Care sunt cele mai reci 5 zodii, contrar tuturor așteptărilor

Anumite semne zodiacale sunt predispuse lipsei de afecțiune, însă unele zodii din acest clasament sunt, din contră, asociate cu căldura sufletească.

Care sunt cele mai reci 5 zodii, contrar tuturor așteptărilor

Zodiacul nu e neapărat cea mai sigură metodă de a cunoaște pe cineva – drept dovadă, deși teoretic ar trebui să fie persoane calde și să îndrăgească afecțiunea, unele dintre zodiile de mai jos pot fi de fapt chiar foarte reci în realitate.

Desigur, explicațiile merg mult mai departe decât astrologia – fie nu au copilărit într-o familie prea afectuoasă, fie sunt reci ca măsură de prevenție să nu ajungă cu inima frântă sau pur și simplu nu se simt atât de confortabil când își exprimă sentimentele.

Iată despre ce zodii este vorba:

1. Rac

Surprinzător, nu-i așa? Probabil te întrebi cum poate cineva născut în zodia Racului să dea senzația de răceală, când ei sunt cunoscuți pentru firea lor hiper-sensibilă. Însă tocmai emoțiile îi fac să devină nepăsători. Dacă i-ai rănit, trădat sau pur și simplu ai făcut ceva ce i-a deranjat, se vor retrage în cochilia lor și se vor purta ca și cum nici nu mai exiști. Chiar dacă ieri îți dădeau cele mai calde îmbrățișări. Țin supărarea mult timp și se asigură că îi „pedepsesc” cu tăcerea pe cei care îi deranjează.

2. Capricorn

La capătul opus al Racilor, Capricornii nici măcar nu văd sensul în a-ți afișa emoțiile. Pentru ei, imaginea e cea mai importantă și fac tot posibilul să se asigure că oferă cea mai bună priveliște – chiar și atunci când în interior probabil se prăbușesc. Ei cred că sentimentele înseamnă slăbiciune și evită cu orice preț să le arate. Preferă să fie văzuți ca fiind practici, logici și stăpâni pe situație.

3. Vărsător

Vărsătorilor le place să își verifice emoțiile din când în când și ar prefera ca toată lumea să facă asta (ca să evităm confuziile, nu?!), însă nu sunt și primii care să vorbească despre ele cu voce tare. Nu e cea mai bună idee nici să îți expui problemele personale sentimentale unui Vărsător – acestei zodii nu îi place nici să fie terapeut și nici să își consume energia rezolvând problemele altora. Pot părea reci tocmai din acest motiv, însă dacă și tu ești de părere că fiecare ar trebui să își rezolve singur problemele, nu îi vei mai considera neapărat așa.

4. Fecioară

Fecioarele au momente în care se cred cele mai deștepte din încăpere – și s-ar putea să fie așa, fiindcă acestei zodii îi place să învețe mereu lucruri noi care le-ar putea ușura viața celorlalți. Modul în care își prezintă ultimele descoperiri nu e, totuși, cel mai prietenos. Fecioarele se concentrează atât de mult pe a găsi cele mai bune soluții, încât nu mai dau atenție și felului în care se exprimă. Nu sunt neapărat reci, cât foarte directe și succinte. Mai mult, sunt perfecționiste și nu suportă ușor greșelile, defectele – cum s-ar spune, nu au prea multă răbdare pentru umanitate. Chiar dacă nu vor să fie reci, ajung să se poarte așa fără să își dea seama.

5. Gemeni

Cei născuți în zodia Gemenilor sunt cu siguranță persoane spontane – acum râd și îți vorbesc deschis, iar în minutul următor pot părea seci și neprietenoși. Nu o fac chiar intenționat – mintea lor pur și simplu se schimbă frecvent și nu de puține ori, se gândesc la o groază de lucruri deodată. Prea puțină energie le rămâne pentru sentimente. Ce ar trebui să știi totuși e că niciodată nu vor rămâne total indiferenți – analizează întotdeauna situațiile, iar dacă i-ai deranjat cu ceva, vor deveni imediat distanți; te vor anunța însă la fel de repede că nu i-ai făcut să se simtă bine. Nu îi interesează scuzele tale – va trebui să îi lași să își facă numărul. Abia când se mai calmează apele (destul de repede, cam ăsta ar fi avantajul), îți poți cere iertare și te vor asculta.

Citește și
Cele 6 zodii care își doresc să dețină controlul într-o relație

Text: Cristiana Daraban
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din astrologie