(P) Irina Rimes – Superstar

 Irina Rimes a muncit foarte mult ca să ajungă una dintre cele mai relevante vedete ale pop-ului românesc, dar asta nu înseamnă că misiunea ei s-a oprit aici.

(P) Irina Rimes – Superstar

„Mi-a zis mama odată că / Nimeni nu-nțelege și nimeni nu te iartă / Că lumea e oarbă când e vorba de efort / Și nu tre să știe nimenea cât am muncit de fapt. Nu se-ntâmplă chiar în fiecare zi ca o artistă pop să vorbească despre faptul că hiturile pe care le auzim la radio de ani de zile nu apar peste noapte și că tot ce vedem este produsul unei munci titanice, dar invizibile. O spune însă Irina Rimes în versurile de la „Bagă, o bucată îmbibată de muzica trap, la ani distanță de piesele cu care o asociam până acum. Dar oricine ar fi urmărit cu atenție parcursul ei de până acum ar fi putut să observe cu ușurință.

Irina Rîmeș (a renunțat pe parcurs la î și ș pentru ca numele să fie mai ușor de reținut) s-a născut pe 22 august 1991 în satul Izvoare, raionul Florești, Republica Moldova, și spune că a început să compună poezii încă de prin clasa I. Scria despre țară, copilărie, casă, părinți, într-un caiet cu copertă lucioasă pe care era desenat un bebeluș care stă pe un bostan, și uneori cânta la mici concerte de la ea din sat organizate de primărie. Într-o zi, o doamnă care lucra la Căminul Cultural a venit la părinții ei și le-a zis „Fata asta are talent.

I-a convins să o lase în grija ei și să o ducă la Soroca, un oraș aflat la 40 de kilometri distanță, unde exista un fel de studio muzical pentru copii și chiar și o emisiune locală: Steluțe sorocene. Înainte de a-i întâlni pe Ludmila și Valeriu Ceban, profesorii de muzică ce au îndrumat-o în anii ce au urmat, i s-a recomandat să învețe o melodie în limba engleză. Nu a învățat nimic, dar ca să vină, totuși, cu ceva, a compus în cinci minute o piesă care suna cam așa: „Ne eşti ca o zână, ne eşti ca o floare, copilărie nemuritoare. Ne eşti ca un cântec, ne eşti ca o casă, copilărie, grădină frumoasă. „Ăsta a fost primul meu cântec, scris la 10 ani. Dup-aia nu am mai scris până la 20, nu știu de ce. Am fost cu piesa asta și pe la câteva emisiuni locale, așa m-am lansat eu, râde acum. Îmi povestește toate astea într-o sală de conferințe a Quantum Music, label-ul care i-a lansat primul hit, unde o întâlnesc într-o după amiază. Poartă niște blugi evazați cu talie înaltă și niște bocanci cu platforme, iar tunsoarea amintește un pic de Natalie Imbruglia pe vremea când lansa Torn. Probabil că a mai vorbit de o sută de ori în interviuri despre începuturile ei, dar dacă asta o obosește sau deranjează, nu se vede nici un moment.

La 14 ani a plecat prima dată de-acasă, pentru a face liceul de muzică la Soroca. Profesorii Ceban au trimis-o și la o școală de muzică, dar asta n-a prins-o deloc: „Eu eram copil rebel, mie-mi plăcea să mă duc la discotecă, să cânt la serbările din liceu. Irina nu era însă singurul talent local. La serbările locale, cap de afiș alături de ea era Mihaela Ojog, care apoi i-a luat-o înainte, după ce a venit în România și a semnat un contract cu producătorul Randi. „Era o fată în care se investea, era și frumoasă și învăța bine, eu trebuia să demonstrez mai mereu: de exemplu, dacă era o serbare și trebuia toată clasa să cânte un cântec, eu eram aia care făcea versurile, linia melodică, mă ocupam de producție. Cele două, împreună cu o altă fată, Doina, ajunseseră să se împrietenească, iar lumea le spunea Troika. Dar când s-a terminat liceul, drumurile lor s-au despărțit. Când a fost întrebată la ce facultate ar vrea să dea, Irina a zis cu jumătate de gură ASE. Ambii părinți erau economiști și spuneau că în domeniul ăsta ar putea să o ajute cu ceva. Ludmila și Valeriu Ceban au vorbit însă cu ei și i-au pus pe gânduri, așa că, cu câteva zile înainte de a pleca la Chișinău pentru admitere, au întrebat-o: „Irina, dar tu ce vrei?. Pentru Irina nu era deloc clar. „În general, în Moldova nu vezi perspectiva, pentru că ori se fac bani puțini din muzică, ori trebuie să muncești de zece ori mai mult, pentru că nu există o industrie propriu-zisă. Trebuie să te descurci cumva. Și de unde să începi, ce să faci?.

Pentru că nu există un model de business muzical în Republica Moldova, singura variantă este să plătești un producător să-ți facă piesa, după care tu trebuie să o promovezi la radio și în emisiuni. „Acolo munceam și scoteam piese ca să fiu cunoscută pentru a lua mai mulți bani la o nuntă, pentru că banii îi făceai din nunți, nu din concerte. Irina a intrat pe singurul loc la buget de la Conservator și a rămas nu pentru că putea învăța acolo ceva în plus față de o școală obișnuită de muzică, ci pentru că s-a gândit că este o oportunitate bună să îi cunoască pe viitorii profesioniști din domeniu.

„Am evoluat ca să înțeleg anumite lucruri și să fiu confortabilă cu cine sunt. Și în momentul în care mi-am dat seama de asta, lucrurile s-au aranjat. Dar până atunci am fost într-o căutare continuă. De sine, de stil, de tot.

Prin 2009 a început să urce pe YouTube unele dintre primele ei piese, sub numele Irina Remesh – majoritatea în engleză, dar și unele în română, din care nu ai putea s-o recunoști, pentru că pare că i-a fost anulat accentul. „N-am încercat niciodată să-l anulez neapărat, dar încercam să fiu cea mai bună versiunea a mea. Bineînțeles că, neavând vocabularul, nu reușeam să par mai mult decât eram. Norocul meu a fost că m-am născut ca mama, care e o persoană foarte flexibilă și care evoluează, așa că am evoluat ca să înțeleg anumite lucruri și să fiu confortabilă cu cine sunt. Și în momentul în care mi-am dat seama de asta, lucrurile s-au aranjat. Dar până atunci am fost într-o căutare continuă. De sine, de stil, de tot. Doi ani mai târziu s-a înscris la selecția pentru concursul Eurovision, dar nu a reușit să se califice în finală. Nici nu se aștepta la asta. În cadrul emisiunii Fabrica de Stele, o competiție muzicală combinată cu reality show, ajunge să-l cunoască pe  muzicianul Andi Bănică, fostul ei soț. „Eu și Andi eram echipa perfectă și uneori mi-e dor de această echipă, pentru că ne completam mult, spune acum Irina, care s-a mutat împreună cu el în România, a renunțat la numele Remesh și a început să-și spună Irra. Nici acest proiect nu a mers, așa că a început să compună melodii pentru artiste din Republica Moldova pentru a se întreține. Irina vorbește deseori de „depresia emigrantului pe care a trăit-o la începutul vieții ei în București.

Nu știa pe nimeni, nu cunoștea orașul, nu înțelegea umorul celorlalți, iar în majoritatea timpului stătea singură acasă. „Mie-mi plac foarte mult schimbările majore, mă motivează să trec la următorul nivel și cu fiecare schimbare am încercat să fac asta. Chiar dacă nu aveam în minte lucruri, ori le-am găsit, ori le-am învățat, ori le-am furat. Și perioada în care făceam orice altceva în afară de muzică a fost definitorie pentru a-mi reliefa personalitatea, de fapt. Am tăcut un an ca să uit felul de a cânta de dinainte și ca să-mi restructurez vocea pentru a-mi găsi un alt stil de cântat. Ajunsă în industria asta am avut mai multe încercări, unele dintre ele foarte nereușite, și a trebuit să dau mereu cu capul de același perete până când a apărut Visele.

Irina Rimes căuta atunci o idee de piesă pentru Ruxi de la Blaxy Girls, când soțul ei Andi vine la ea și îi zice că are cel mai tare refren posibil și începe să îi cânte Visele-lelele, dar cu o tentă de manea. Au zis să o tragă cât mai repede, așa că s-au dus la studio la 1 dimineața, iar Irina a cântat piesa „foarte răgușită și în sictir, ceea ce cred că a dat o emoție aparte piesei, după care i-au trimis-o producătorului Alexandru Antonescu (Zagga). L-a inspirat atât de mult că la 6 dimineața era gata producția piesei, iar Zagga le trimitea un filmuleț în care imaginea se duce pe boxele din care se auzea viitorul hit, după care se plimbă pe blocurile care se vedeau de la înălțimea apartamentului său. „Eu mă uit la Andi și Andi se uită la mine și zice «Piesa asta trebuie să rămână a ta.» Și a rămas la mine. Irina Rimes a intrat pe radarul industriei muzicale românești cu Visele și a rămas acolo. Am întrebat-o dacă, după un succes atât de mare, nu i-a fost frică să rămână doar un one hit wonder de care lumea nu va mai ști nimic peste câțiva ani, așa cum s-a întâmplat cu prietenele ei din liceu. Ce o diferențiază de restul, spune ea, este faptul că nu este numai cântăreață, ci și compozitoare, și atunci probabilitatea de a te duce în cap este mult mai mică. A continuat să scrie piese pentru alte artiste, inclusiv pentru vedete ca INNA, Alina Eremia, Andra sau chiar Raluka, fondatoarea Quantum Music și cea care a descoperit-o. În 2017, Irina a scos albumul de debut, Despre el, un album scris parcă dintr-o suflare și care face radiografia unei iubiri.

„După ce a apărut Visele mi-am dat seama că trebuie să vin cu ceva mai mult, cu un cumul de emoție mult mai mare decât am avut până atunci.”

Inițial, am făcut-o intenționat, am dat afară din casă din sufletul meu, dar pe urmă m-am îndrăgostit și nu a mai fost nimic cu intenție. Pur și simplu au început să curgă piesele. Nu se simțea însă vulnerabilă pentru că își arăta sentimentele în văzul tuturor pentru că, spune acum, nu se gândea la ea în momentele alea. „A fost un mijloc de comunicare a iubirii mele către un bărbat. Și a mers, pentru că o vreme comunicam doar prin piese, eu și el. La un moment dat, fanii s-au prins și îmi scriau. Și era foarte plăcut să știi că mesajul tău a ajuns acolo unde trebuie. Și din momentul ăla, când m-am îndrăgostit pentru a doua oară în viața mea foarte tare, muzica n-a mai fost a must, muzica a fost un mijloc de comunicare: Asta simt eu și vreau să știe toată lumea.

Ca și următorul ei album, Cosmos, care a venit împreună cu o carte de poezii, Despre el a devenit și un film. Pentru Irina Rimes nu e important doar să scoată niște piese de succes, ci să spună o poveste, să-ți transmită o stare de la un capăt la altul. Fanii nu vin la concertele ei doar pentru Visele, ci și pentru alte piese care n-au fost pe radio, precum Cosmos,  Octombrie roșu sau Bandana, care nici nu ar putea să intre vreodată pe radio pentru că include cuvântul marijuana. Fără poveste, spune Irina, un album e doar o înlănțuire de piese. Iar povestea e spusă cu ajutorul unor colaboratori pe care îi are încă de la început.  Lucrează cu ei tocmai pentru că între ei s-a legat o prietenie și nu e nevoie să-și dea unul altuia prea multe explicații, pentru că se cunosc îndeajuns de bine. Irina nu e însă o dictatoare care le spune celorlalți ce să facă, ci îi lasă întotdeauna să își facă munca la care fiecare se pricepe cel mai bine: „Povestea e compusă și cântată de mine, expusă vizual de echipa video NGM, adică Bogdan Păun și Alex Mureșan, transpusă în pozele albumelor de David Gal și Dimitrie Caceaune, reliefată stilistic de Alex Ifimov și Olivia Stoica – stiliștii acestui proiect, susținută de echipa mea de la Quantum Music și Global Records și de alți oameni care mi-au devenit între timp frați și surori: Bubu Cernea și frații Comaroni, producătorii pe tot ce înseamnă live, Mara Ciama – managerul și șefa mea de toate zilele și nopțile, Alex Cotoi, cel cu care gândesc poveștile în studio, alți oameni talentați cu care lucrez și respir același aer zi de zi. Proiectul ăsta e unul gândit de mai multe creiere, eu sunt aia care scrie și vine cu pasiunea și adună oamenii în jurul ei, dar fiecare are un aport creativ, nu se impune niciodată nimic. E un parteneriat, cumva.

Există o listă lungă și diversă de artiști din Republica Moldova care au găsit succesul în România, iar Zdob și Zdub, O-Zone sau Carlas Dreams sunt doar câțiva dintre ei. De ce sunt muzicienii moldoveni unul dintre cele mai importante produse culturale de import e o discuție lungă, dar Irina e de părere că apropierea de cultura rusă este unul dintre atuu-uri. Dar și pasiunea și dorința de afirmare a unor oameni crescuți într-un sistem care nu încurajează libera exprimare. Își amintește de șocul pe care l-a avut pe vremea când apărea în show-ul Fabrica de staruri și trebuia să facă naveta între casa în care locuia cu ceilalți concurenți și platoul de filmare unde repetau melodiile. Ea n-ar fi zis niciodată că mașina care-i transportă nu-i tocmai confortabilă sau că mâncarea nu e bună, pe când colegii ei români spuneau tot ce le trecea prin cap. „Ți s-a dat oportunitatea asta, taci din gură și mulțumește lui Dumnezeu că ți s-a dat, fă tot posibilul să te folosești de ea cât mai mult. Nu zic neapărat că e o formă bună de gândire, din contra, văd foarte multe minusuri în asta mai ales când e vorba de un sistem care limitează perspectivele în ceea ce privește dezvoltarea artistică individuală. Dar asta ne-a educat cumva să folosim orice oportunitate și să fim foarte recunoscători pentru orice ni se dă și orice rod al muncii noastre să nu-l primim ca și cum ne-ar fi fost sortit, ci mai degrabă ca pe un cadou, ceva ce nu am fi meritat în fond, pentru că suntem mici, spune Irina. „Probabil că recunoștința și pasiunea față de tot ce primim în viață e un pic mai mare decât a oamenilor de aici. We don’t take it for granted. Am rămas cu gândirea asta. Dacă am acest proiect și proiectul are succes și sunt niște oameni angrenați care își dedică timpul, banii și ideile ca proiectul să reușească, datoria mea este să muncesc de zece ori mai mult ca să nu dezamăgesc acei oameni, ca să le mențin interesul în proiect. Și ca să-mi fac mândri părinții.

Anul 2018 a însemnat pentru Irina atât lucrul la albumul Cosmos, cât și filmările pentru emisiunea Vocea României, unde a fost jurat. „Eu mă uitam la Vocea României la televizor și îmi imaginam că sunt ori în scaun, ori pe scenă. Și de fiecare dată îmi imaginam ce aș spune dacă aș fi pe scaun și ce aș face dacă aș fi pe scenă.  De acasă toți le știm pe toate. Faptul că știa foarte bine ce înseamnă să participi la un concurs de talente i-a crescut cu atât mai mult sentimentul de responsabilitate și spune că experiența a învățat-o multe lucruri. Pe lângă aceste filmări, munca la studio sau de promovare, Irina avea și foarte multe concerte. A muncit atât de mult încât, la un moment dat, proiectul mergea paralel cu ea, își amintește acum, după câteva luni în care, din cauza pandemiei, a reușit să o ia mai domol. „Uneori, nu reușeam să mă bucur de anumite succese pentru că știam că dacă am atins ceva, de aici încolo trebuie să muncesc și mai mult. E ca un business pe care îl concepi, investești în el tot, toată ființa ta, și vezi cum merge și te bucuri de el, dar tu muncești în continuare ca el să meargă mai departe, să urce tot mai sus.

„Nu cred că am stat vreodată să mă uit la proiectul meu și să zic că îmi place ce a ieșit și că scopul e atins. Și de aici mai departe, ce?.

Irina Rimes nu e interesată să se promoveze mai mult decât ar fi cazul pentru că i se pare că muzica vorbește de la sine, nici nu vrea să se expună, așa cum scrie în manualul oricărui influencer care se respectă. „Nu sunt aici ca să influențez oameni. Desigur, am un cont de Instagram pe care încerc să-l folosesc cât mai eficient posibil, pentru că în momentul în care ai niște urmăritori automat ai și o mare responsabilitate de a răspândi niște valori frumoase, dar nu a fost ăsta niciodată motivul principal. Nu am vrut să educ oamenii sau să atrag oamenii. Totul s-a învârtit în jurul muzicii. Asta nu înseamnă că nu-mi place să-mi văd fața pe un outdoor, dar nu-mi place să fiu mai mult decât sunt. Eu sunt un writer în primul rând și apoi sunt cântărețul propriilor mele piese. Iar writer-ul stă acasă și scrie.

Anul ăsta, pe 19 februarie, Ministrul Culturii a numit-o pe Irina Rimes ambasadoare onorifică a Zilei Constantin Brâncuși, pentru ca un public mai tânăr să afle de opera sculptorului. A ieșit un circ mediatic care spune mai multe despre ipocrizia celor care au acuzat-o că nu e potrivită pentru această misiune decât despre Irina Rimes. „Fiecare primește ceea ce merită și, posibil, cât poate duce. Poate că a fost o lecție. Poate că a fost ceva prin care trebuia să trec ca să știu ce am de făcut mai departe. N-ai cum să spui vreodată că n-ai greșit cu nimic într-o situație care a luat o întorsătură neașteptată. Atâta timp cât are legătură cu tine, ai o parte din vină. Eu am partea mea și a trebuit să conștientizez asta pentru a merge mai departe. Un alt moment controversat a fost atunci când Irina a cântat la o petrecere privată un duet alături de Adrian Minune, pentru că, știm cu toții, orice alăturare cu manelele te poate transforma în persona non grata. Ura pe care cei mai mulți români o au față de acest gen muzical a fost ceva surprinzător pentru Irina: „Eu nu am crescut cu manelele, pentru mine sunt pur și simplu un gen separat și, ca în orice gen, există melodii bune și proaste. Eu îi apreciez pe Adi Minune sau pe Florin Salam pentru vocile pe care le au, ascult lăutărie, îmi place foarte mult. Atunci când o manea intră în standardele mele din punct de vedere al mesajului și al muzicii, pot să o ascult fără probleme, fără să mă gândesc «Ah, nu ascultăm manele pentru că manelele sunt banate.» Mi se pare o prostie. E o chestie pe care am găsit-o aici, nu m-am născut cu ea și nu am înțeles-o niciodată. De ce manelele sunt în trending și totuși sunt tabu.»

Poate că la sfârșitul lui mai, când a scos Pastila, cel de-al treilea album de studio, produs majoritar de Luca George (Lu-K Beats), co-fondatorul trupei Șatra B.E.N.Z. și al label-ului Seek Music, Irina Rimes a surprins câțiva fani cu influențele trap și R&B, dar dorința ei de a nu rămâne prizoniera unui singur gen muzical se vede pe tot parcursul carierei ei. Acest album a luat naștere în perioada de izolare de la începutul pandemiei, când Irina și-a mutat studioul la ea acasă și a început să facă tot felul de experimente. „Într-o seară am primit un beat de la producătorul Andi Chișoiu și mă jucam pe el. Și aveam textul ăsta scris demult, ceva de genul Când o să fiu mare, când o să ajung un artist și oamenii o să se uite în gura mea, o să spun asta. Și am deschis textul ăla, l-am redactat un pic, l-am ajustat și am dat-o: «Mi-a zis mama odată că / Nimeni nu-nțelege și nimeni nu te iartă / Că lumea e oarbă când e vorba de efort / Și nu tre să știe nimenea cât am muncit de fapt. / Bagă, bagă, bagă, bagă, bagă, bagă bine / Bagă tu că nimeni n-o să bage pentru tine». Dar suna foarte dubios, pentru că nu mai făcusem ceva de genul ăsta niciodată. I-am trimis-o lui Lu-K ca să râdă, iar el a zis «Ești nebună? E foarte tare!». I-am zis OK, dar doar dacă o facem cu Bruja. Irina Rimes lucrează deja la următorul album, iar în ultima vreme, a reînceput și concertele, pentru că e hotărîtă să nu se oprească nici o clipă.

Reîntâlnirea cu publicul a fost emoționantă și un pic ciudată, în același timp, pentru că și-a dat seama că toate acele versuri îi ieșiră din automatism și, de emoții, începea să uite cuvintele. „Devenise o rutină, era deja un proces automatizat în capul meu, să cânt pe ton și versurile alea și nu mă mai gândeam la ele în multele concerte pe care le-am avut anul trecut. Și acum, pentru că nu am mai avut de mult concert, am început să mă gândesc la versurile pe care le cânt. Și am început să am emoții de la începutul concertului până la final, pentru că mă tot întrebam: Ce se-ntâmplă, ce cânți, despre ce cânți, ce mesaj vrei să transmiți?. Dar nu erau emoții negative, erau emoții frumoase. Un fel de WOW!

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion