(P) Irina Marinescu despre campania de vară TEX: ”Cred în stil mai mult decât în modă”

După o lungă perioadă de izolare a venit în sfârșit și momentul să ieșim din case și să ne bucurăm de vară, iar colecția de vară TEX este ideală pentru a savura din plin libertatea redobândită.

 

Designer-ul Irina Marinescu a realizat pentru TEX, de data aceasta în calitate de stilist, o campanie extrem de inspirată, care reflectă perfect nevoia actuală de a trăi viața din plin, cu emoțiile și bucuriile ei. Deși mai suntem încă condiționați de restricții și obligativitatea distanțării, dansul a devenit astfel în această producție expresia sentimentelor noastre, iar rezultatul este unul fresh, cool și perfect adaptat momentului pe care-l trăim acum. Pentru a afla mai multe detalii despre concept, atmosfera creată, mesaj, dar și piesele de vestimentație care stau la baza acestei colecții, am stat de vorbă cu Irina, care ne-a relatat pe îndelete întreaga poveste. 

ELLE: Ați realizat o campanie minunată, plină de viață. Cum a luat naștere conceptul? Și care este mesajul acestei campanii, din punctul vostru de vedere?

Irina Marinescu: Mulțumim frumos! 🙂 Conceptul acestei campanii a fost direct influențat de contextul actual și de un moment pe care nici unii dintre noi nu l-am trăit vreodată, de o experiență care ne-a schimbat pe toți într-un fel sau altul. Povestea acestei campanii ar fi fost și arătat cu totul altfel dacă nu ar fi existat condiția distanțării sociale și o conduită cu totul nouă.

A fost necesar să ținem cu toții cont de moment și situația specială în care ne aflăm. A fost un challenge pentru fiecare dintre noi, de la producție, la treatment (regizor), dansatori, styling și fotografie. Lucrurile devin mai delicate atunci când distanțarea este obligatorie, când ceva atât de natural ca o atingere trebuie transformat într-o metaforă. De aici și dansul. În dans, ca formă de expresie, este mai ușor să descrii emoții sau stări.

Mesajul, așa cum îl percep eu, este că independent de ceea ce ne este impus, independent de restricții și distanțare, există întotdeauna un mijloc de expresie, o manieră în care să îți exprimi sentimentele, trăirile, gândurile. Indiferent de vremurile suprarealiste în care trăim oamenii au nevoie de contact cu alți oameni, cu cei apropiați, cu cei pe care îi iubesc, și aceia dintre noi care nu s-au acomodat în a-și trăi viețile exclusiv în mediul virtual vor căuta mereu mijloacele prin care să aibă contact direct și să petreacă timp cu oamenii apropiați.

ELLE:  Povestește-ne te rog un pic despre filmări și ședința foto. Care a fost atmosfera pe set?

I.M.: Relaxată. Pentru mine, extrem de emoționată. Pentru că, independent de numărul mare de filmări din care am făcut parte, de data asta am simțit o emoție aparte, am simțit nevoia puternică a unora dintre noi de contact uman, de atingere, de privitul în ochi.  Majoritatea dintre noi ne știam de foarte multă vreme. A fost o bucurie să lucrăm împreuna și cred că am fost mai calmi, mai înțelegători, dat fiind contextul.  A planat un fel de emoție și înțelegere tacită și un respect al fiecăruia dintre noi pentru toți ceilalți.

ELLE:  Cum a fost să lucrezi cu artiști, dansatori, oameni care nu sunt neapărat modele pentru un astfel de proiect?

I.M.: Nu e prima dată când lucrez așa și cred că mă simt mult mai confortabil într-un astfel de context. Am mulți ani în spate de lucrat cu actori sau dansatori sau prieteni, care nu sunt nici una nici alta, și lucrurile sunt întotdeauna mai firești, mai spontane, iar emoția și rezultatul sunt întotdeauna mai puternice, mai autentice atunci când nu lucrezi cu oameni care nu sunt modele.

ELLE: Ce ai avut în vedere atunci când ai realizat styling-ul pentru acestă campanie? Ce ai urmărit să obții?

I.M.: M-am raportat la colecție ținând în primul rând cont de dansatori și de mișcările lor. E un lucru pe care l-am învățat temeinic din experiența cu actorii. Costumul nu trebuie să fie o grijă a actorului, fie el profesionist sau nu. Trebuie să îi îngăduie mișcările și jocul până la capăt, fără să îl încurce sau preocupe. Să fie o continuare a lui și a personajului. Asta am avut în minte în primul rând, lucrând cu dansatori.  Estetic, intenția a fost să obțin ceva natural, credibil. Să integrez piesele ca pe o parte din poveste, ca pe o alegere posibilă pentru niște oameni care sunt în mișcare, care țin și la confort, nu doar la propriul look. Totodată, am mers pe o imagine unitară, curată, fresh, cu mici accente care să facă trimitere la dans. 

ELLE:  Pandemia și izolarea care a venit odată cu ea ne-au țintuit luni de zile în casă. Crezi că oamenii și-au schimbat percepția în ceea ce privește vestimentația? Oare această libertate redobândită în urma atâtor restricții influențează modul în care ne îmbrăcăm acum?

I.M.: Cred ca mulți dintre noi și-au schimbat percepția asupra multor lucruri, nu doar a vestimentației. În ceea ce privește vestimentația, cred ca a apărut un fenomen post izolare. Nu știu dacă fenomen este cel mai bun termen, ci mai degrabă o emoție vecină cu entuziasmul estetic. Cum ridicarea multora dintre restricții a coincis cu venirea verii, am observat multă lume îmbrăcată ca de sărbătoare în zile absolut obișnuite. Și nu, nu enunț teoria asta cu vreo conotație malițioasă.  Dincolo de asta, simt și cred că ar trebui să ne influențeze percepția și maniera în care consumăm orice. Cred că este momentul să fim mai atenți, mai conștienți și de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, nu doar de noi înșine.

ELLE: În ce sens ți s-a schimbat ție, personal, percepția despre modă și felul în care te raportezi la haine în această perioadă?

I.M.: Nu perioada asta mi-a schimbat percepția. Mi-am schimbat de foarte multă vreme relația cu moda și felul în care mă raportez la ea. Cred foarte tare în sustenabilitate și mă ghidez după criteriul ăsta de ceva vreme.  Multe dintre piesele din garderoba mea sunt aceleași de ceva ani deja… există un mare avantaj în a fi manierist :)). Independent de meseria mea, nu sunt o fashionista și nici nu mă influențează foarte tare tendințele. Sunt o împătimită a vintage-ului, care se poate reintegra cu ușurință, și cred în stil mai mult decât în modă.

ELLE: Oamenii par să se bucure mai mult să se îmbrace din nou, să iasă din case – care crezi că ar trebui să fie cuvântul de ordine pentru garderobele noastre de vară?

I.M.: Îmi este greu să folosesc un singur cuvânt, dar dacă îmi dai voie să uzez de câteva în plus :))… sustenabil, relaxat, less is more'.

ELLE: Ce ne-ai recomanda tu în materie de styling pentru această vară? Cum ai integra colecția de vară TEX în garderobele noastre?

I.M.: M-am ferit întotdeauna să fac recomandări, asta pentru că am convingerea că vestimentația este consecința educației, a provenienței, a apartenenței de ordin social sau cultural. Cred în piesele timeless, în garderobele minimaliste. Cred că este mai important ca oricând să conștientizăm că am ajuns în punctul în care consumăm fără discernământ. Sunt foarte importante crieteriile pe care ne bazăm alegerile, indiferent de natura lor. 

Există multe opțiuni eco friendly, iar TEX este unul dintre brand-urile care folosește bumbac reciclat, in, materiale care nu au un proces de producție care să fie toxic pentru mediul înconjurător, în consecință, și pentru noi. Sunt multe piese frumoase în colecția TEX, de la tricourile din bumbac organic, la pantalonii și rochiile din in, cu croieli extrem de relaxate și cool. Sunt piese extrem de ușor de integrat în orice garderobă, fără sa fie nevoie de vreun exercițiu stilistic complex. 

ELLE: Ce ne poți spune despre procesul de fabricație al acestei colecții? Ce fel de materiale au fost folosite pentru a o realiza?

I.M.: Așa cum spuneam mai sus, țesăturile din colecția de anul ăsta sunt extrem de prietenoase. Sunt naturale, plăcute la atingere, în nuanțe non-țipătoare.

ELLE: Care sunt punctele forte ale acestei colecții?

I.M.: Materialele, paleta de culori, tăieturile minimaliste fără artificii inutile.

Descoperă colecțiile TEX în magazine și online, pe https://carrefour.ro/tex.

Foto: Andrei Runcanu

Regizor: Bogdan Moldoveanu (Hypno)

Agenție: Next Advertising

Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion