(P) Stan Smith, Forever goes sustainable!

adidas Originals tocmai a lansat vesiunea sustenabilă a clasicului model de Stan Smith. Este momentul să susții și tu moda sustenabilă!

(P) Stan Smith, Forever goes sustainable!

Sustenabilitatea în modă este o dezbatere de câțiva ani buni însă iată că cele mai multe branduri mari de pe piață au reușit după ani de zile de încercări să ajungă să fie sustenabile și să educe pubilcul larg în acest sens. Un lucru este sigur, fiecare dintre noi trebuie să fie conștient că alt viitor nu există și că trebuie să ne unim forțele, mai ales în domeniul modei!

Eu una, cred că moda se va schimba și acest moment este din ce în ce mai aproape de noi. Generațiile tinere, spre exemplu, sunt mult mai puțin orientate către consumerism și par că nu mai fac obsesii pentru diverse „it' item-uri ci mai degrabă vor să aibă grijă de mediu, de planetă, astfel încât sunt mult mai intersați de reciclarea pieselor și de aspectul sustenabil al modei.

Și iată că numele care contează în această industrie au și început să realizeze acest gen de schimbări.  adidas, spre exemplu, s-a implicat într-un nou demers de a ajuta la eliminarea deșeurilor plastice. Silueta Stan Smith a redefinit mai bine de jumătate de secol ce înseamnă un pantof sport. Iar azi, noul adidas Stan Smith, realizat din materiale reciclate, aduce silueta emblematică în realitatea actuală, reprezentând un pas esențial în demersurile adidas de a elimina deșeurile din plastic. Iar această colecție sustenabilă propulsează modelul preferat al oricărei fashioniste de pe această planetă, în viitor. Noul model este compus din suprafața albă PRIMEGREEN, o serie de materiale reciclate de înaltă performanță, care vine deasupra tălpii din cauciuc alb, reciclat. 

Prioritizând sustenabilitatea pe toate planurile, fiecare pereche din colecție vine ambalată în cutia albastră clasică adidas Originals, care a fost deja actualizată pentru a fi compusă din mai mult de 90% hârtie reciclată. Așa că, nu văd nici un motiv pentru care acest nou model să nu își găsească locul și în garderoba ta. Plus că, este atât de versatil încât îl poți purta cu o ținută sporty, cu jeanși și cămăși albe sau cu rochii de seară. Da, ai înțeles bine, cu rochii de seară minimaliste, din mătase sau un costum masculin din stofă de lână (cu pantalonii obligatoriu cu vedere la gleznă), noul model adidas Stan Smith va arăta spectaculos. Și de ce să nu fii tu prima care lansează o nouă modă cu Stan Smith, mereu emblematic și acum și sustenabil.

 

Iată însă și versiunile mele de styling în care voi integra noul model de la adidas Stan Smith. Sper să te inspire:

  1. Întotdeauna când aleg o ținută mai complicată în partea de sus, încerc să o contracarez cu ceva cât mai simplu în partea de jos. Ei bine, aceste suprapuneri, împreună cu pantalonii în stil culottes din mătase se potrivesc de minune cu noul model Stan Smith. Ținuta mea va arăta cool dar sofisticată în același timp.
  2. Voi purta noul meu costum masculin de vară, în nunațe de bej cu o pereche de kitten heels ascuțiți sau cu noul model de pantofi sport de la adidas, Stan Smith. Alte stiluri de încălțăminte nici nu iau în calcul pentru aceast look de care sunt îndrăgostită!
  3. Topul din șantung cu  fundă supradimensionată, aproape couture, nu va sta niciodată lângă o piesă la fel de prețioasă, cel puțin nu în accepțiunea mea. Însă îl voi purta foarte des cu o pereche de boyfriend jeans și clasicii pantofi sport, Stan Smith.
  4. Look-ul meu favorit de zi cu zi pentru această primăvară va fi format dintr-un tricou cu umeri supradimensionați, o pereche de pantaloni scurți și largi din piele și Stan Smith! Ador!

Cele mai recente versiuni ale siluetei Stan Smith sunt disponibile în magazinele adidas începând cu 25 martie. Ne vedem în magazinele adidas din toată țara!

Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion