(P) Stilul minimalist: 5 reguli de amenajare

Stilul minimalist vine ca o completare firească a nevoii de organizare a spațiilor personale, acest stil de amenajare a locuinței ajutând foarte mult în ceea ce privește eficientizarea și descoperirea punctelor tari ale locuinței pe care alte stiluri doar le acoperă. Caracterizat de simplitate, stilul minimalist are destul de puține reguli de amenajare, pe care le poți descoperi în cele ce urmează.

(P) Stilul minimalist: 5 reguli de amenajare

Mesele și scaunele sunt cât mai simpliste

Cel mai adesea minimalismul se apropie destul de mult de stilul scandinav. Din acest motiv se întâmplă ca pe alocuri cele două stiluri să se îmbine, mai ales când vine vorba despre mobilier, spre exemplu. Așadar poți folosi diverse modele de mese in stil scandinav pentru a-ți amenaja locuința, folosindu-te de elemente naturale care să ducă cu gândul către simplitate. Lemnul este unul dintre materialele pe care poți conta pentru a obține spații estetice și elegante, iar de preferat este să folosești nuanța sa naturală și să nu vopsești elementele de mobilier. 

Mobilierul ar trebui să fie cât mai simplist, de preferat fără huse sau alte accesorii care să încarce suplimentar din punct de vedere vizual aspectul casei. De asemenea, dimensiunile meselor și ale scaunelor se păstrează într-un firesc abordabil, deoarece, spre deosebire de stilul clasic, spre exemplu, unde elementele sunt ușor supradimensionate, în cazul stilului minimalist se preferă variantele simple de mobilier, cu dimensiuni normale, fără alte suplimentări.

Decorațiunile- cât mai simple, puține și de bun gust

Pentru a decora o cameră în stil minimalist nu vei avea nevoie de foarte multe lucruri. Minimalismul nu este doar un stil care ajută din punct de vedere vizual ci și un mod de viață care te va ajuta să folosești elementele pe care le ai deja în casă. Astfel, corpurile de iluminat pot deveni decorațiuni în sine dacă alegi să folosești produse cu designuri simpliste, atrăgătoare și unice din punct de vedere vizual.

De asemenea orice alte decorațiuni ar trebui să se potrivească în cromatica locuinței, astfel încât efectul să nu contribuie la o aglomerare a acestuia. 

Culoarea predominantă este albul

Una dintre regulile peste care nu se poate trece în minimalism este culoarea. Nuanțele predominante de alb pot fi completate de ușoare pasteluri, însă cu atenție pentru a nu încărca spațiul. Se preferă aceste nuanțe pentru că în general culorile deschise induc ideea de volum, de spațiu, iar acesta este exact lucrul dorit în cadrul amenajărilor minimaliste. Casele trebuie să pară pe cât posibil eliberate de un volum inutil de lucruri, iar nuanțele deschise iluminează și induc o stare de bine și de organizare.

Perdelele sunt un must-have al stilului minimalist

Perdelele ajută foarte mult în cadrul amenajărilor, deoarece și acestea pot contribui la sporirea efectului de organizare. Culoarea, firește, tot albă sau în nuanțe deschise, are rolul de a distribui discret lumina naturală, dar și de a conferi camerelor o idee de deschidere a spațiului, mai ales în plan vertical. Sunt preferate perdelele simpliste, lungi, fără modele, pentru a le putea integra cât mai bine în peisajul casei tale. 

De asemenea, poți încerca și varianta de draperii, însă acestea ar trebui să fie din materiale cât mai subțiri iar la nivel de culoare acestea pot fi cu maxim două tonuri mai închise decât perdelele. 

Covoarele sunt mici și cât mai simple

În funcție de tipul camerelor și de dimensiuni, poți opta pentru diferite modele de covoare. Totuși, acestea au în vedere și potrivirea în contextul pardoselilor deoarece acestea reușesc să influențeze destul de mult felul în care arată o cameră. Piatra naturală va avea un efect modern și organizat, iar pachetul poate oferi senzația de căldură și de confort.

Stilul minimalist este un mod de viață, o schimbare în bine la nivelul amenajărilor interioare, deoarece organizând o locuință în acest fel te vei putea de toate funcționalitățile acesteia și vei descoperi o nouă față a casei tale, cu mult mai spațioasă față de cum o cunoșteai nainte.

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din elle decoration