Cafeaua, unul dintre cele mai puternice remedii anticelulita

Celulita nu apare de pe o zi pe alta si din pacate, nici nu dispare asa de repede. Cauzele sunt multiple, de la alimentatia nesanatoasa pana la sedentarism sau fluctuatii hormonale (exces de estrogen). Dar asta e mai putin important. Odata ce te-ai ales cu aspect de coaja de portocale pe coapse, fese, burta si chiar gambe, trebuie sa te inarmezi cu rabdare si perseverenta pentru a o combate.

Cafeaua, unul dintre cele mai puternice remedii anticelulita

Iar cofeina e unul dintre cele mai puternice remedii anticelulitice, de aceea e unul dintre ingredientele cheie continute de produsele cosmetice ce lupta cu aspectul inestetic al siluetei. Licoarea care ne trezeste dimineata activeaza microcirculatia, ajutand astfel depozitele de grasime sa se netezeasca.

Iata cateva retele si trucuri pe care le poti aplica acasa.

Masaj anticelulitic cu prosopul

Ia un prosop mic, pune-l in brate si presara pe el niste cafea macinata (da, trebuie neaparat ca fie cu cofeina) intr-un strat egal. Apoi ruleaza capetele prosopului pe lung intr-o forma cilindrica. Urmatorul pas e sa uzi prosopul, apoi cu ajutorul lui sa-ti masezi cu usurinta zonele problema precum spatele coapselor, fesele, abdomenul si chiar spatele, de crezi ca e cazul. Iar la final clateste cafeaua care probabil a cazut si maseaza-te cu crema hidratanta. Daca repeti procedura dimineata si seara, vei fi incantata de rezultate, insa trebuie sa ai rabdare circa sase saptamani pentru ca acestea sa devina evidente.

Cafeaua poate fi ingredientul anticelulitic din exfoliantul tau de corp. Iata cateva retete:

Exfoliant cu cafea si zahar brun

Ingrediente: 70 g cafea proaspata, 200 g zahar brun, 250 ml ulei de migdale.
Amesteca ingredientele iar cu compozitia poti sa-ti tratezi zonele cu aspect de coaja de portocala in doar cinci minute. Foloseste o manusa pentru masaj si exfoliaza-ti pielea folosind miscari circulare. Clateste-te, iar pentru cele mai bune rezultate, aplica o crema modelatoare – in urma exfolierii, acestea vor penetra pielea cu usurinta, astfel isi vor spori eficacitatea.

Exfoliant cu cafea si ulei de masline

Ingrediente: o jumatate de ceasca de cafea macinata proaspata, jumatate de cana de zahar (alb sau brun) si o cana de ulei de masline.
Pune ingredientele intr-un borcan pentru a putea depozita si folosi mixtura de mai multe ori. Apoi ia-o cu tine in dus, iar cand porii sunt deschisi, aplica pe zonele problema cu miscari circulare timp de zece minute.

Exfoliant cu cafea si uleiuri esentiale

Ingrediente: o jumatate de ceasca de fulgi de ovaz, doua lingurite de sare, doua lingurite de cafea proaspat macinata, sase picaturi de ulei esential de portocala, patru picaturi de ulei esential de razmarin, trei picaturi de ulei esential de scortisoara.
Omogenizeaza ingredientele, iar dupa ce ai finalizat compozitia, aplica o cantitate generoasa pe zonele afectate de celulita si maseaza intre cinci si zece minute. Apoi clateste-te cu apa calduta si nu uita sa-ti hidratezi pielea dupa tratament.

Exfoliant cu cafea pentru piele sensibila

Ingrediente: o jumatate de ceasca de cafea se combina cu lapte cat curpinde, pentru a crea o consistenta cremoasa. Compozitia hidratanta poate fi folosita ca exfoliant pentru intregul corp deoarece e tolerata si de zonele sensibile.

Exfoliant cu zat de cafea

Dupa ce ti-ai savurat cafeaua, nu arunca zatul! Foloseste-l ca exfoliant amestecandu-l cu gelul de dus, pentru o aroma placuta si o exfoliere temeinica. Insista cu masajul pe zonele cu aspect de coaja de portocala. E recomandat sa folosesti o manusa de masaj la aplicare, pentru a nu-ti sensibiliza palmele. Pentru o piele fina, ce radiaza de sanatate, la final te poti hidrata cu un ulei de corp aromat.

Text: Lavinia Gogu
Foto: Brown coffee beans isolated on white background from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty