Frumusete virtuala

De la aplicatiile de machiaj si pana la Snapchat, avem tehnologii prin care putem incerca coafuri, culori de iris, machiaje si deghizari de Halloween. Intrebarea este doar cat de aplicabile sunt aceste experiente virtuale in viata reala. Si unde s-ar putea ajunge cu progresul experimentarii?

Frumusete virtuala

Machiajul nu e un angajament de lunga durata, scapi de el de indata ce te demachiezi, dar parca tot e mai usor sa il incerci pe o aplicatie decat sa il aplici in zece pasi. Tin minte, pe vremuri, cand am descoperit site-urile in care puteai sa-ti incarci poza pentru a incerca diverse coafuri, machiaje si culori de iris, ca varietatea de combinatii si print screen-urile in Paint mi-au ocupat cateva zile bune. E adevarat, in acea perioada ma cautam intens, printre zeci de nuante, astfel am ajuns sa pot spune ca, de-a lungul timpului, am incercat toate tunsorile, culorile de par si de iris chiar si in realitate.

Pentru ca experientele virtuale nu puteau sa ma implineasca. Dar nici programele disponibile atunci nu erau la fel de flexibile ca acelea din ziua de azi. Se lucra pe poze statice, pe cand acum tehnologiile sunt sensibile la miscare, iti mapeaza chipul si iti arata schimbarile in timp real, pe camera smartphone-ului. Practic, poti testa direct pe fata ta o multime de nuante, in realitatea augmentata.

Recent mi-am descarcat o aplicatie de machiaj, am selectat un look cu un smokey eyes intr-o nuanta verde menta si am inceput sa-mi terorizez colegele de redactie, pacalindu-le sa se uite in camera telefonului meu. Si, fara preaviz, se vedeau pret de cateva secunde cu un machiaj demn de Carnavalul de la Rio. Reactia? In mod surprinzator, se speriau si se fereau, desi nu exista riscul sa se manjeasca. Dupa cum au aratat numeroase studii, creierul face cu greu diferenta, ca traire emotionala, intre o experienta reala, una virtuala si una imaginara (nu-i asa ca ai un sentiment de satisfactie cand iti imaginezi ca ai fi zis lucrul potrivit, intr-o discutie care deja a avut loc, desi nu a fost asa?).

Iar daca acest lucru e adevarat, inseamna ca si reversul medaliei trebuie sa se aplice. Adica, atunci cand incerci virtual un ruj, o coafura sau o culoare de fard si prima reactie e placuta, e evident ca trebuie sa-ti oferi acea experienta, indiferent ca asta ar insemna sa inveti o tehnica de machiaj sau sa iti completezi beauty kit-ul cu cateva culori noi.

„Acum, aplicatiile de make-up si frumusete sunt tot mai numeroase, si asta pentru a ne satisface o nevoie, pentru ca timpul pe care il avem la dispozitie sa umblam prin magazine, sa incercam tehnici si machiaje noi sau sa mergem la un specialist e din ce in ce mai limitat. Si cum noua, femeilor, ne place foarte mult sa testam cat mai multe tipuri de machiaje si culori, incercam aceste aplicatii pentru a descoperi ce artificii se potrivesc cel mai bine fizionomiei noastre. La un moment dat mi-am instalat si eu o aplicatie beauty si pot spune ca m-a captivat, m-am distrat transformandu-ma in diferite moduri, care mai de care mai inedite, chiar bizare, insa dupa o vreme am uitat de ea. Cred, insa, ca o aplicatie de acest gen e foarte utila cand vrei sa faci o schimbare dramatica de look, una care te-ar insoti un timp indelungat, spune Bianca Marca, Make-up Artist Oficial al Casei Regale a Romaniei.

Acum avem la dispozitie o sumedenie de moduri prin care putem incerca totul virtual. Ne aflam in era imaginii (in ambele sensuri), o mare parte din viata noastra se manifesta pe retele sociale si online-ul a devenit aceasta realitate paralela. Intrebarea este daca nu cumva, la un moment dat, machiajul va fi un domeniu exclusiv tehnologic. Oare vom uita de obiceiurile old school si de experienta tactila de a folosi mascara, ruj sau fard de obraz? Cred ca ne vom adapta mereu la nou, pentru ca progresul ne face viata din ce in ce mai usoara. Eu, una, sper sa apuc timpurile in care fondul de ten va fi o holograma 6D. Sa patentez ideea?

Ce spune expertul

Makeup Genius e o aplicatie cu care poti sa incerci produsele LOréal Paris in timp real, folosindu-ti tableta sau smartphone-ul! Brand-ul a inventat primul simulator virtual de machiaj care imita realitatea si e sensibil la miscare! Culorile se muleaza pe tine, ca si cum le-ai purta pe piele. Pentru a afla mai multe despre aceasta tehnologie, am vorbit cu Anca Stefan, Digital & Consumer Intelligence Manager la LOréal Romania.

ELLE: Care crezi ca ar fi avantajele folosirii unei aplicatii de machiaj?
Anca Stefan:
O aplicatie de machiaj, daca este bine realizata, precum Makeup Genius, poate fi considerata un make-up artist de buzunar. Desigur, nu poate inlocui cu adevarat un specialist, dar cu siguranta e capabila sa ofere informatii vitale pentru pasionatele de frumusete, precum realizarea unui machiaj de seara sau trasarea unui contur perfect. Dar poate sa te inspire sa fii mai curajoasa cu experimentele, sa indraznesti mai mult! Chiar am primit feedback-uri legate de utilizarea aplicatiei pe post de… indigo. Adica sunt fete care aplica machiajul virtual cu ajutorul aplicatiei si apoi traseaza conturul real pe fata, in baza a ceea ce vad pe ecranul aplicatiei. Deci, pentru incepatoare, poate fi unealta perfecta ca sa invete sa realizeze un machiaj, iar pentru fetele care au cunostinte avansate, poate servi ca o veritabila enciclopedie de culori.

ELLE: Cat de veridice sunt nuantele cosmeticelor din aplicatie? Sunt afectate culorile de setarile si de particularitatile smartphone-urilor?
A.S.
: Nuantele din aplicatie pornesc de la codul de culoare al produsului, asa cum se intampla, de exemplu, si in cazul produselor prezentate in cataloagele magazinelor online. In plus, cu Makeup Genius, culoarea are o anumita transparenta care ii permite sa isi schimbe intensitatea si reflexele in functie de pigmentul natural al buzei, pe care aplicatia o scaneaza initial. Daca exista deja un ruj pe buze in momentul scanarii, culoarea finala a rujului ales va fi mult mai intensa si putin modificata, pentru ca e ca si cum ai fi combinat rujurile. Exact ca in viata reala!

ELLE: Care ar fi sfaturile pe care le-ai oferi unei femei care vrea sa isi bazeze decizia de cumparare pe o aplicatie de machiaj?
A.S.:
Cred ca impulsul detroneaza orice aplicatie de machiaj cand vine vorba de achizitia acestor produse. Totusi, sfatul meu ar fi sa ia in considerare nuantele un pic mai estompate. Asta pentru ca fetele folosesc in general aplicatia pe fata deja machiata. Ideal ar fi sa isi cunoasca in prealabil si fenotipul pielii, deci, implicit, nuantele care li se potrivesc in general (calde, reci, neutre). Inainte de a cumpara un produs, sfatul meu ar fi sa verifice culoarea de pe site-ul aplicatiei, unde poate gasi comparatii si chiar tutoriale.

Aplicatii de machiaj

  • Makeup Genius de la LOréal, o aplicatie cu care poti sa incerci produsele LOréal Paris in timp real;
  • YouCam Makeup iti arata in timp real pe selfie-uri cum iti sta cu diverse tipuri de cosmetice, texturi si culori;
  • Party Makeup, o aplicatie care iti ofera continut video cu trucuri explicative de machiaj;
  • Makeover Me, un editor care iti pune la dispozitie tips-uri de conturare;
  • Amazing Makeup Design Ideas, sursa ta de inspiratie pentru machiaje originale, spectaculoase.

Aplicatii de frumusete

  • O.P.I, o aplicatie care iti prezinta toate nuantele de lacuri de unghii ale brand-ului pentru experienta unei manichiuri virtuale;
  • Mirror e un program prin care te poti uita in smartphone ca intr-o oglinda – nu mai avem nevoie de oglinda de la pudriera;
  • Hair Color Changer e pentru momentele in care te intrebi cum ti-ar sta cu parul roz sau vopsit in orice alta culoare;
  • Faces Switch iti pune la dispozitie mii de poze cu vedete in care iti poti incadra propria fata, pentru a vedea cum iti sta cu coafurile lor;
  • Beauty Mirror, o aplicatie care iti permite sa experimentezi trucuri de iluminare si antiaging pe chipul tau, in timp real.

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty