(P) Tratamentul cu plasmă bogată în trombocite

Poate ați auzit de "terapia vampir", însă cât de multe știți despre aceasta? Spre exemplu, știați că se numește așa pentru că folosește propriul sânge al pacientului?

(P) Tratamentul cu plasmă bogată în trombocite

Sau că acesta reprezintă un tratament foarte eficient și sigur – anti-age, împotriva căderii părului sau pentru regenerarea pielii?

Pentru că atât procedura, cât și tratamentul în sine sunt extrem de interesante, am stat „De Vorba cu Medicul Specialist” – ca parte din campania educațională Cellenis PRP pentru a afla mai multe direct din practica și rezultatele de la cabinet. Toate răspunsurile ni le-a acordat dna. Dr. Lavinia Maximencu, Chirurg Plastician în cadrul clinicii Medispa, din Cluj.

Tratamentul cu plasmă bogată în trombocite a devenit cunoscut în țara noastră prin intermediul mass-media, fiind prezentat ca o metodă nouă anti-age în rândul vedetelor și câștigându-și reputația ca „terapia vampir”.

Plasma bogată în trombocite, sau platelet rich plasma (PRP) în terminologia anglosaxonă, este un produs biologic propriu, ce conține factori de creștere care au potențialul de a accelera vindecarea și regenerarea țesuturilor.

Inițial, tratamentul a fost folosit în chirurgia maxilofacială, apoi a fost introdus ca adjuvant în tratamentul leziunilor tendoanelor, urmând ca în ultimii 10 ani să prezinte interes în medicina regenerativă și anti-age.

PRP se obține de la pacient prin recoltarea unei cantități mici de sânge, centrifugarea și prelucarea lui printr-un proces standardizat, prin care se evită orice risc de infectare la pacient. Plasma centrifugată conține un concentrat de trombocite (de 2 până la 5 ori față de concentrația din sânge), bogat în factori de creștere, care se administrează fie prin injectare, fie topic (se aplică pe piele) după alte proceduri care favorizează pătrunderea produsului în derm. Aceste metode alternative injectării cu ace sunt procedurile laser CO2, erbium:YAG, PicoWay sau microneedling efectuat înaintea aplicării PRP.

Studiile efectuate au arătat faptul că PRP are rezultate semnificative în tratamentul îmbătrânirii pielii, a cicatricilor după acnee sau arsuri, a vergeturilor și a căderii părului (alopecie).

Pe măsura trecerii timpului, dar și din cauza fumatului, a expunerii excesive la soare sau a poluării, pielea noastră este supusă procesului de îmbătrânire, care se manifestă prin pierderea elasticității și a fermității, pielea devine mai ternă și apar pete pigmentare și riduri fine. Toate aceste efecte se datorează scăderii sintezei de colagen în piele, acumulării speciilor reactive de oxigen și scăderii capacității de reparare a ADN-ului.

PRP acționează asupra îmbătrânirii cutanate prin creșterea fermității, reducerea ridurilor fine, amelioarea texturii și a aspectului general. Rezultatele obținute sunt remarcate de cei din jur, dar sunt discrete, pacientele relatează că sunt complimentate pentru tenul luminos și odihnit.

De asemenea, PRP contribuie la ameliorarea cicatricilor post-acneice și post-arsuri, precum și a vergeturilor, alături de alte tratamente specifice, cum ar fi laserele ablative (CO2) sau microneedling-ul. Prin aceste metode se creează mici leziuni în derm care stimulează înlocuirea colagenului vechi cu un nou tip de colagen, iar plasma bogată în trombocite contribuie la acest proces complex.

O altă utilizare a PRP este în tratamentul căderii părului, prin stimularea regenerării foliculilor piloși. Astfel, se ameliorează și se stabilizează progresia afecțiunii, alături de alte tratamente locale. PRP se folosește și după procedura de implant de păr pentru a crește supraviețuirea firelor de par transplantate.

Protocolul de tratament cu PRP este personalizat în funcție de afecțiunea tratată, în general, sunt recomandate 3 ședințe la interval de 3-4 săptămâni, urmând ca apoi să se reia protocolul la 6-8-12 luni, pentru a menține rezultatele obținute.

Procedura în sine este minim invazivă, presupune aplicarea unei creme anestezice înainte, apoi administrarea PRP, toată procedura având o durată de aproximativ o oră. După procedură, poate persista o ușoară roșeață, care trece în câteva ore, sau dacă se administrează PRP cu ace, pot fi vizibile mici semne de înțepătură. Deoarece se folosește un produs propriu orgnismului, nu există riscul reacțiilor alergice. Procedura este bine tolerată de către pacienți, la scurt timp după își pot relua activitățile de zi cu zi.

Terapia „vampir” sau PRP este unul din multiplele tratamente minim invazive, folosite din ce în ce mai des, pentru efectul anti-age.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din beauty