca uleiurile să se coaguleze și să îngreuneze pensula, care își va pierde forma. Două runde de curățare îsi vor face efectul chiar și asupra pensulelor care sunt folosite pentru produse groase precum anticearcăn.

Pentru pensulele din păr natural:

Pensulele cu fibre din păr natural au pori și necesită să fie îmbălsămate pentru a evita degradrea sau chiar ruperea acestora. Folosind șampon și balsam de bebeluși curăță pensulele delicat și vei avea ca rezultat pensule moi și umflate a căror calitate rămâne intactă. Mișcă pensula în miscări circulare în podul palmei pentru a elimina excesul de produs.

Citește și:
Pensule si bureti de machiaj – accesorii must-have pentru un make-up perfect

Text: Despina Miron
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty