(P) Nominalizat cea mai bună amenajare a unei locuințe private

De cinci ani ELLE DECORATION a dezvoltat o platformă relevantă de promovare a designerilor români. Puteți vedea nominalizații și câștigătorii din acest an pe elle.ro/decoration. La gala din acest an au fost acordate șapte trofee creație a lui Cătălin Năstăsoiu, precum și un premiu special oferit de Grundig. S-au înscris peste 100 de proiecte, care au primit peste 25.000 de voturi, un nivel record pentru competiție. |ncet, dar sigur, se dezvoltă o piață de design în România și vă invităm să faceți parte din istorie, să vedeți, să susțineți designul românesc și să ajutăm această comunitate tânără și talentată să crească. Pentru că vom crește și noi odată cu ea. Alături de intenția ELLE DECORATION de a stimula creativitatea s-au aflat ClassIN, showroomul de unde designerii pot lua produse de design original, ca să mobilize superbele apartamente din WIN Herastrău. Evenimentul a fost realizat și cu sprijinul Grundig, YTONG, gloTM, și în parteneriat cu Antonescu & Partners. Ne-au fost alături și le mulțumim celor de la Crama Liliac – The Wine of Transilvania, Kronenbour 1664 Blanc și Music Gear.

(P) Nominalizat cea mai bună amenajare a unei locuințe private

An Intimate Look

(Iulia Oniciuc / Camina Nicolau – Ioka Design)

O parte dintre construcțiile relativ recente din zonele adiacente capitalei capătă o nouă viață, odată cu mutarea în ele a unor proprietari dispuși să investească ceva mai mult în estetica loc. Este cazul unei case din Pipera, dintr-un parc rezidențial cu construcții similare, de al cărei exterior s-a ocupat arh. Ionuț Martin (Arhimax). Acesta a recomandat proprietarilor echipa IOKA Design pentru amenajarea interioară a celor 200 de metri pătrați.

„Proprietarii și-au dorit o amenajare foarte elegantă. Nu au vrut ceva foarte minimal sau scandinav, ceea ce ne-a scos din zona noastră de confort, obișnuiți fiind cu designul scandinav și cu clienți mult mai tineri. Și atunci a trebuit să ne corelăm cu vârsta și gusturile lor. Totuși, zic eu că am dus amenajarea înspre stilul nostru, ceva mai curat. Ei au venit și cu câteva piese din vechiul lor apartament, cum a fost lampa din zona mesei, canapeaua. Patului din dormitorul matrimonial i-am făcut o altă tăblie, ca să se potrivească cu noua amenajare', ne-a povestit Camina Nicolau. 

Echipa de amenajări a recompartimentat spațiul, păstrând la etaj cele trei dormitoare și două băi, iar la parter zona de living, o baie, bucătăria și zona de luat masa. Șemineul a fost complet transformat și el: era foarte clasic, pe colț. Noi l-am reinterpretat, l-am adus într-o formă modernă, foarte minimalistă. I-am păstrat practic doar poziția.' 

Masa din dining este de pe site-ul Italian midj.com/it, scaunele de dining sunt Homeproduct, aplica din living e de la Zambelis Lights,corpurile de iluminat din dormitor, de pe www.thehome.ro, tapetul de pe www.arte-international.com, tabloul din hol e semnat de Răzvan Năstase, iar perdelele/draperiile sunt de la Maisonette.

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din elle decoration