7 lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a te tunde

“O femeie care își taie părul este pe cale să-și schimbe viața” spunea Coco Chanel, cea care la începutul anilor ’20 devenea o pionieră și schimba radical canoanele de frumusețe stabilite până atunci. Părul lung era lăsat deoparte, făcând loc unei tunsori scurte ce simboliza o femeie puternică, curajoasă ce nu își dorește să se încadreze în standardele societății.

7 lucruri pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a te tunde

De atunci până în prezent, tendințele în materie de păr au suferit schimbări radicale, bifând toate lungimile posibile, de la părul extrem de lung consacrat de Cher în anii 70 până la părul foarte scurt, aproape ras al actriței Lupita Nyongo.

Indiferent că alegi o tunsoare pixie sau că ai decis să renunți la părul lung în favoarea unui bob, sunt anumite aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a face acest pas pentru a fi sigură că nu pleci în lacrimi de pe scaunul hairstylist-ului.

1. Gândește-te bine înainte

Tăierea părului poate reprezenta o schimbare totală adusă înfățișării tale, așa că, înainte de a face pasul, gândește-te de două ori înainte și fii sigură că ești pregătită. Fă o lista cu argumente pro și contra – te va ajuta să iei decizia rațională pentru a nu regreta a doua zi noua tunsoare.

2. Așteaptă câteva zile

Nu lua decizii legate de schimbarea drastică a look-ului în funcție de stările emoționale. Treci printr-o despărțire, îți schimbi locul de muncă sau te muți din oraș și vrei ca aceste schimbări să se reflecte și la nivel vizual. Așteaptă însă câteva zile, de preferat între cinci și șapte, pentru a fi sigură că hotărârea luată nu esta una pur instinctivă. Este recomandat ca acest gen de decizii să nu le iei într-o perioadă stresantă sau chiar depresivă din viața ta.

3. Va fi o tunsoare ușor de întreținut?

Aceasta este o întrebare esențială pe care trebuie să ți-o pui. Plecăm din salon arătând de milioane, însă putem reproduce singure aceeași coafură acasă? Dacă știi că ești iscusită manevrând uscătorul de păr, placa, ondulatorul, atunci fă-o! În caz contrar, mai gândește-te o dată.

4. Alege un hairstylist pe care deja îl cunoști

Tăierea părului poate fi în sine un experiment, așa că nu experimenta și un nou hairstylist. Rămâi la persoana care se ocupa de părul tău și înainte, ea te cunoaște cel mai bine, știe textura părului tău, îți știe fizionomia feței și dacă tunsoarea pe care o ceri te va avantaja sau nu.

5. Documentează-te

Cercetează, caută și analizează fotografii cu tunsoarea pe care ți-o dorești. Încearcă chiar să găsești imagini în care modelele au trăsături cât de cât similiare cu ale tale. Arată-le hairstylist-ului pentru a fi sigură că înțelege exact ce fel de coafură vrei.

6. Consultă-te cu hairstylist-ul tău

Comunicarea este cheia în orice relație, iar în cea pe care o ai cu hairstylist-ul tău este crucială. De multe ori se întâmplă să ne dorim o tunsoare care pur și simplu nu este realistă pentru tipul nostru de păr sau pentru forma feței noastre. De aceea, trebuie să fii deschisă și să asculți părerea unei persoanae avizate și care știe dacă noua tunsoare este potrivită pentru tine. O conversație deschisă pe scaunul salonului te va scuti de luni bune de regrete în care aștepți ca părul tău să crească din nou.

7. Achiziționează produse adecvate noii tunsori

Schimbarea s-a petrecut, acum întrebarea este cum reușești să îți întreții coafura și să faci ca părul tău să arate ca ieșit de la salon și când a fost spălat acasă. Pentru asta vorbește cu hairstylist-ul tău, cere-i sfaturi, întreabă-l ce produse folosește, de unde le poți cumpăra și învață trucuri de styling de la el.

Citește și:
Trucuri folosite de toate femeile care arată perfect, indiferent de vârstă

Text: Gabriela Calitoiu
Foto: Instagram.com/oliviaculpo

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty