(P) Top 7 cizme de damă pentru ținute trendy

Practice și deosebit de comode, cizmele sunt articolele de încălțăminte aflate în topul preferințelor femeilor pentru sezonul rece.

(P) Top 7 cizme de damă pentru ținute trendy

Sunt însă suficient de versatile și se potrivesc cu ținute de toamnă sau de primăvară, așa că am putea afirma cu certitudine că nu sunt aproape niciodată de prisos, mai ales că designerii le-au introdus și în colecțiile de vară, unde fac o reală senzație. Ideale chiar și pentru temperaturile actuale, cizmele pot fi un element definitoriu pentru orice outfit, mai ales dacă au un design, o textură sau o culoare unică, ce îți va înfrumuseța întregul look. Iată un top al cizmelor pe care poți să le folosești pentru a crea ținute trendy:

1. Cizme până la jumătatea gambei

Unele dintre cele mai speciale modele de cizme sunt cele până la jumătatea gambei. Aceste se potrivesc de minune cu o pereche de pantaloni ¾ sau blugi răsuciți, dar și cu rochii și fuste ori chiar pantaloni scurți, în funcție de model. Sunt articole de încălțăminte esențiale pentru femeile care din cauza pulpelor nu își permite cizme mai lungi, deasupra genunchilor. Găsești cizme de damă frumoase pe epantofi.ro pe care să le combini cu diverse ținute pentru a crea o înfățișare clasică, uimitoare.

2. Cizme over knee

Dacă îți dorești o apariție splendidă, ce nu poate trece neobservată, atunci îndreaptă-ți atenția către cizmele foarte lungi, care depășesc genunchii. Totuși, trebuie să știi că acestea se potrivesc mai degrabă femeilor cu o siluetă androgină, celor înalte și suple, deoarece le scoate foarte bine în evidență formele.

Cizmele lungi sunt puțin mai pretențioase și nu se potrivesc pentru orice ocazie. Le poți purta la petrecerile de seară, cu o rochie lungă sau trei sferturi, cu tăietură laterală. Cizmele peste genunchi sunt perfecte și pentru un outfit creat dintr-o fustă mini din denim cu aspect trashy, un tricou simplu și jachetă de piele. Dacă îți dorești un look îndrăzneț, mergi pe varianta cizmelor care ajung până aproape de linia coapselor, cu texturi lucioase, cute multiple și accesorii complexe.

3. Cizme western

Cu toate că o bună perioadă de timp nu s-a bucurat de o reputație prea bună, cizmele de rodeo, cowboy sau western au revenit în tendințe după ce au fost reinterpretate de Tommy Hilfiger, Karl Lagerfeld sau Isabel Marant. Pot fi combinate cu orice ținută, noile variante de pe piață fiind chiar ceva mai curajoase, cu broderii florale sau piele. Poartă-le împreună cu rochii lungi în stil boho, cămăși largi de in, pantaloni scurți din denim, topuri din poplin sau tricouri cool.

4. Cizme glitter

O piesă obligatorie în garderoba oricărei femei ar trebui să fie cizmele cu sclipici. Bineînțeles, ține de preferințele personale o astfel de abordare însă te asigurăm că un strop de nonconformism poate scoate oricând o ținută din anonimat. Cizmele glitter reprezintă întruchiparea perfecțiunii atunci când vorbim de textură și design, dar regula de bază a acestora este să nu îți aglomerezi prea mult outfitul dacă le porți pentru că încălțămintea este suficientă pentru a te face remarcată.

5. Cizme cu imprimeu

Indiferent de lungimea lor, cizmele cu imprimeu marchează o nouă direcție stilistică. Nu pot fi abordate de către oricine deoarece reprezintă o adevărată apariție și necesită curaj pentru a fi integrate în ținute. Dacă știi cum să porți o pereche de cizme cu textură de piele de șarpe ori cu imprimeuri vesele, atunci nu mai sta pe gânduri și asociază-le cu hainele preferate. Însă, nu uita că nuanțele simple de maro, negru și verde se împletesc perfect cu tonuri aprinse de galben, roz, albastru ori roșu.

6. Cizme tip rock

În cazul în care preferi o înfățișare mai dură, dar în același timp cool, apelează la cizmele rock. Le poți purta cu blugii tăi preferați, o fustă sau cu o rochie feminină, iar dacă alegi o culoare neutră în mod sigur nu vei da greș cu ținuta ta. Pe lângă faptul că sunt extrem de comode, anumite modele de cizme rock oferă și impresia de îngustime, așa că se potrivesc de minune persoanelor cu piciorul foarte lat.

7. Cizme de echitație

Esențiale pentru a-ți proteja picioarele de ploaie, cizmele de echitație sunt ideale și pentru un look trendy. Sunt unele dintre cele mai confortabile modele de încălțăminte ce se pot purta primăvara sau toamna, accesorizate atât cu jeanși cât și cu fuste ori rochii. Se găsesc în diferite nuanțe și reprezintă un mod distractiv de a adăuga o pată de culoare ținutei tale.

Cizmele se găsesc sub forme diverse, pentru toate gusturile și ocaziile. Asigură-te că ai în dressingul tău câteva modele deosebite și că poți apela oricând la ajutorul lor pentru a crea o ținută trendy.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion