10 lucruri din viața de zi cu zi, care te îmbătrânesc

O să fii surprinsă să afli că, pe măsură ce înaintezi în vârstă, organismul tău produce un număr mai scăzut de hormoni de creștere, iar acest lucru poate avea un impact negativ asupra pielii tale.

10 lucruri din viața de zi cu zi, care te îmbătrânesc

Mai jos ai lista cu 10 lucruri care pot grăbi procesul de îmbătrânire:

1. Mâncăruri care provoacă inflamații

Dacă meniul tău zilnic include feluri de mâncare care provoacă inflamații cronice, cum ar fi uleiurile vegetale, margarina, carnea roșie, pâinea albă sau produsele zaharoase și procesate, află că nu îi faci niciun favor pielii tale. Aceste alimente pot provoca inflamații în corpul tău, ce pot accelera procesul de formare a ridurilor.

2. Un număr cât mai scăzut de hormoni de creștere

Organismul tău produce acești hormoni în glanda pituitară. Una dintre funcțiile hormonilor de creștere este să mențină compoziția pielii și a mușchilor cu ajutorul colagenului. Pe măsură ce îmbătrânești producția de colagen din corpul tău o să încetinească, ceea ce duce la o piele mai subțire.

3. Consumul de alcool

Alcoolul este o sursă naturală diuretică, așa că atunci când bei mult alcool devii deshidratată. Dacă consumi alcool în mod excesiv, acesta nu doar că absoarbe hidratarea naturală din pielea ta, dar în același timp, poate provoca roșeață pe piele, acnee, riduri, iar toate aceste lucruri îți pot da un aspect îmbătrânit.

4. Stresul

Nimic nu îți poate afecta corpul mai mult decât grijile, anxietatea și stresul. Stresul poate cauza îmbătrânirea creierului, creșterea tensiunii arteriale, lipsa somnului, iar toate aceste lucruri puse la un loc pot grăbi procesul de îmbătrânire naturală.

5. Lipsa somnului

Atunci când nu dormi suficient noaptea, sănătatea ta este foarte afectată. Ești mai predispusă la luarea în greutate, la un sistem imunitar slab, nu te poți concentra, iar memoria ta este afectată. Dacă este posibil, încearcă să obții între 7 și 9 ore dormite pe noapte.

6. Bronzatul

Deși iubești senzația pe care o ai atunci când stai la soare și simți briza mării, bronzatul sau statul în soare este unul dintre cele mai nesănătoase lucruri pe care le poți face pielii tale. Lăsând la o parte riscul de cancer, expunerea la razele UV îți pot slăbi celulele pielii și vasele de sânge. Știi foarte bine cum te poți proteja. Folosește cremă de protecție în fiecare zi, indiferent de anotimp.

7. Fumatul

Probabil deja știi că fumatul poate provoca infertilitate, cancer, o tensiune arterială foarte mare și desigur cancer la plămâni, dar suntem siguri că niciunul din aceste efecte pe care fumatul le are nu o să te convingă să te lași de acest obicei mult iubit. Poate gândul că fumatul îți poate afecta frumusețea o să te facă să îți schimbi părerea. Acesta poate provoca psoriazis iar pielea ta nu va dispune de celulele de oxigen necesare, iar acest lucru poate duce la o piele palidă și decolorată. De asemenea, fumatul poate afecta colagenul din organismul tău, iar rezultatul o să fie o piele lăsată pe față, dar și pe sâni și brațe.

8. Neglijarea pielii din jurul ochilor

Pielea din jurul ochilor este foarte subțire și sensibilă, așa că ar trebui să îți faci un obicei din a avea grijă de ea de la o vârstă fragedă. Încearcă să folosești o cremă de ochi ce conține peptide, în fiecare zi, pentru a stimula producerea de colagen.

9. Nu faci sport

Un program cu exerciții fizice moderat este benefic nu doar pentru sănătatea și greutatea ta, dar va avea un efect de întinerire asupra pielii tale.

10. Folosești produse de make-up nepotrivite

Desigur că machiajul poate ajuta la ascunderea imperfecțiunilor și a ridurilor, dar dacă folosești produse de make-up nepotrivite poți căpăta un aspect bătrânicios. De exemplu un fond de ten foarte abundent poate intra in linia ridurilor din jurul ochilor, accentuându-le. Încearcă să folosești un fond de ten mai lejer pentru un aspect mai luminos.

Citește și:
Cele mai ciudate tendințe în materie de frumusețe ale anului

Text: Victoria Lupascu
Foto: Instagram.com/xeniaoverdose

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din beauty