Ce înseamnă cu adevărat, în ziua de azi, să fii frumoasă?

Frumusețea e cea mai seducătoară himeră și o prețuim tocmai pentru raritatea și efemeritatea ei. Dar oare cum e să fii frumoasă, într-un mod real, tulburător, incontestabil?

Ce înseamnă cu adevărat, în ziua de azi, să fii frumoasă?

Oare cum e să fii frumoasă? Adică, așa, într-un mod absolut incontestabil? OK, multe suntem istețe, drăguțe, sexy, atrăgătoare, charismatice, șic etc. Dar acesta nu este un articol zen, despre acceptare, deci nu mă refer la jumătatea plină a paharului nimănui. Ci la acea frumusețe care te izbește prin simetrie, contraste, proporții impecabile. Acea frumusețe care se poate demonstra matematic, dar care este evidentă și pentru analfabeți. Sau pentru bebeluși, care nu au nici un fel de cultură vizuală sau educație în standarde (așa cum arată două studii, unul realizat de Universitatea din Exeter și unul la Universitatea Texas din Austin).

Pentru Pitagora, principiul care guvernează însuși cosmosul era frumosul metafizic, care se confunda cu armonia: „părţile se află unele în raport cu altele şi se completează, bazându-se pe echilibru. Un lucru este perfect dacă este conform cu propriul său concept, care nu comportă nici un reproş şi nu suportă nici un adaos.” Și mi se pare o definiție care se pliază foarte bine în orice context. Pentru că, în pofida a ceea ce ar zice oricine, frumusețea nu e în ochii privitorului (suntem subiectivi când vorbim despre alte lucruri, de exemplu, iubirea), ci e o trăsătură universală, foarte ușor de depistat, ce transcende standardele, rasele sau culturile și însuși timpul. Și, de obicei, la femei se traduce prin pomeți înalți, buze pline, ochi mari, bărbie suplă, păr strălucitor, simetrie facială și corporală. Conform multor studii, aceste trăsături trădează sănătatea, genele bune și chiar inteligența.

Contrar opiniei populare, oamenii frumoși sunt și inteligenți, potrivit unei cercetări realizate de specialiștii de la Universitatea din New Mexico care, după ce au testat IQ-ul unui grup de participanți, au făcut o corelare de nezdruncinat între simetria corporală și un grad de inteligență ridicat. Cum e posibil așa ceva? Simetria fizică e interpretată de oamenii de știință ca stabilitatea dezvoltării sau capacitatea unui organism de a transforma planul său genetic în ciuda unor elemente potrivnice dăunătoare, precum toxicitatea, mutații genetice, accidentările, paraziții sau încrucișarea genetică. Adică depășirea tuturor obstacolelor hazardului.

Sincer, nu m-am întrebat niciodată ce simte cineva care a câștigat această loterie genetică până nu am văzut filmul Neon Demon. Într-o scenă, personajul lui Bella Heathcote întreabă personajul jucat de Elle Fanning: „Cum se simte asta? Să intri într-o încăpere și să fie ca și cum, în mijlocul iernii, tu ești soarele?”. Răspunsul ei a fost: „It’s everything”. Și cred că n-o să uit acea replică niciodată.

Așa că am decis să contactez niște femei frumoase și celebre pentru a le întreba același lucru, reformulat, desigur (pentru a nu părea vreo psihopată, ci mai degrabă jurnalista curioasă care sunt). Sincer, nu mă așteptam neapărat la răspunsuri asumate, ca-n scenariul de mai sus, ci mai degrabă la falsă modestie, poate la o confesiune sinceră de a nu se considera frumoase (statistic, persoanele care sunt obișnuite să fie judecate după aspectul fizic se judecă extrem de aspru și sunt adesea nesigure), dar m-aș fi mulțumit cu orice. Însă răspunsul primit a fost similar cu cel al lui Emily Ratajkowski când Amy Schumer a întrebat-o exact același lucru, în comedia I feel pretty. Adică nici unul. Unele persoane s-au eschivat, altele au avut motive palpabile cu care poate empatiza orice femeie (de exemplu, copilul are colici) și altele pur și simplu nu au zis nimic. Nu interpretez lucrurile greșit, realizez că niște modele de talie internațională sau femei pur și simplu superbe ar putea fi mult prea ocupate ca să răspundă întrebărilor mele filosofice, dar îmi dau seama și că nu e ușor să găsești un răspuns la o astfel de întrebare. E ca și cum te-ar întreba cineva „Cum e să ai ochii căprui?” – i-ai avut mereu, sunt nemeritați (adică primiți genetic) și nu-ți dai seama cum ar trebui să exprimi o însușire. Nu e ca și cum ai vorbi despre un proiect personal sau ai enumera cinci lucruri pe care le ții în poșetă.

Una dintre persoanele pe care le-am contactat e o artistă septuagenară care a fost extrem de frumoasă toată viața. Mă gândeam că, dacă ar fi deschisă, aș putea primi un insight real, și dintr-o perspectivă înțeleaptă asupra trecutului. Însă reacția ei („Este o întrebare superficială, frumusețea e atât de efemeră”) m-a descumpănit și m-a făcut să mă simt ca paparazzii care roagă o campioană mondială la tenis să facă o piruetă, ca să se vadă mai bine ținuta. Mi-am dat seama că, atunci când întrebi „Cum e să fii frumoasă?”, o persoană se poate simți dezbrăcată de toate realizările personale și de tot ceea ce reprezintă, și redusă la o calitate volatilă.

„Uneori, coperta unei cărți ne convinge să o răsfoim. Când întâlnim o persoană nouă, prima impresia se construiește în jurul felului în care arată. Atractivitatea fizică are o influență puternică asupra minții noastre – atât de puternică încât începem să facem presupuneri legate de succesul, inteligența sau statutul social al celuilalt. Proiectăm, adesea, pornind de la frumusețea altei persoane, o viață pe care ne-o dorim pentru noi. Desigur, această calitate vine cu părți bune și cu părți mai puțin bune și este trăită diferit. Însă, un lucru este cert: frumusețea fizică este efemeră, trece – indiferent dacă ne este de folos sau dacă ne încurcă”, spune psihologul Florin Ionescu.

„Frumuseţea e un capital care se delapidează în fiecare zi, şi frumoasele sunt nişte suverane aşezate pe un tron ce se clatină”, spune Pascal Bruckner în Hoţii de frumuseţe (în care doi bărbați și o femeie pun la cale un complot împotriva frumuseții, despre care cred că este inegal distribuită și trebuie eliminată – trebuie să-l citești!).

Pe de o parte, pentru că, atunci când cineva o posedă, suntem absolut orbiți de strălucirea ei și nu mai putem să observăm alte lucruri. Charlize Theron a luat un Oscar, deci talentul ei actoricesc a devenit evident, abia după ce s-a transformat într-o făptură absolut inestetică, în filmul Monster. Iar Nicole Kidman l-a obținut pentru rolul Virginiei Woolf, cu trăsăturile alterate, de dragul artei. Dar pe de altă parte, așa cum îi idealizăm, trebuie să recunoaștem că îi și stigmatizăm pe oamenii frumoși. Pentru că ne vine greu să ne încapă în minte faptul că ar putea fi la fel de remarcabili și în alte domenii.

Este adevărat, oamenii frumoși au șanse mai mari să obțină job-uri, fac mai mulți bani și au mai mult succes pe piața dating-ului, e un fapt demonstrat științific de numeroase studii. De ce? Pentru că le atribuim în mod subconștient și alte calități, precum bunătatea sau inocența – doar „frumusețea e promisiunea fericirii”, după cum zicea Stendhal.

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au demonstrat că aplicăm acest stereotip și asociem frumusețea cu bunătatea. 300 de participanți la un studiu au considerat că fețele atrăgătoare aparțin unor oameni „buni, în timp ce chipurile mai puțin estetice – unora „mai puțin buni. Și nu sunt deloc surprinsă, această corelare între frumusețe și suflet se face încă din antichitate, când Platon, în Banchetul, ce avea subtitlul „Despre bine”, trata de fapt problema frumosului: „Tot ce e bun e şi frumos, iar frumosul nu poate fi lipsit de măsură.” Însă cred că ar fi foarte periculos să gândim și acum în acest fel.

Dar de cealaltă parte a baricadei sunt oamenii a căror genialitate ne face să le ignorăm defectele fizice. De exemplu, recent, am văzut documentarul despre Nina Cassian, Distanța dintre mine și mine. O femeie care zicea despre sine: „Am fost urâtă toată viața” și, într-adevăr, orice calcul matematic putea să-i confirme spusele. Însă, după ce îi ascultai discursul firesc, șarmant, excepțional, rămâneai pur și simplu fascinat, iar felul în care arăta devenea complet irelevant. Chiar și la 90 de ani, vorbea ca și cum ar fi avut în continuare toate atuurile cu ea. Pentru că le avea. Și mă întreb dacă ea și-ar fi dezvoltat estetica creativă în asemenea măsură dacă ar fi fost deosebit de frumoasă, sau câtă credibilitate ar fi avut ca poetă dacă ar fi avut și această calitate (oricum regimul îi contesta și îi limita talentul din cauza viziunii ei avangardiste asupra lucurilor).

Când eram pe cale să închid articolul, o notificare mă atenționează că am primit un e-mail. Mi-a răspuns Antonia, într-un mod transparent și asumat: „Frumusețea m-a ajutat întotdeauna, dar am simtit-o uneori și ca pe o barieră. Încă de când eram mică, am reușit să câștig banii mei din job-uri de model, apoi, când am devenit artistă, odată cu succesul muzical, am început să am și contracte de imagine. Spun că este și o barieră pentru că mulți oameni nu încearcă să vadă mai departe de frumusețe și se referă la mine doar prin prisma acestui aspect, nu și la reușitele din carieră. În același timp, cred că e important să apreciezi frumusețea dincolo de definiții. Mereu am fost atentă și la frumusețea interioară, nu doar la cea exterioară. Deoarece contează și ce ai în suflet: căldură, bucurie, iubire, pozitivitate.

Sunt mulți oameni frumoși, însă doar în combinație cu frumusețea interioară poți deveni o persoană aparte”.

Citește și:
TOP 15 cele mai bune serumuri, care vor face minuni pentru tenul tău

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din beauty