Adevarul adevarat – mituri despre frumusete

Afla adevarul in privinta miturilor despre frumusete cu care obisnuiesti sa te amagesti.

Adevarul adevarat – mituri despre frumusete

Bomboanele nu contin grasimi, deci pot manca pe saturate.

Adevar: Da, bomboanele sunt lipsite de grasimi atunci cand le pui pe limba, dar orice calorie din dulciuri, care nu a fost consumata, se transforma in grasime. Consumul exagerat de dul­ciuri da dependenta. Mai bine consuma fructe. Nici ele nu contin grasimi si sint incomparabil mai sanatoase.

Supele si inghetatele de fructe sunt intotdeauna sanatoase.

Adevar: „Depinde de ingredientii folositi, de procedeul de preparare si de timpul de expunere termica. Prin fierbere indelungata, la temperaturi mari, se distruge o mare parte din vitamine', spune Lygia Alexandrescu, nutritio­nist. „In plus, atit supele cit si inghetatele contin de obicei «vicii ascunse». Daca supele sint drese cu smintina sau daca inghetata e preparata cu frisca, continutul lor de grasimi creste astronomic. Cel mai sanatos e sa verifici lista ingredientilor si sa-ti faci calculele in functie de aceasta', spune Jo Pratt, bucatar- sef, colaborator la ELLE U.K. O portie de supa crema de cartofi, cu smintina, poate contine pina la 800 de calorii si aproximativ 32 g de grasimi; o portie mare de inghetata de alune cu frisca contine 1.000 de calorii si 55 g de grasimi.

Daca produsul e 100% natural, inseamna ca pot minca fara restrictii.

Adevar: Mai gindeste-te. E ca si cind ai spune ca vinul organic nu imbata. Depinde de cantitatea pe care o consumi. Numai pentru ca pe eticheta scrie natural, organic sau dietetic, nu inseamna ca nu contine calorii. Si grahamul e dietetic, si mierea e naturala, si frisca poate fi organica.

Am nevoie de timp pentru a-mi aplica fondul de ten, numai astfel pot avea un ten perfect.

Adevar: Fondul de ten trebuie aplicat peste crema hidratanta, dupa ce a patruns bine in piele. Se aplica cu miscari de tapotare, pe suprafete mici, pentru a nu se usca. Majoritatea fondurilor de ten contin uleiuri volatile, care se evapora repede. Daca fondul de ten nu a fost intins in acest interval de timp, rezultatul nu mai e nici pe departe uniform. Deci, daca vrei un ten perfect, ai doua variante: fie exersezi tehnica de aplicare, pina o stapinesti cu desavirsire si o poti face in timp scurt, fie alegi un fond de ten cu timp mai mare de lucru.

Am un cos pe obraz. Daca vreau sa nu mai apara, trebuie sa-l scot.

Adevarul: „Da, e foarte tentant sa scapi cit mai urgent de un cos care strica perfectiunea tenului', spune Dr. Mihaela Leventer, dermatolog, Dar aceasta procedura poate traumatiza tesuturile din jur, iar in final vei arata mai rau decit initial. In plus, daca actionezi prea brutal, te poti alege cu o cicatrice, care, spre deosebire de eruptia temporara care te-a de­ranjat, este permanenta. E de preferat sa tamponezi cosul cu o solutie cu acid salicilic, care are un efect antiinflamator. Si sa ai rabdare.

Sticla de geam actio­nea­za ca un ecran de protectie impotriva razelor ultraviolete.

Adevar: „Sticla blocheaza razele UVB, dar nu si pe cele UVA, care sint mult mai rele. UVA produc imbatrinirea prematura a pielii si cresc riscul incidentei cancerului de piele', spune Dr. Viviana Iordache, dermatolog. Dar vestea cea mai proasta e ca razele UVA pot fi emise si de ecranul calculatorului. Iata de ce vara e recomandabil sa porti o crema cu protectie solara, chiar si la serviciu.

E mai bine sa te epilezi cu ceara decit sa te razi pe picioare, deoarece dupa epilat parul creste mai subtire.

Adevar: „Numarul de foliculi capilari si rata de crestere sint determinate gene­tic', spune Dr. Viviana Iordache. Cu exceptia cazului in care folosesti un sistem de epilare pe termen lung (cu IPL, de exemplu), vei avea aceeasi densitate a firelor de par, indife­rent daca te epilezi sau te razi. Dupa ras, parul pare mai vi­guros, pentru ca virful e retezat, dar nu e altceva decit o iluzie optica.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty