Cum putem reversa procesul îmbătrânirii tenului cu trucuri și sfaturi simple

Timpul va merge tot înainte, dar cu cât începem mai repede să avem grijă de tenul nostru, cu atât efectele vor fi mai de lungă durată.

Cum putem reversa procesul îmbătrânirii tenului cu trucuri și sfaturi simple

Chiar dacă nu putem da timpul înapoi, ce putem face este să avem grijă de tenul nostu ACUM. Oferindu-i hidratarea necesară, consumând alimente sănătoase și având grijă să ne demachiem, putem încetini procesul de îmbătrânire și chiar scăpa de câteva riduri fine.

Iată care sunt cei mai importanți pași pe care să îi urmezi:

Somnul

Pielea se regenerează în somn, iar lipsa acestuia poate cauza lucruri nedorite precum acnee, cearcăne accentuate, inflamație în jurul ochilor, riduri și multe altele. Un somn de aproximativ opt ore pe noapte face minuni pentru piele. Este de asemenea foarte important să avem o oră de culcare cât mai devreme deoarece regenerarea celulelor se întamplă în jurul orei 23. Circulația sângelui la nivelul tenului crește, iar asta are ca rezultat un ten strălucitor.

Folosirea cremei de protecție solară

Crema de protecție solară nu este un pas peste care vrei sau POȚI să sari! Pe lângă faptul că razele UV pot face foarte mult rău pielii, ele o și usucă și accelerează procesul de îmbătrânire și apariția ridurilor. Indiferent de anotimp, este nevoie să folosim o cremă cu protecție UV (recomandat minim SPF 30) de fiecare dată când ne expunem razelor solare. Expunerea la razele UV este unul dintre principalii factori ai îmbătrânirii tenului, așa că protejează-ți pielea de fiecare dată, fără excepție.

Zonele urbane îți pot distruge pielea

Da, doar prin simplul fapt că trăiești într-un oraș mare, pielea ta este pusă la încercare. Poluarea din trafic este clar prima cauza a îmbătrânirii premature a tenului. Cele mai multe creme promit să protejeze pielea și de poluare, dar produsele care conțin antioxidanți și au proprietăți antiinflamatorii pot face o treabă la fel bună. Consecințele nefolosirii unei creme pentru protejarea împotriva poluării sunt ridurile fine, pierderea colagenului, deshidratarea și asprirea pielii.

Don’t worry, be happy

Un mod de gândire pozitiv și o atitudine happy asupra vieții pot face minuni pentru tenul tău. Chiar dacă poate ai imperfecțiuni la nivelul pielii, un zâmbet larg te poate întineri chiar și cu 10 ani. Studiile au dovedit de-a lungul timpului că oamenii care nu se stresează, desi nu au în ADN o genă care să îi mențină tineri mai mult timp, par totuși mai tineri în ochii oamenilor, desi au trăsături de îmbătrânire foarte similare cu alți membri ai aceluiași grup de vârstă.

Hidratarea

Mai trebuie să explicăm cât de important este să bem apă? Este unul dintre cei mai importanți pași pe care îi putem face, iar hidratarea corectă nu îți va ajuta doar tenul, ci îți va vindeca tot organismul. Consumă cel puțin doi litri de apă pe zi, iar dacă nu crezi că poți face asta, consumă alimente bogate în apă cum ar fi castraveții și pepenele.

Concluzia? Asigură-te că dormi suficient, bei multă apă și folosești creme care să te protejeze de razele UV și de poluare. Iar tenul tău îți va mulțumi!

Citește și:
Cele mai cool tendințe în make-up pentru acest sezon

Text: Roxana Sayyad
Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din beauty