Face Yoga, un trend mai nou pentru gimnastica fetei

Botox? Mai gandeste-te putin si, intre timp, incearca o metoda care, dupa cum spun practicantii, poate inlocui injectiile cu toxina botulinica: Face Yoga. 5 minute de exercitii faciale ne pot mentine tinere? Ce nu facem pentru asta, nu? Asa ca, incercam si Face Yoga! Iti dam detalii!

Face Yoga, un trend mai nou pentru gimnastica fetei

Am stat aproape doua ore in fata unor tutoriale despre Face Yoga si trebuie sa-ti spun ca ma amuzam teribil gandindu-ma ce inventie fortata mai e si asta! Desi nu vazusem mai nimic din ritualurile specific practicii Face Yoga si primul video era in faza introductiva, eu eram foarte sceptica si aveam deja pareri contra. Mai in gluma, mai in serios, m-am trezit facand cateva miscari de Face Yoga si da, dupa cinci minute, simti aceeasi senzatie de lifting, de intindere a musculaturii faciale, ca dupa Botox, doar ca nu presupune niciun cost, nicio substanta, nu doare, dimpotriva, relaxeaza, si e ceva ce poti face acasa.

Mi-a placut si am cautat pe Google unde as putea incerca. Din pacate, in tara nu exista deocamdata (asteptati reactiile centrelor de Yoga!), dar cum sunt frecvent pe drumuri, am gasit un salon de Yoga in Atena si m-am programat. Sunt la a treia sedinta si ultima, cred, pentru ca pot exersa foarte bine si acasa.

Miscarile faciale din ritualurile Face Yoga iti ridica pleoapele, iti exerseaza muschii maxilarului, fruntea sau zona ochilor si zona dintre sprancene, intind, tonifica, detoxifiaza si ne mentin tineretea fetei. Aflam ca putem clipi mai profund si ca asta mentine ochii umezi si sanatosi. Am descoperit ca o expresie faciala din copilarie ne poate relaxa ridurile din jurul nasului si a buzelor, de exemplu, sau ca daca ne plimbam limba in zigzag, impingand pielea puternic, stimulam fermitatea tesutului si a musculaturii faciale.

Exista o serie intreaga de exercitii pentru diferite zone ale fetei si au denumiri foarte haioase: Surprise Me, Puppet Face, Baby Bird, Buddha Face, Smiling Fish Face, Lion Face, Satchmo sau Marilyn. Intre fiecare exercitiu facial, e recomandat sa te relaxezi 10-15 secunde.

Daca vrei sa experimentezi, iti recomand sa cauti online demonstratia facuta de Ranjana Khan sau sa iti comanzi cartea scrisa de Annelise Hagen, The Face Yoga: Eliminate Wrinkles with the Ultimate Natural Facelift.

La fel de bine, aceasta gimnastica a fetei poate avea efecte adverse, spun anumiti chirurgi plastici si dermatologi, sustinand ca multe din exercitiile specifice ne rideaza mai repede de vreme. Daca ne gandim ca ridurile apar pe piele si nu din cauza lipsei elasticitatii musculaturii faciale… cam asa e! Si daca ne mai gandim si la faptul ca orice pliu' al pielii, in special facut in od repetitiv, are o memorie si lasa amprente, parca ne taie din elan putin.

Totusi, practicantii spun contrariul si mizeaza pe relaxarea, detensionarea expresiilor prin care ne inghetam' fata, fara sa realizam (gandeste-te de cate ori nu te surprinzi incruntata). Ei spun ca este un facelift natural ale carui rezultate se vad. Este in intregime natural si o gimnastica a fetei benefica, care schimba tonusul si tendinta de lasare a fetei. Poate nu e vreun fenomen sau vreo practica magica, dar daca fata imi arata bine, ca dupa o vacanta, de ce nu as continua? E simplu si relaxant; o sa fie exercitul perfect de practicat pe plaja, sub umbrela.

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty