Botox – pro sau contra?

Medicii si pacientii sint de acord ca injectiile cu Dysport (toxina botulinica) garanteaza cel mai eficient tratament antiimbatri­nire. Exista insa citeva mituri care intuneca promisiunea stralucitoare a viitorului nostru fara riduri. Care este adevarul?

Botox – pro sau contra?

Mitul 1. Cum utilizarea injectiilor cu toxina botulinica pentru uz cosmetic este un fenomen de data recenta, efectele pe termen lung ale tratamentului, la utilizatorii cronici – cei care s-au injectat in mod frecvent si regulat, ani de-a rindul – nu au fost inca studiate.

Dr. Cristian Sorin Hariga, medic primar chirurgie plastica: Procedura are o vechime de peste 25 de ani, deci nu e deloc recenta, ci are state vechi si zeci de milioane de cazuri rezolvate. Efectele pe termen lung nu sint studiate, ci complet elucidate. Singurul aspect major este oprirea cu succes a efectului de aging al fetei. Dar parca asta era si scopul, nu?

Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatologie: Toxina botulinica se foloseste de 20 ani de catre medicii specialisti pentru corectia spasmului muscular care determina formarea ridurilor de expresie. Studiile medicale efectuate in tot acest timp au aratat ca substanta nu produce efecte secundare permanente. Nu exista opinii contradictorii asupra efectului si modului de injectare.

Dr. Dana Jianu, medic primar chirurgie plastica, doctor in stiinte medicale: Toxina botulinica se foloseste de mai bine de 20 de ani in scopuri medicale – tratarea strabismului, blefarospasm, pareze, etc. – chiar si in cazul copiilor de 2-3 ani, in doze incomparabil mai mari decit in utilzarea cosmetica si in tot acest timp – repet, peste 20 de ani – nu s-a inregistrat nici un efect secundar permanent. In acest moment, nu-mi vine in minte nici un alt tratament cu un grad mai mare de siguranta.

Mitul 2. In zonele in care s-a injectat toxina botulinica musculatura fetei se atrofiaza, fapt care duce la prabusirea fetei si imbatri­nire precoce. In compensatie, alti muschi se hipertrofiaza, iar as­­­pec­­tul nu e tocmai placut.

Dr. Cristian Hariga: Orice comentariu de acest tip e de prisos. E imposibil, chiar si la nivel teoretic. Muschii mimicii nu sint bicepsi sau tricepsi, sa poata fi modelati in sala de forta. In afara de citeva articole din domeniul nemedical, cu referire la aceste incidente, nu am intilnit niciodata raportarea unor asemenea cazuri. Iar de vazut, nici atit. }in de domeniul mitologiei medicale: stii, acei pacienti despre care toata lumea a auzit, dar nu i-a vazut nimeni…

Dr. Mihaela Leventer: O corectie frecventa nu duce nici la atrofia, nici la hipertrofia fetei, nici la imbatrinire precoce sau mai rapida. Ii cunosc personal si am participat la mai multe cursuri cu Jean si Alastair Carruthers, primii utilizatori ai acestui medicament; si nu i-am auzit niciodata vorbind despre aceste efecte secundare.

Dr. Dana Jianu: E o prostie.

Mitul 3. Ridurile se accentueaza incomparabil mai rau dupa incetarea tratamentului cu Dysport/Botox.

Dr. Cristian Hariga: Tratamentul ridurilor prin aceasta metoda este cel mai fiziologic tratament existent la ora actuala. Indeparteaza ridurile de expresie prin anularea cauzei formarii lor. Formarea ridu­rilor, ca si stergerea lor, e un proces de durata: chiar si o singura injectare mentine efectul antirid timp de aproximativ un an. Dar, evident, dupa ce s-a obisnuit cu o fata neteda, in momentul in care ridurile incep sa reapara, nemultu­mirea pacientului creeaza dimensiunile unei catastrofe. Compa­rind, insa, fotografiile, se poate vedea ca ime­diat dupa expirarea procedurii, ridurile nu sint mult mai sterse.

Dr. Mihaela Leventer: O imbatrinire mai rapida sau mai accentuata la oprirea injectarilor? Desi citesc multa literatura de specialitate europeana si americana, nu am intilnit astfel de observatii. Personal, dupa o experienta de 7 ani in injectare, consider ca medicamentul este o arma remarcabila intr-o mina experimentata. Pro­dusul nu da „dependenta” din punct de vedere medi­cal, ci doar „dependenta” psihica, adica multumire si entuziasm si dorinta de a pastra efectul cit mai mult timp.

Dr. Dana Jianu: E o iluzie pe care, sincer, o inteleg. Dupa ce te-ai obisnuit sa arati ca la 30 de ani e greu sa accepti ca ai 45, de exemplu. Din punct de vedere me­dical, insa, afirmatia e nefondata. Toxina botulinica blo­cheaza chimic transmiterea semnalului de la nervi la muschi, reducind abilitatea muschiului de a se contracta si a forma ridul, care, in timp, se sterge. Dupa trecerea efectului, chiar daca mobilitatea musculara se reinstaleaza, e nevoie de o alta perioada de timp pina la reformarea ridului, care, in mod logic, este vizibil estompat.

Mitul 4. Injectiile cu Dysport/Botox modifica expre­sivitatea fetei, lasindu-te cu un chip imobil si inghetat.

Dr. Cristian Hariga: Ca urmare a injectarii toxinei apare o stare de relaxare la nivelul musculaturii fetei, exact ceea ce ne trebuie pentru efectul antirid. Intr-ade­var, mimica este mai putin expresiva, prin diminuarea amplitudinii miscarilor realizate de structurile faciale. Exista, insa, o multitudine de artificii tehnice prin care relaxarea musculara poate fi mai intensa sau mai putin intensa, in cazul in care se doreste mentinerea unui oarecare grad de mobilitate. Efectul antirid, insa, e cu atit mai intens cu cit relaxarea e mai completa.

Dr. Mihaela Leventer: Da, injectarea unei doze prea mari poate determina o lipsa de expresivitate a fetei. Totusi, doar anul trecut in SUA s-au injectat 855.846 de persoane intre 35-50 ani, dintre care 12% au fost barbati. Mai mult, la Hollywood, actorii tineri solicita tratamentul pentru prevenirea instalarii ridurilor.

Dr. Dana Jianu: Depinde de doza injectata, de locul injectarii… E adevarat ca apare o relativa lipsa de expresivitate, controlabila (in special a expresiilor negative – incruntare, minie, dezgust), dar ne ramin atit de multe alte moduri de a ne exprima dragostea, bucuria, surpriza. Ne ramin ochii, zimbetul si intregul trup. Atunci de ce ne-am plinge?

Arhiva revistei ELLE

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din beauty