Cum să tratezi acneea severă

Acneea este supărătoare în orice moment al vieții te-ai afla, însă frustrările se agravează pe măsură ce înainte în vârstă și observi că nu reușești să scapi de acele probleme care te supără încă din adolescență.

Cum să tratezi acneea severă

Daca te-ai confruntat cu acneea de mai mulți ani, probabil ai încercat tot felul de remedii. Evident, dieta, remediile naturiste și tot felul de formule te pot ajuta, însă există momente în care nici măcar aceste lucruri nu mai funcționează.

Atunci când ai încercat orice, dar nu mai vezi schimbări, este momentul să faci o cercetare mai amănunțită și poate să consulți și un alt medic dermatolog. Desigur, știm că acest lucru va dura ceva, așa că ți-am pregătit o serie de sfaturi care te-ar putea ajuta.

Tratamentele topice

Tratamentele topice sunt cele aplicate direct pe piele. Poate fi vorba despre creme, geluri sau serumuri, iar acetea pot fi folosite dimineața sau seara. De regulă, acestea vor fi primele recomandate de orice medic, mai ales la primul consult.

Cele mai bune creme pentru acneea severă sunt cele care conțin retinol și antibiotice, precum și acid azelaic. Retinolul ajută la grăbirea procesului de reînoire a celulelor și ajută la deblocarea porilor. Este bine de știut că aceste creme pe bază de retinol pot provoca roșeață și descuamarea pielii. Este recomandat să folosești la început doar de 2 ori pe săptămână un astfel de produs și nu trebuie să uiți de aplicarea unei creme cu factor de protecție.

În cazul în care acneea ta este și pe piept și pe spate, este indicat să folosești aceleași formule, pe care le poți aplica după duș. Nu uita să folosești și geluri de curățare și exfoliere cel puțin o dată pe săptămână.

Tratamentele cu laser

Tratamentele cu laser sau cele cu lumină albastră sunt recomandate de obicei pentru a grăbi procesul de vindecare a cicatricelor și a pigmentării pielii, deorece ajută la deblocarea porilor. Poți apela la un centru specializat sau poți folosi diferite aparate în confortul propriei locuințe. Acest tratament este de obicei destul de bine suportat, iar roșeața dispare destul de repede, lăsând o piele fină și curată.

Exfoliantele chimice

Este bine să îți exfoliezi pielea periodic, însă trebuie să fii foarte atentă la câteva aspecte. Produsele exfoliante chimice regăsite în tratamentele pe care le faci la un salon specializat, te ajută să reduci cicatricele, pigmentația și liniile fine, ajutându-te să ai un ten perfect. O combinație de acizi (cu o concentrație redusă) te ajută să exfoliezi gentil și te vei putea machia chiar de a doua zi.

Dacă vrei o exfoliere mai puternică, alege o concentrație mai mare, însă a unui singur acid (de exemplu doar de acid salicilic). Dacă folosești astfel de produse acasă, nu apela și la acele dispozitive de exfoliere atunci când le aplici. Acelea pot fi folosite doar cu geluri de curațare simple.

Tratament oral

Atunci când ai o acnee severă, medicul îți va recomanda și antibiotice pe lângă tratamentul topic. În felul vei observa rezultate mai repede. Desigur, această opțiune nu este recomandată dacă ai probleme cu stomacul, deoarece este posibil să provoace alte probleme digestive.

Injecțiile cu cortizon

Injecțiile cu cortizon sunt recomandate în cele mai grave cazuri, când este vorba despre chisturi, procedura fiind făcută doar de către un medic. Se folosește o soluție diluată cu cortizon și este injectată direct în acele coșuri care sunt extrem de umflate. Zona se vindecă în decursul a câteva ore, însă așa cum am precizat anterior, este recomandată doar în cazurile extreme.

Citește și:
Remedii împotriva acneei recomandate de vedete

Foto: Instagram (@michellesalasb)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din beauty