8 trucuri de machiaj pentru o privire conturata atunci cand porti ochelari

Chiar daca ochelarii de vedere au capatat popularitate in decursul ultimilor ani, poate sa fie cu adevarat o provocare sa te machiezi corect pentru momentele in care ii porti. Nu orice machiaj este potrivit acestui accesoriu.

8 trucuri de machiaj pentru o privire conturata atunci cand porti ochelari

Iata cateva trucuri pentru o privire conturata si un machiaj ideal:

Nu folosi farduri inchise

Pastreaza machiajul smokey pentru momentele in care porti lentile de contact. Prea mult fard inchis sub ochelari iti poate intuneca privirea. In schimb incearca sa porti tonuri deschise pe pleoape. Pentru un look conturat, foloseste o nuanta medie in pliul pleoapei.

Nu folosi un eyeliner in aceeasi nuanta cu cea a ramei de ochelari

Facand acest lucru, vei reusi un efect invers celui de conturare al ochilor. Privirea se va pierde in loc sa fie evidentiata. Incearca un eyeliner cu doua, trei nuante mai deschis fata de culoarea ramei (acest lucru, bineinteles, nu si in cazul unor rame pastel ori foarte deschise ca ton). Daca ai rama neagra, incearca un eyeliner gri, bleumarin ori maro, iar la o rama maro foloseste nuante de bronz ori café-latte.

Foloseste ondulatorul de gene!

Asigura-te ca ochii tai sunt larg deschisi. Onduleaza-ti genele de la radacina si de la mijloc, inainte de a aplica mascara, pentru un efect puternic de marire al ochilor.

Ai grija si de restul fetei!

Intr-adevar, accentul se pune pe machiajul ochilor in momentul in care porti ochelari, dar asta nu insemna ca restul fetei trebuie sa primeasca mai putina atentie. Aplica un fond de ten care sa iti echilibreze nuantele chipului, ascunde-ti cearcanele cu un corector si vei vedea ca toate acestea vor forma o baza buna, ce iti va scoate ochii si mai mult in evidenta.

Foloseste un corector cu subtonuri galbene

Lentilele ochelarilor scot foarte mult in evidenta tonurile tenului, asadar acesta chiar nu este momentul de a purta un anticearcan intr-o nuanta nepotrivita. Asadar, foloseste unul cu subtonuri galbene, ce vor combate cu siguranta orice cearcane.

Subtire cu subtire, gros cu gros.

Ramele groase cer linii de creion groase iar acelasi lucru se intampla si in cazul ramelor subtiri. Nu le amesteca deoarece acest lucru poate crea un efect neplacut de evidentiere ori de blending.

Nu uita de sprancene!

Cateodata ne concentram atat de mult pe ce se afla sub lentile, incat uitam sa ne uitam si deasupra lor. Nu uita de periatul si pensatul sprancenelor ce iti incadreaza ramele. Daca ai putin curaj, incearca sa le conturezi cu un creion special de sprancene intr-o nuanta de maro.

Text: Lavine Jianu

Foto: Imaxtree

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty